opțiuni
  • info

3 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JURUIT, -Ă, juruiți, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Care este făgăduit, promis; făgăduit ca soț (sau soție). 2. S. f. (Reg.) Făgăduială, promisiune; (concr.) lucru promis. – V. jurui1.

JURUIT, -Ă, juruiți, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Care este făgăduit, promis; făgăduit ca soț (sau soție). 2. S. f. (Reg.) Făgăduială, promisiune; (concr.) lucru promis. – V. jurui1.

juruit, ~ă a [At: SEVASTOS, C. 279/10 / V: (reg) giu~ / Pl: ~iți, ~e / E: jurui1] (Îrg) 1 Logodit. 2 Promis de soț sau de soție. 3 Călugărit. 4 Care și-a luat solemn angajamentul în fața lui Dumnezeu de a păstra rânduielile creștinești. 5 Promis în mod solemn. 6 Legat prin jurământ (4). 7 Vrăjit.

JURUIT, -Ă, juruiți, -te, adj. (Regional) Făgăduit, promis; făgăduit ca soț (sau soție). Este-un cuțit mistuit De la mă-ta juruit. BIBICESCU, P. P. 324.

JURUIT adj. (Mold.) Făgăduit. Destoinici să ne facă giuruitelor bunuri. DM, 7v. ◊ (Substantival) Să vă spodobască și giuruitului de la sine bine să vă îndulciți. DM, 41r. Etimologie: jurui. Vezi și jurui, juruință, juruire, juruită.

JURUI1, juruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A făgădui, a promite în mod solemn. ♦ A făgădui ca soț (sau soție). ♦ Refl. A se lega prin jurământ. – Din magh. gyürüzni „a logodi”.

JURUI1, juruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A făgădui, a promite în mod solemn. ♦ A făgădui ca soț (sau soție). ♦ Refl. A se lega prin jurământ. – Din magh. gyürüzni „a logodi”.

JURUI2, juruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să se rotească, să se învârtească în cercuri. – Jur2 + suf. -ui.

JURUI2, juruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să se rotească, să se învârtească în cercuri. – Jur2 + suf. -ui.

giurăi v vz jurui1

giurui1 v vz jurui2

giuruit, ~ă a vz juruit1

jurăi v vz jurui1

jurui1 [At: COD. VOR. 66/12 / V: ~răi, (reg) giurăi / Pzi: ~esc / E: mg gyürüzni] (Îrg) 1-2 vtr A (se) logodi. 3 vt A făgădui de soț (sau soție). 4-5 vtr A (se) călugări. 6 vr A-și lua angajamentul solemn față de Dumnezeu de a păstra rânduielile creștinești. 7 vt A promite în mod solemn. 8 vr A se lega prin jurământ (1). 9 vi A vrăji.

jurui2 vt [At: DA / V: (reg) giu~ / Pzi: ~esc / E: jur1] (Rar) A face să se rotească Si: (reg) a învolbura.

JURUI1, juruiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A făgădui în mod solemn, a promite să faci pe voie cuiva sau să dai cuiva ceva. V. jura. Mai bine i-ai da partea pe care i-ai juruit-o. SADOVEANU, P. M. 74. Îți mărturisesc greșeala me și îți juruiesc că de acum nu voi mai face aceste răle lucruri. KOGĂLNICEANU, S. 115. (Cu pronunțare regională) Îmi giuruise, că m-așteaptă, Plîngînd mi-a spus-o fata, zău! PĂUN-PINCIO, P. 58. ♦ A făgădui (de soție). Mi-au fost juruită mie Din mica copilărie. SEVASTOS, C. 279. ♦ Refl. A se lega prin jurămînt. Cine-a zice Nițu vine Da-i-aș tot ce am pe mine; Cine-a zice c-a venit Da-i-aș ce m-am juruit. ALECSANDRI, T. 1577.

JURUI2, juruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A face să se învîrtească în cercuri. (Cu pronunțare regională) Viscolul giuruia des foloștină înflorită, ca niște rotocoale de hîrtie albă. DELAVRANCEA, S. 181.

A JURUI ~iesc tranz. 1) (bunuri materiale) A promite în mod public și solemn. 2) (tineri pentru căsătorie) A făgădui de soț sau soție. /<ung. gyürüzni

A SE JURUI mă ~iesc intranz. A se angaja prin jurământ; a se jura. /<ung. gyürüzni

JURUI vb. (Mold.) 1. A făgădui de soție. Sora lui craiu, Elisafta, ce i-o giuruise Alexandru-Crai. URECHE. 2. A făgădui. A: Și giurui că-i va da lui ocină. AP. 1646, 18v. Viiața iaste neștiută, Și pînă la ce vreme iaste giuruită. CVL, 15 ; cf. VARLAAM; PRAV.DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, VS; CD 1698, 4v, 5r, 26v, 42r; N. COSTIN; CI, 171, 173; NCCD (gl.); NECULCE, apud TEW; CD 1770, 5r, 52v; E 1779, 13r. // B: De nevoie se juruiesc mult cu cuvîntul, iar cu lucrul nu iaste nimic. E ante 1704, 26r; cf. CRON. 1687, 31r. Etimologie: magh. gyürü, cf. gyürüzni. Vezi și juruință, juruire, juruit, juruită. Cf. credința, încredinți.

juruí v. 1. a promite solemn: juruiește-i cerul și pământul CR.; 2. a se devota. [V. jurà].

juruĭésc v. tr. (d. jur 2). Promit solemn. V. refl. Mă promit solemn, mă consacrez: s’a juruit călugăriiĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

juruit (înv., reg.) adj. m., pl. juruiți; f. juruită, pl. juruite

juruit (înv., reg.) adj. m., pl. juruiți; f. juruită, pl. juruite

juruit adj. m., pl. juruiți; (făgăduială) f. sg. juruită, pl. juruite

jurui (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. juruiesc, 3 sg. juruiește, imperf. 1 juruiam; conj. prez. 1 sg. să juruiesc, 3 să juruiască

jurui (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. juruiesc, imperf. 3 sg. juruia; conj. prez. 3 să juruiască

jurui (a făgădui, a roti) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. juruiesc, imperf. 3 sg. juruia; conj. prez. 3 sg. și pl. juruiască

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

JURUI vb. v. angaja, făgădui, îndatora, însărcina, jura, logodi, obliga, promite.

jurui vb. IV. 1 refl. (înv. și reg.; despre oameni) v. Angaja. Făgădui. Îndatora. Însărcina. Obliga. Promite. 2 refl., tr. (înv.) v. Jura. 3 tr., refl. (recipr.) (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Logodi.

jurui vb. v. ANGAJA. FĂGĂDUI. ÎNDATORA. ÎNSĂRCINA. JURA. LOGODI. OBLIGA. PROMITE.

Intrare: juruit
juruit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • juruit
  • juruitul
  • juruitu‑
  • juruită
  • juruita
plural
  • juruiți
  • juruiții
  • juruite
  • juruitele
genitiv-dativ singular
  • juruit
  • juruitului
  • juruite
  • juruitei
plural
  • juruiți
  • juruiților
  • juruite
  • juruitelor
vocativ singular — —
plural — —
giuruit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • giuruit
  • giuruitul
  • giuruitu‑
  • giuruită
  • giuruita
plural
  • giuruiți
  • giuruiții
  • giuruite
  • giuruitele
genitiv-dativ singular
  • giuruit
  • giuruitului
  • giuruite
  • giuruitei
plural
  • giuruiți
  • giuruiților
  • giuruite
  • giuruitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: jurui (făgădui)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • jurui
  • juruire
  • juruit
  • juruitu‑
  • juruind
  • juruindu‑
 singular plural
  • juruiește
  • juruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • juruiesc
 (să)
  • juruiesc
  • juruiam
  • juruii
  • juruisem
a II-a (tu)
  • juruiești
 (să)
  • juruiești
  • juruiai
  • juruiși
  • juruiseși
a III-a (el, ea)
  • juruiește
 (să)
  • juruiască
  • juruia
  • jurui
  • juruise
plural I (noi)
  • juruim
 (să)
  • juruim
  • juruiam
  • juruirăm
  • juruiserăm
  • juruisem
a II-a (voi)
  • juruiți
 (să)
  • juruiți
  • juruiați
  • juruirăți
  • juruiserăți
  • juruiseți
a III-a (ei, ele)
  • juruiesc
 (să)
  • juruiască
  • juruiau
  • juruiră
  • juruiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • jurăi
  • jurăire
  • jurăit
  • jurăitu‑
  • jurăind
  • jurăindu‑
 singular plural
  • jurăiește
  • jurăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • jurăiesc
 (să)
  • jurăiesc
  • jurăiam
  • jurăii
  • jurăisem
a II-a (tu)
  • jurăiești
 (să)
  • jurăiești
  • jurăiai
  • jurăiși
  • jurăiseși
a III-a (el, ea)
  • jurăiește
 (să)
  • jurăiască
  • jurăia
  • jurăi
  • jurăise
plural I (noi)
  • jurăim
 (să)
  • jurăim
  • jurăiam
  • jurăirăm
  • jurăiserăm
  • jurăisem
a II-a (voi)
  • jurăiți
 (să)
  • jurăiți
  • jurăiați
  • jurăirăți
  • jurăiserăți
  • jurăiseți
a III-a (ei, ele)
  • jurăiesc
 (să)
  • jurăiască
  • jurăiau
  • jurăiră
  • jurăiseră
giurăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: jurui (roti)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • jurui
  • juruire
  • juruit
  • juruitu‑
  • juruind
  • juruindu‑
 singular plural
  • juruiește
  • juruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • juruiesc
 (să)
  • juruiesc
  • juruiam
  • juruii
  • juruisem
a II-a (tu)
  • juruiești
 (să)
  • juruiești
  • juruiai
  • juruiși
  • juruiseși
a III-a (el, ea)
  • juruiește
 (să)
  • juruiască
  • juruia
  • jurui
  • juruise
plural I (noi)
  • juruim
 (să)
  • juruim
  • juruiam
  • juruirăm
  • juruiserăm
  • juruisem
a II-a (voi)
  • juruiți
 (să)
  • juruiți
  • juruiați
  • juruirăți
  • juruiserăți
  • juruiseți
a III-a (ei, ele)
  • juruiesc
 (să)
  • juruiască
  • juruiau
  • juruiră
  • juruiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • giurui
  • giuruire
  • giuruit
  • giuruitu‑
  • giuruind
  • giuruindu‑
 singular plural
  • giuruiește
  • giuruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • giuruiesc
 (să)
  • giuruiesc
  • giuruiam
  • giuruii
  • giuruisem
a II-a (tu)
  • giuruiești
 (să)
  • giuruiești
  • giuruiai
  • giuruiși
  • giuruiseși
a III-a (el, ea)
  • giuruiește
 (să)
  • giuruiască
  • giuruia
  • giurui
  • giuruise
plural I (noi)
  • giuruim
 (să)
  • giuruim
  • giuruiam
  • giuruirăm
  • giuruiserăm
  • giuruisem
a II-a (voi)
  • giuruiți
 (să)
  • giuruiți
  • giuruiați
  • giuruirăți
  • giuruiserăți
  • giuruiseți
a III-a (ei, ele)
  • giuruiesc
 (să)
  • giuruiască
  • giuruiau
  • giuruiră
  • giuruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

juruit, juruităadjectiv

învechit regional
  • 1. Care este făgăduit, promis; făgăduit ca soț (sau soție). DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Este-un cuțit mistuit De la mă-ta juruit. BIBICESCU, P. P. 324. DLRLC
  • 2. Călugărit. MDA2
    sinonime: călugărit
  • 3. Care și-a luat solemn angajamentul în fața lui Dumnezeu de a păstra rânduielile creștinești. MDA2
  • 4. Promis în mod solemn. MDA2
  • 5. Legat prin jurământ. MDA2
  • 6. Vrăjit. MDA2
    sinonime: vrăjit
etimologie:

jurui, juruiescverb

  • 1. învechit regional A promite în mod solemn. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: făgădui promite
    • format_quote Mai bine i-ai da partea pe care i-ai juruit-o. SADOVEANU, P. M. 74. DLRLC
    • format_quote Îți mărturisesc greșeala me și îți juruiesc că de acum nu voi mai face aceste răle lucruri. KOGĂLNICEANU, S. 115. DLRLC
    • format_quote cu pronunțare regională Îmi giuruise, că m-așteaptă, Plîngînd mi-a spus-o fata, zău! PĂUN-PINCIO, P. 58. DLRLC
    • 1.1. A făgădui ca soț (sau soție). DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
      sinonime: logodi
      • format_quote Mi-au fost juruită mie Din mica copilărie. SEVASTOS, C. 279. DLRLC
    • 1.2. reflexiv A se lega prin jurământ; a se jura. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
      sinonime: jura
      • format_quote Cine-a zice Nițu vine Da-i-aș tot ce am pe mine; Cine-a zice c-a venit Da-i-aș ce m-am juruit. ALECSANDRI, T. 1577. DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv A (se) călugări. MDA2
    sinonime: călugări
  • 3. reflexiv A-și lua angajamentul solemn față de Dumnezeu de a păstra rânduielile creștinești. MDA2
  • 4. intranzitiv Vrăji. MDA2
    sinonime: vrăji
etimologie:

jurui, juruiescverb

  • 1. rar A face să se rotească, să se învârtească în cercuri. DEX '09 MDA2 DLRLC
    sinonime: învolbura
    • format_quote cu pronunțare regională Viscolul giuruia des foloștină înflorită, ca niște rotocoale de hîrtie albă. DELAVRANCEA, S. 181. DLRLC
etimologie:
  • Jur + sufix -ui. DEX '09 MDA2

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.