JUJEU, jujeie, s. n. Jug mic, triunghiular, pus la gâtul porcilor și al altor animale spre a le împiedica să treacă prin garduri și să intre în locurile cultivate; jug (2). ♦ Bucată de lemn atârnată la gâtul câinilor, spre a-i împiedica să alerge după vânat sau să treacă prin anumite locuri. [Var.: jujău s. n.] – Din sb. žežej.

jujeu sm [At: PAMFILE, I. C. 146 / V: jajău, jaj~, jăj~, jâj~, jijău, ji~, jugău, jugeu, jujău / Pl: ~eie / E: slv жѧжєль] 1 Jug mic triunghiular, pus la gâtul porcilor și al altor animale spre a le împiedica să treacă prin garduri, să intre în locurile cultivate Si: hădărău, jug (17), juglău². 2 Aparat pentru torturat câinii. 3 (Pex) Datină din prima zi de luni a Postului mare, când se chinuie câini. 4 Bucată de lemn atârnată la gâtul câinilor spre a-i împiedica să alerge după vânat sau să treacă prin anumite locuri.

JUJEU, jujeie, s. n. Jug mic, triunghiular, pus la gâtul porcilor și al altor animale spre a le împiedica să treacă prin garduri și să intre în locurile cultivate; jug (2). ♦ Bucată de lemn atârnată la gâtul câinilor, spre a-i împiedica să alerge după vânat sau să treacă prin anumite locuri. [Var.: jujău s. n.] – Din scr. žežej.

JUJEU, jujeie, s. n. (Și în forma jujău) Un fel de jug mic, triunghiular, care se pune la gîtul porcilor și al altor animale stricătoare, pentru a le împiedica să treacă prin garduri și să intre în grădini și în semănături. Ștefan: O! Rareș, ești ca un cîne scăpat din jujău. DELAVRANCEA, A. 139. Atît de treabă ce este Numai jujeu îi lipsește. PANN, P. V. III 39. – Variantă: jujău s. n.

jajău sn vz jujeu

jajeu sn vz jujeu

jăjeu sn vz jujeu

jâjeu sn vz jujeu

jijău sn vz jujeu

jijeu sn vz jujeu

jugău² sm vz jujeu

jugeu sm vz jujeu

jujău sn vz jujeu

jijeu n. V. jujău.

jujău n. 1. jug de trei lemne ce se pune la gâtul porcilor spre a-i opri de a face stricăciuni; 2. tărbaca câinilor (în Dobrogea). [Cf. serb. JEJELĬ, bâtă de legat câinii ciobănești].

jujăŭ n., pl. ăĭe (sîrb. žeželj, inf. de jug). Vest. Sud. Jug p. porcĭ a doŭa zi după lăsatu seculuĭ. A da la jujăŭ, a da în tărbacă.

jujeu s. n., art. jujeul; pl. jujeie

jujeu s. n., art. jujeul; pl. jujeie

jujeu s. n., art. jujeul; pl. jujeie

jujeu, pl. jujeie

jujeu, -eie.

JUJEU s. v. jug.

jujeu s.n. jug, <reg.> hădărău, loding.

JUJEU s. jug, (reg.) hădărău. (~ la gîtul porcilor, al vițeilor.)

jujeu (jujeie), s. n. – 1. Bucată de lemn atîrnată la gîtul cîinilor pentru a-i împiedica să alerge după vînat. – 2. Carcasă prevăzută cu o funie răsucită, unde se leagă și se bat cîinii, în prima zi de luni a postului. – Var. jijeu, jugău. Sl. žĕželĭ „zgardă” (Cihac, II, 161; Tiktin; DAR). Ultima var. indică o încrucișare cu jug.

jugău s.n. (reg.) V. jujeu.