izbeliște sf [At: SADOVEANU, P. S. 36 / V: ~leș~ / Pl: ~ti / E: izbeală + -eliște] 1 Loc expus vântului, intemperiilor. 2 Loc pustiu. 3 Loc părăsit. 4 (Fig) Situație primejdioasă. 5 (Îe) A lăsa de ~ A lăsa la voia întâmplării. 6 (Îla) De ~ Fără nici un rost. 7 (Înv; d. copii; îal) Nelegitim. 8 (Pop; d. animale; îal) Fără stăpân. 9 (Reg; d. fete; îal) Desfrînată.

IZBELIȘTE s. f. (Mai ales în expr.) A fi (sau a se găsi) în izbeliștea vîntului (sau a primejdiilor etc.) = a fi, a se găsi într-un loc bîntuit de intemperii; a fi expus primejdiilor, nenorocirilor. Casa... era în izbeliștea vîntului, la o coadă de iaz înghețat. SADOVEANU, P. S. 36. În ceasul acela, nu mai erau străini, orfani, săraci și-n izbeliștea nenorocirilor. VLAHUȚĂ, O. A. 137. ◊ Loc. adj. De izbeliște = lăsat la voia întîmplării, părăsit de toți; (despre animale) fără stăpîn, de pripas. Măria-ta, m-aș ruga să nu mă lași aici de izbeliște și singură. SADOVEANU, N. P. 390. Avem copii, măria-ta! Fie-ți milă! Au să rămîie, sărmanii, de izbeliște. id. O. I 199. De-oi pune eu mînile pe piept, are să rămîie căruța asta de haimana și iepușoarele de izbeliște! CREANGĂ, O. A. 119.

IZBELIȘTE f. pop.: De ~ a) lăsat la voia întâmplării; părăsit de toți; b) fără sprijin; de pripas. În ~ea vântului (sau primejdiilor) într-un loc bătut de vânturi (sau expus primejdiilor). /v. a izbi

izbeliște (de) adv. Mold. 1. părăsit de toți: satul a rămas de izbeliște; 2. fără stăpân: iepușoarele să rămâie de izbeliște CR. [Origină necunoscută].

*izbéliște f. (din *izvĭeliște, d. vsl. iz, lat. ex, din, și vĭeliște. V. vĭeliște). A fi, a ajunge, a rămînea de izbeliște, a fi expus tuturor vînturilor, tuturor loviturilor. În izbeliște, în loc expus loviturilor. – Și zb- și béliște.

izbelește sf vz izbeliște

zbéliște, V. izbeliște.

izbeliște (pop.) s. f., g.-d. art. izbeliștii

izbeliște (pop.) s. f., g.-d. art. izbeliștii

izbeliște s. f., g.-d. art. izbeliștii

de izbeliște expr. părăsit, neglijat.