iuți [At: CORESI, EV. 198/33 / Pzi: ~țesc / E: iute] 1-2 vtr (D. oameni) A (se) enerva. 3-4 vtr (Fig; d. oameni) A (se) ațâța. 5 vr (Reg; d. fenomene ale naturii) A se aspri. 6 vt (îlv) A ~ pasul (sau mersul) A se grăbi. 7 vr (Reg; d. oameni) A munci repede și serios. 8 vr (Reg; d. animale) A se neliniști. 9 vr (D. cursul apelor) A curge mai repede. 10 vt (Înv) A căli metalele. 11-12 vr (D. mâncăruri, băuturi etc) A deveni iute (1-2). 13 vr (Înv; d. boală) A se acutiza. 14 vr (Pop; d. oameni; îe) Se ~țește tărâța în borș A se înfuria. 15 vr (Pop; d. oameni; îe) A se ~ ca piperul A se supăra.

IUȚI, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la oameni) A face să fie iute în mișcări. Las’ pe mine, că te-oi iuți eu. ALECSANDRI, T. 611. ♦ (Cu privire la mișcări) A grăbi, a accelera. Vasile strigă un «zii, mă»... și iuți din nou jocul. CAMIL PETRESCU, O. I 118. Iuți pasul, ducîndu-se întins la Penelopa Maruli. BART, E. 114. El sub tunetul de tun S-a bătut ca un nebun, Parcă de-și iuțea el pașii Mai curînd piereau vrăjmașii. COȘBUC, P. I 132. Oamenii noștri iuțiră pașii, ca să ajungă mai din vreme. POPESCU, B. II 87. ♦ Refl. A se grăbi, a se zori. Doi oameni veneau cu pași mărunți și repeziți, iuțindu-se ca să nu cadă, cu cîte o ladă în brațe. DUMITRIU, N. 257. O babă uscată se iuțea să închidă poarta, în vreme ce un flăcău se apucase să dejuge. REBREANU, R. I 101. ♦ Refl. (Despre ființe) A deveni iute în mișcări. Chiar și porcii trîndavi se iuțiră. DELAVRANCEA, S. 198. ♦ Refl. (Rar, despre cursul apelor) A curge mai repede. De la Sfiniția Dunărea se iuțește. I. IONESCU, M. 77. 2. Refl. (Despre oameni) A se mînia, a se aprinde de mînie, a nu se mai stăpîni. Ea, prefăcîndu-se a plînge și a fi bolnavă, zmeul se căi că s-a iuțit. ISPIRESCU, L. 261. Dar nu te iuți așa tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. CREANGĂ, P. 190. Afară! Pîn’ nu mă iuțesc! ALECSANDRI, T. I 362. ♦ Tranz. A aprinde, a întărîta. Pătimirea Care-nghimpă și deșteaptă și iuțește toată firea. CONACHI, P. 4. 3. Refl. (Despre mîncări, brînzeturi etc.) A deveni iute, înțepător, pișcător. Brînza s-a iuțit.

A SE IUȚI mă ~esc intranz. 1) (despre acțiuni, fenomene) A crește în intensitate; a deveni mai iute. Vântul s-a iuțit. 2) (despre oameni) A se mișca mai iute; a deveni mai vioi. 3) (despre unele produse alimentare) A pierde proprietățile pozitive sub influența agenților exteriori, căpătând un gust iute; a se strica; a se altera; a se înăcri. /Din iute

A IUȚI ~esc tranz. 1) A face să se iuțească. 2) (produse alimentare) A trata cu un condiment iute; a ardeia. /Din iute

iuțì v. 1. a da zor, a (se) grăbi; 2. fig. a se supăra.

IUTE, iuți, adj. 1. (Despre oameni) Care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce fără întârziere, rapid. Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează cu viteză mare. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forță. Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent. 3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută. Miros iute. – Din sl. ljutu.

iut, ~ă a vz iute

iute [At: PSALT. 68/10 / V: iut, ~ă, ~ti / Pl: iuți / E: vsl иютъ] 1 a (D. gust) Care produce o senzație gustativă usturătoare Si: picant, piperat. 2 a (D. băutură) Care dă senzația că arde. 3 a (D. miros) Tare și neplăcut. 4 a (D. leșie) Concentrat. 5 a (D. transpirație) Acidă și cu miros neplăcut. 6 a (Nob; d. sunete) Strident. 7 a (Nob; d. sunete) Răsunător. 8 a (D. durere) Violent. 9 a (D. durere) Puternică și apărută pe neașteptate. 10 a (Fig) Cumplit. 11 a (Fig) Dur. 12 av Tare. 13 a (D. lame de metal, mai ales de oțel) Tăios. 14 a (Fig; d. oameni, temperament; și îla ~ de oțele) Om care se enervează repede Si: coleric, (reg) iutac (1), iutegan (2), iuțos (1). 15 a (D. patimi, furie) Violent. 16 a (Fig; d. oameni; îe) ~ de fire Care nu se poate stăpâni. 17 a (Fig; d. oameni) Muncitor. 18 a (Fig; d. oameni) Activ. 19 a (Fig; d. animale folosite la tracțiune) Care aleargă repede. 20 a (Fig; d. ființe, acțiunile lor) Rapid. 21 a (Fig; d. ființe, acțiunile lor) Instantaneu. 22 a (Fig; d. picioare) Sprinten. 23 av Aspru. 24 av Rău. 25 av Greu. 26 av Fără întârziere. 27 a (Rep) În mare grabă. 28 sma (Mtp; îc) ~le-pământului Ființă fără brațe, care fuge atât de repede încât prinde iepurii din fugă. 29 sma (Îf iutele, iuțile) Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape.

iuti a vz iute

IUTE, iuți, adj. 1. Care acționează sau reacționează repede; expeditiv, prompt; care se produce repede, prompt. Om iute. Replică iute. ♦ Care fuge, aleargă, înaintează repede, rapid. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În grabă, repede, imediat, îndată. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tărie, cu forță. Ploaie iute. 2. Care se enervează, se supără, se mânie ușor; irascibil; violent. 3. Care are gust înțepător; care produce o senzație gustativă usturătoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzație olfactivă înțepătoare și neplăcută. Miros iute. – Din sl. ljutŭ.

IUTE¹ adv. Fără întîrziere, repede, în grabă; imediat, numaidecît. Privind la voi cu drag, se bucurară Și v-au uitat apoi așa de iute! IOSIF, P. 36. Zboară încă o dată pînă la lună și iar se lasă în jos mai iute decît fulgerul. CREANGĂ, O. A. 226. Și ieșind pe ușă iute, Ei s-au prins de subsuoară. EMINESCU, O. I 154. Tu, murguțule-n putere, Du-mă iute ca un zmeu, Du-mă la stăpînul tău. ALECSANDRI, P. P. 49.

IUTE², iuți, adj. 1. (În opoziție cu domol) Care acționează și reacționează repede; (despre acțiunile ființelor) care se produce fără întîrziere, în puțină vreme, cu grabă, repede. Peștele acest, iute ca fulgerul, nu viețuiește decît aci, în apele getice de munte spumegoase, limpezi și reci. C. PETRESCU, R. DR. 5. Știi însuți: moldoveanul e iute la război, Tot omul e în stare a se lupta cu doi. ALECSANDRI, T. II 136. [Să fii] Tare Ca piatra, Iute Ca săgeata, Tare Ca fierul, iute Ca oțelul. TEODORESCU, P. P. 159. ♦ (Despre forțele naturii) Violent. Un vînt iute îi desfășură toți faldurii pelerinei. CAMILAR, N. I 41. ♦ (Despre oameni și despre animale) Care fuge, care aleargă repede; sprinten. Două iepe, albe ca zăpada și iuți ca focul, se sprijineau mai totdeauna de oiștea căruței. CREANGĂ, P. 106. Vin potop, potop cu toții Pe cai iuți ca rîndunele. ALECSANDRI, P. II 14. 2. (Despre oameni, în opoziție cu liniștit) Care-și iese ușor din fire, care se mînie ușor; irascibil, violent. Om iute la mînie și strașnic de ambițios în serviciu. BART, E. 290. Iar te-ai supărat? Da iute ești! ALECSANDRI, T. I 152. 3. (Despre unele plante și fructele lor, în special despre ardei, și despre feluri de mîncare preparate cu aceste plante) Cu gust înțepător, pișcător. Tocană iute. ◊ (Despre alimente care au căpătat un gust înțepător, mai ales prin alterare) V-a adus hangiul ouă fierte, brînză de burduf, iute ca ardeiul, roșii și castraveți. PAS, Z. I 45. ♦ (Despre miros) Tare și neplăcut. Șoimaru simți pătrunzîndu-i în nări mirosul iute al gunoiului de cai. SADOVEANU, O. VII 144. În fum cătrănit de tutun prost, în duhoarea iute de botfori și de sudoare, călătorea un asemenea tînăr. C. PETRESCU, C. V. 26. ♦ (Despre leșie) Tare, concentrat. S-o spălăm cu leșie iute. ȘEZ. IV 124.

IUTE¹ adv. Într-un timp scurt; în (cu) grabă; repede. /<sl. Ijutĕ

IUTE² iuți adj. 1) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește repeziciune; repede; ager; sprinten; vioi. ◊ ~ (sau bun) de picior v. PICIOR. 2) (despre persoane) Care se înfurie sau se irită foarte ușor. 3) Care are gust înțepător, pișcător, de ardei, de piper. 4) (despre mâncăruri și băuturi) Care are miros și gust înțepător; picant. /<sl. Ijutĕ

iute 1. care se mișcă repede: mai iute decât gândul; 2. ce pișcă: ardeiu iute; 3. fig. vehement: om iute. [Slav. LĬUTŬ]. ║ adv. cu repeziciune.

ĭúte adj. (vsl. lĭutŭ, ĭute, violent, vehement; bg. lĭut, ĭute; rus. lĭútyĭ, crud, feroce). Răpede, accelerat: mers ĭute. Care lucrează orĭ fuge răpede, vioĭ: om, cal ĭute. Violent, irascibil, care se supără ușor: om ĭute. Ardeĭat, care pișcă limba: ardeĭ ĭuțĭ. Adv. Cu ĭuțeală: a lucra, a fugi ĭute.

ĭuțésc (mă) v. refl. (vsl. lĭutiti sen). Mă fac ĭute, mă grăbesc: nu te ĭuți la mers, la lucru. Mă supăr, mă înfuriĭ. Devin ardeĭat: brînza s’a ĭuțit. V. tr. Accelerez: a ĭuți pasu. Fac ardeĭat: a ĭuți cĭorba.

iuți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțesc, 3 sg. iuțește, imperf. 1 iuțeam; conj. prez. 1 sg. să iuțesc, 3 să iuțească

iuți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțesc, imperf. 3 sg. iuțea; conj. prez. 3 să iuțească

iuți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțesc, imperf. 3 sg. iuțea; conj. prez. 3 sg. și pl. iuțească

iute adj. m., f. iute; pl. m. și f. iuți

+iute-iute (foarte iute) adv.

iute adj. m., f. iute; pl. m. și f. iuți

iute adj. m., f. iute; pl. m. și f. iuți

IUȚI vb. 1. v. grăbi. 2. v. înteți. 3. v. accelera. 4. v. ardeia.

IUȚI vb. v. căli, oțeli.

IUȚI vb. 1. a (se) grăbi, a (se) zori, (livr.) a (se) alerta, (înv. și pop.) a (se) pripi, a (se) sili, (înv. și reg.) a (se) păzi, a spori, a (se) steji, (reg.) a (se) purta, (înv.) a (se) curînda, a (se) sîrgui, a (se) sprinteni. (Se ~ să ajungă la timp.) 2. a-și înteți. (Își ~ fuga.) 3. a accelera, a grăbi, a urgenta, a zori, (astăzi rar) a pripi. (A ~ încheierea unei operații.) 4. a (se) ardeia. (Mîncarea s-a ~ tare.)

iuți vb. v. CĂLI. OȚELI.

BURETE-IUTE s. v. iuțari.

IUTE adj., adv. 1. adj. v. sprinten. 2. adj. focos, sprinten, (pop.) ortoman. (Cal ~.) 3. adj. ager, agil, isteț, repede, sprinten, vioi, (reg.) zburatic. (~ în mișcări.) 4. adj. sprinten, vioi, (livr.) alert. (O mișcare ~.) 5. adj. v. rapid. 6. adj. grabnic, grăbit, întins, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit, (înv. și pop.) silit, silnic, (înv.) pripitor. (Un mers ~.) 7. adv. grabnic, rapid, repede, tare. (Alerga când mai ~, când mai încet.) 8. adv. v. imediat. 9. adv. v. curând. 10. adj., adv. v. des. 11. adj. v. violent. 12. adj. v. impetuos. 13. adj. v. picant. 14. adj. înțepător, picant, piperat, pișcător, usturător. (Gust ~ al unei mâncări.)

URZICĂ IUTE s. v. urzică mică.

burete-iute s. v. IUȚARI.

IUTE adj., adv. 1. adj. sprinten, vioi, (rar) veloce, (înv.) pripelnic, (fig.) dezghețat. (Un om ~.) 2. adj. focos, sprinten, (pop.) ortoman. (Cal ~.) 3. adj. ager, agil, isteț, repede, sprinten, vioi, (reg.) zburatic. (~ în mișcări.) 4. adj. sprinten, vioi, (livr.) alert. (O mișcare ~.) 5. adj. fulgerător, rapid. (Cu o mișcare ~...) 6. adj. grabnic, grăbit, întins, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit, (înv. și pop.) silit, silnic, (înv.) pripitor. (Un mers ~.) 7. adv. grabnic, rapid, repede, tare. (Alerga cînd mai ~, cînd mai încet.) 8. adv. grabnic, imediat, îndată, rapid, repede, urgent, (prin Transilv.) pripește. (Vino ~ să vezi.) 9. adv. curînd, devreme, fuga, grabnic, imediat, îndată, neîntîrziat, numaidecît, rapid, repede, (rar) tudila, (pop.) degrabă, momentan, (înv. și reg.) nepristan, numai, (reg.) mintenaș, minteni, (înv.) peșin, techer-mecher. (Să te întorci ~!) 10. adj., adv. des, grăbit, rapid. (Respirație ~; respiră ~.) 11. adj. agresiv, bătăios, brutal, coleric, dur, impulsiv, nestăpînit, violent, (fam. fig.) belicos. (Un om, un temperament ~.) 12. adj. aprig, furtunos, impetuos, impulsiv, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpînit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, (fig.) aprins, viforos, vijelios, vulcanic. (Temperament ~.) 13. adj. condimentat, picant, piperat, (reg.) papricat. (O mimare ~.) 14. adj. înțepător, picant, piperat, pișcător, usturător. (Gust ~ al unei mîncări.)

urzică iute s. v. URZICĂ MICĂ.

Iute ≠ agale, domol, greoi, încet, lent, lin, molatic, molâu

iute adj. – 1. Picant, cu gust înțepător. – 2. Puternic, tare. – 3. Violent, coleric, furios, impetuos. – 4. Dibaci, descurcăreț, agil. – 5. Care acționează repede, prompt. – 6. Care aleargă repede. – Megl. l’ut. Sl. ljutŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 356; Cihac, II, 152; Tiktin; Conev 93; DAR), cf. bg., sb. ljut, pol. luto, rus. ljutĭ, cu sensurile similare rom. – Der. iutac, adj. (rapid, descurcăreț); iuțar, s. m. (ciupercă, Lactarius piperatus); iuți, vb. (a deveni picant sau înțepător; a irita; a accelera, a grăbi; refl., a se înfuria); iuțeală, s. f. (gust picant; rapiditate; viteză; violență); iuțime, s. f. (gust picant, rapiditate).

iutele s.n. (reg.) numele unui dans țărănesc.

IUȚI² s. m. pl. Neam germanic originar din Pen. Iutlanda, așezat în sec. 5 în reg. Kent din Anglia și în ins. Wight. După ce au dezvoltat o civilizație înfloritoare, au trecut treptat sub autoritatea anglilor.

Cita mors ruit (lat. „Moartea năvălește iute”) – vezi Les morts vont vite. LIT.

a fi iute ca argintul expr. (d. oameni) a fi plin de energie.

focul lui ardei (iute) expr. 1. iubire. 2. afacere pe picior mare, riscantă prin natura sa ilicită.