IORDAN, iordane, s. n. Bobotează; slujbă religioasă care se face la Bobotează. ◊ Expr. (Fam.) A umbla cu iordane = a spune vorbe goale; a se ține de lucruri neserioase. – Din sl. iordanŭ.

iordan sn [At: PSALT. SCH. 242/15 / Pl: ~e / E: vsl иоръданъ] 1 (În religia creștină) Slujbă religioasă în ziua de Bobotează (6 ianuarie), amintind de botezul Mântuitorului în râul Iordan și constând în sfințirea apei și stropirea cu apa sfințită. 2 (În religia creștină; pex) Sărbătoare de Bobotează. 3 (Reg; pex) Petrecere cu ocazia sărbătorilor de iarnă. 4 (Pfm; îe) A umbla cu ~e A spune vorbe goale. 5 (Pfm; îae) A se ține de lucruri neserioase.

IORDAN, iordane, s. n. Bobotează; slujbă religioasă care se face la bobotează. ◊ Expr. (Fam.) A umbla cu iordane = a spune vorbe goale; a se ține de lucruri neserioase. – Din sl. iordanŭ.

IORDAN, iordane, s. n. Bobotează. ◊ Expr. (Familiar) A umbla cu iordane = a spune vorbe goale; a se ține de lucruri neserioase.

IORDAN ~e n. rel. Sărbătoare prin care se cinstește botezul lui Isus Hristos; bobotează. /<sl. iordanu

Iordan m. fluviu în Palestina, se varsă în Marea Moartă: 100 km.

iordan m. 1. troparul care începe cu cuvintele: «în Iordan botezându-te, Tu, Doamne,..»; 2. sfințirea cea mare a apei: în ajunul Bobotezei preotul umblă cu iordanul din casă încasă. [V. Iordan].

Iordan (Bobotează; râu) s. propriu n.

*Iordan (râu) s. propriu n.

iordan (sărbătoare) s. n., pl. iordane

iordan s. n., pl. iordane

iordane s. n. pl. (în expr.)

IORDAN s. v. bobotează.

iordan s. v. BOBOTEAZĂ.

iordan s. m. – Ceremonia religioasă a sfințirii apei, pe 6 ianuarie, întru comemorarea botezului Domnului. De la Iordan, și acesta din ngr. ’Iορδάνης, sl. Iordanŭ (Tiktin; DAR; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 188). – Der. iordăni, vb. (a stropi cu apă sfințită, de Bobotează; este obicei religios și totodată popular, care conform tradiției se ținea cu mare fast la Curtea domnească); iordănit, s. n. (obicei popular ce constă în a stropi cu apă sfințită); iordănitor (var. iordănaș), s. m. (persoană care stropește cu apă sfințită).

Iordan 1. Principalul râu al Palestinei, care o străbate de la un capăt la altul de la nord la sud, izvorând din munții Libanului și vărsându-se în Marea Moartă. Prin el au trecut israeliții, sub conducerea lui Iosua, când au intrat în Canaan. La apa Iordanului și-a început activitatea Ioan Botezătorul și tot aici s-a botezat și Iisus Hristos. 2. Sfințirea apei în ziua de Bobotează (6 ianuarie) și ceremonia stropirii cu apă sfințită în amintirea botezului Domnului; p. ext. Bobotează, Botezul Domnului.

IORDAN (JORDAN; ebr. Ha Yarden; arab. Nahr al-Urdunn), fluviu în Orientul Apropiat, pe terit. Libanului, Siriei, Israelului și Iordaniei; 325 km. Izv. din V masivului Hermon, curge prin lacul Tiberiada și depr. tectonică Ghor și se varsă în Marea Moartă. Formează numeroase meandre. Irigații; hidrocentrale. Pescuit. În apa I. a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul.

IORDAN, Iorgu (1888-1986, n. Tecuci), lingvist și filolog român. Acad. (1945), prof. univ. la Iași și București. Lucrări în domeniul lingvisticii romanice („Lingvistica romanică. Evoluție. Curente. Metode”), al limbii române contemporane („Limba română actuală. O gramatică a greșelilor”, „Limba română contemporană”, „Structura morfologică a limbii române”, în colab.), al stilisticii („Stilistica limbii române”), al toponimiei („Toponimia românească”) și antroponimiei („Dicționar al numelor de familie românești”). Scrieri de popularizare („Istoria limbii române. Pe-nțelesul tuturora”). Redactor responsabil la „Dicționarul limbii române” – serie nouă. Memorialistică. Membru al mai multor academii și societăți științifice străine.

IORDAN rîul sfînt, ebr. Iordanes <ebr. jarden „cu două repejuni” (OS) 1. – (P³; Hur); -a (Sd XXII); -ca f. (Cand 157); Iordăn/escu; -ești, -eni ss.; -ete, I., act. 2. Cu schimbarea p. fin. Iordian (Tec I); Iordăicel (Am 157). 3. Cu apoc.: Iorda, M., act.; prob. prin diftongare și afer.: Oardă (Băjescu). 4. Cu afer. și o > u: Urdan (Buc); cf. și subst. urdă. 5.. Prin fon. o > a: Ardănești (Băl IV) azi s. Iordănești 6. + Teodosia: Iordosia f. (16 A 2V 258, 17 A I 214).

Iordan Răspîndit în întreaga Europă și în unele regiuni chiar destul de frecvent, lordán este o creație a onomasticii creștine, care are la bază numele cunoscutului rîu biblic. Atestat încă din primele secole ale erei noastre (în inscripțiile latine apar Iordanus, Iordanes, Iordana, iar în izvoarele grecești, Iordánes), numele pers. își datorează apariția caracterului sacru atribuit de religia creștină rîului în care ar fi fost botezat Iisus. Deci pentru a afla semnificația originară a cuvîntului folosit cu valoarea antroponimică, va trebui să ne ocupăm de hidronimul Iordan, numit astăzi El Arden sau El Sharih. Ebr. Jarden, în arameeană Jardanah sau Jurdanah, în surse egiptene J(a)(i)raduna, a atras atenția de multă vreme, una dintre cele mai vechi etimologii, astăzi doar de domeniul curiozităților lingvistice, aparținînd chiar lui Hieronim, autorul traducerii Bibliei în latină (acesta considera hidronimul un compus din ebr. jor „fluviu” – așa era numit mai ales Nilul și Dan, prin care era desemnată o cetate din Canaan). O ipoteză modernă derivă ebr. Jarden din radicalul verbal semitic jarad – „a curge” (sirianul jurdah „rîu”). Cum desinența -en este proprie dualului în arameeană, semnificația originară a hidronimului este „cele două rîuri” (în trecut se considera că Iordanul are două izvoare, nu trei așa cum se știe astăzi). Folosit în amintirea primului botez creștin, numele pers. Iordan capătă o deosebită popularitate mai ales după Cruciadele din ev. med. care aveau drept pretexte lupta împotriva „necredincioșilor” și eliberarea „locurilor sfinte”; cam în aceeași perioadă au trăit și o parte din persoanele sanctificate sau beatificate de biserica romană, rezultatul fiind apariția lui Iordan în calendare (și implicit creșterea frecvenței numelui). Prin filieră slavă numele a ajuns și la români, dar aparițiile lui Iordan și Iordana în documente sînt destul de rare (frecvența mai mare în regiunile sudice ale țării se explică prin influența onomasticii sud-slave, la bulgari, de ex., numele se bucură și astăzi de o mare popularitate. În calendarul nostru popular, Iordanul este un alt nume al Bobotezei, sărbătoare „ținută” pentru a nu suferi de boli și friguri; la aceeași dată se practică obiceiul udării cu apă (cei ce îl îndeplinesc sînt numiți iordănitori), care amintește de vechile rituri de purificare (cel mai vechi și simplu procedeu era spălarea cu apă). Cunoscut ca nume de familie sau din derivate toponimice, Iordan apare arareori astăzi ca pronume, fenomen care ar putea fi pus în legătură și cu sensul peiorativ din expresiile curente „a duce cu iordanul” sau „a umbla cu iordane” – adică a spune vorbe goale. ☐ Fr. Jordan, Jourdain, germ. Jordan, it. Giordano, sp. Jordán, magh. Jordan, bg., rus. Jordan etc. ☐ Iordanes, istoric al goților din sec. 6., filozoful italian Giordano Bruno.

iordan, iordane s. n. 1. truc. 2. minciună.

a duce cu cobza / iordanul / muia / preșul expr. (intl.) a înșela, a minți.

a se ține de iordane expr. a minți.

a umbla cu iordane expr. 1. a spune vorbe goale. 2. a se ține de lucruri neserioase. 3. a minți; a fabula.

de chichi / Iordan / Iorgu / Madagascar / pamplezir / piele / sanchi expr. de aia, pentru că așa vreau eu.