IONIZARE, ionizări, s. f. 1. Proces fizic al cărui rezultat este formarea de ioni. 2. Tratament medical care constă în introducerea în organism a ionilor, aplicat în reumatism, poliomielită etc.; ionoterapie. [Pr.: i-o-] – V. ioniza.

ionizare sf [At: MACAROVICI, CH. 181 / P: i-o~ / Pl: ~zări / E: ioniza] (Chm) 1 Proces fizic al cărui rezultat este formarea de ioni (1) Si: ionizație. 2 Tratament medical care constă în introducerea în organism a ionilor Si: ionoterapie.

IONIZARE, ionizări, s. f. 1. Proces fizic al cărui rezultat este formarea de ioni. 2. Tratament medical care constă în introducerea în organism a ionilor; ionoterapie, (rar) ionizație. [Pr.: i-o-] – V. ioniza.

IONIZARE s. f. Producere a ionilor într-un mediu oarecare. – Pronunțat: i-o-.

IONIZARE s.f. 1. Formarea de ioni într-un anumit mediu; ionizație. 2. Introducere de ioni în organism în scop terapeutic. [< ioniza].

ioniza vt [At: LTR / P: i-o~ / Pzi: ~zez / E: fr ioniser] 1 A produce ionizarea (1) unui mediu. 2 (Med) A folosi ionizarea (2).

IONIZA vb. I. tr. A provoca ionizarea unui mediu. [< fr. ioniser].

IONIZA vb. tr. 1. a face să apară ioni pozitivi sau negativi într-un mediu. 2. a introduce, în scop terapeutic, ioni în organism. (< fr. ioniser)

A IONIZA ~ez tranz. 1) (particule, medii) A încărca cu ioni. 2) med. (persoane) A trata cu ioni medicamentoși. /<fr. ioniser

ionizare (desp. i-o-) s. f., g.-d. art. ionizării; pl. ionizări

ionizare (i-o-) s. f., g.-d. art. ionizării; pl. ionizări

ionizare s. f. (sil. i-o-), g.-d. art. ionizării; pl. ionizări

ioniza (a ~) (i-o-) vb., ind. prez. 3 ionizează

ioniza vb. (sil. i-o-), ind. prez. 3 sg. ionizează

IONIZARE s. 1. (FIZ.) ionizație. 2. (MED.) ionoterapie.

IONIZARE s. 1. (FIZ.) ionizație. 2. (MED.) ionoterapie.