inventare sf [At: PUȘCARIU, ap. DA ms / Pl: ~tări / E: inventa] 1 Născocire a ceva nou, inexistent până atunci. 2 Efectuare a unei descoperiri tehnice. 3 Găsire a ceva sau a cuiva la repezeală, pentru anumite ocazii. 4 Prezentare drept reale a unor lucruri imaginare. 5 (Pex) Mințire. 6 (Ccr) Invenție (1).

INVENTARE s. f. Acțiunea de a inventa. În treizeci de ani, Puterea Sovietică a adunat aici peste 20 milioane de volume și broșuri, tipărite de-a lungul sutelor de ani de la inventarea tiparului și pînă astăzi. STANCU, U.R.S.S. 28.

INVENTARE s.f. Acțiunea de a inventa. [< inventa].

INVENTA, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invent] – Din fr. inventer.

INVENTAR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (și descrise cantitativ și valoric) toate bunurile care se află, la un moment dat, într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc.; p. ext. totalitatea acestor bunuri. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând unei gospodării sau întreprinderi. Loc. vb. A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr. inventaire, lat. inventarium.

inventa vt [At: NEGRUZZI, S. I, 347 / Pzi: ~tez / E: fr inventer] 1 A născoci ceva nou, care nu exista până atunci. 2 (Spc) A face o descoperire tehnică. 3 (Fig) A găsi ceva sau pe cineva la repezeală, pentru anumite ocazii. 4 A prezenta drept reale anumite lucruri imaginare Si: a născoci, a scorni. 5 (Pex; fig) A minți.

inventar sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 146 / V: (înv) ~iu, ~ium, ivintal, ivin~ / Pl: ~e / E: fr inventaire, lat inventarium] 1 Registru cu statut de act, în care sunt enumerate și descrise cantitativ și valoric toate bunurile care se află într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc. 2 (Pex) Totalitate a bunurilor din inventar (1). 3 (Pgn) Listă exactă, amănunțită. 4 (Pgn) Înșirare (a unor fapte, întâmplări etc.) Si: enumerare. 5 (Îs) ~ viu Totalitate a vitelor și a păsărilor dintr-o gospodărie. 6 (Îs) ~ mort Totalitate a uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând gospodăriei sau întreprinderii. 7 (Îlv) A face ~ul A inventaria (1). 8 (Jur; îs) Beneficiu de ~ Beneficiu acordat moștenitorului de a nu plăti datoriile succesiunii decât până la suma cuprinsă în inventar. 9 (Jur; îlav) Sub beneficiu de ~ Cu rezerva de a controla și verifica înainte de a admite ceva.

inventariu sn vz inventar

inventarium sn vz inventar

ivantar sn vz inventar

ivintal sn vz inventar

ivintar sn vz inventar

vintari sn vz inventar

INVENTA, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a născoci ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. – Din fr. inventer.

INVENTAR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (și descrise cantitativ și valoric) toate bunurile care se află într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc.; p. ext. totalitatea acestor bunuri. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând unei gospodării sau întreprinderi. ◊ Loc. vb. A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr. inventaire, lat. inventarium.

INVENTA, inventez și invent, vb. I. Tranz. 1. A imagina, a face, a crea, a construi ceva nou, care nu exista pînă atunci; a născoci. V. descoperi. Praful de pușcă a fost inventat de chinezi. ▭ Fiecare inventă o etimologie și o tecnologie proprie a sa. NEGRUZZI, S. I 347. 2. A scorni lucruri închipuite, inexistente, neadevărate; p. ext. a minți. Întreaga întîmplare a fost inventată de răuvoitori.

INVENTAR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru cuprinzînd însemnarea tuturor obiectelor care alcătuiesc averea unei gospodării, instituții, întreprinderi etc.; p. ext. totalitatea acestor obiecte. Inventarul va cuprinde enumerarea, descrierea și prețuirea provizorie a bunurilor, la nevoie putîndu-se cere pentru prețuire părerea unui expert. B. O. 1953, 4. Să constate dacă nimeni... n-a înstrăinat ceva din inventar. C. PETRESCU, C. V. 50. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și a păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținînd unei gospodării sau întreprinderi. Inventar agricol v. agricol. Beneficiu de inventar v. beneficiu. ◊ Expr. A face inventarul (unui magazin) = a înscrie și evalua toate mărfurile dintr-un magazin. ♦ Fig. Listă exactă, analiză amănunțită. Dacă vom face astăzi inventarul substanțial și explicit al pericolelor de traducțiune, credem că astfel ne vom fi îndeplinit cu totul datoria noastră pentru viitor. ODOBESCU, S. II 362. – Variantă: (învechit) inventariu, inventarii (NEGRUZZI, S. I 10), s. n.

INVENTA vb. I. tr. 1. A găsi, a crea, a imagina ceva nou; a născoci. 2. A scorni (minciuni, închipuiri); (p. ext.) a minți. [P.i. -tez și invent, 3,6 -tează. / < fr. inventer, it. inventare].

INVENTAR s.n. Listă, registru etc. cuprinzînd toate lucrurile care constituie averea unei gospodării, a unei instituții etc.; (p. ext.) totalitatea acestor bunuri. ◊ A face inventarul = a inventaria. ♦ (Fig.) Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte etc.). [< fr. inventaire, cf. lat. inventarium].

INVENTA vb. tr. 1. a găsi, a crea, a imagina ceva nou; a născoci. 2. a scorni (minciuni, închipuiri); (p. ext.) a minți. (< fr. inventer)

INVENTAR s. n. 1. listă, registru etc. cuprinzând lucrurile care constituie averea unei gospodării, instituții etc.; (p. ext.) totalitatea acestor bunuri. 2. (fig.) listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte etc.). 3. totalitatea unităților care constituie o parte de vorbire, o clasă ori o specie lexicală sau gramaticală. (< fr. inventaire, lat. inventarium)

A INVENTA ~ez tranz. 1) A descoperi prin muncă creatoare; a născoci; a scorni; a izvodi. 2) A crea în imaginație în mod arbitrar; a izvodi; a născoci; a ticlui; a broda; a fabrica. /<fr. inventer

INVENTAR ~e n. Document în care sunt trecute și evaluate, sub aspect cantitativ și valoric, toate mijloacele de care dispune la un anumit moment o persoană fizică sau juridică. ◊ ~ gospodăresc totalitate a valorilor materiale aflate în gospodăria unei întreprinderi, a unei instituții sau a unei organizații. /<fr. inventaire, lat. inventarium

inventà v. 1. a afla cel dintâiu, a descoperi: a inventa o mașină; 2. fig. a plăsmui: a inventa calomnii.

inventar n. 1. descriere amănunțită a averii sau a titlurilor unei persoane și în genere a tuturor obiectelor aflătoare într’o casă; 2. evaluare scrisă a mărfurilor și a valorilor, unui comerciant. V. beneficiu.

*inventár n., pl. e, și riŭ n. (lat. inventarium, d. in-vehire, -ventum, a găsi, a descoperi). Descriere amănunțită a uneĭ averĭ (mobile, alte obĭecte, titlurĭ, hîrtiĭ ș. a.): inventariu uneĭ succesiunĭ. Evaluare scrisă a mărfurilor și altor valorĭ dintr’o prăvălie pentru constatarea cîștiguluĭ și perderiĭ: negustoru e obligat să-șĭ facă inventaru cel puțin o dată pe an. Instrumentar: inventar agricol. Beneficiŭ de inventar, facultate pe care o are un moștenitor de a nu plăti datoriile succesiuniĭ de cît pînă la concurența valoriĭ bunurilor pe care urmează să le primească. Fig. Supt beneficiŭ de inventar, cu rezerva de a verifica.

*inventéz v. tr. (fr. inventer, d. lat. in-venire, -ventum, a găsi, a descoperi. V. vin 2). Scornesc, născocesc, imaginez eŭ cel dintîĭ ceva: Gutemberg a inventat tipografia. Fig. A inventa o calomnie.

inventare s. f., g.-d. art. inventării; pl. inventări

inventare s. f., g.-d. art. inventării; pl. inventări

inventare s. f., g.-d. art. inventării; pl. inventări

!inventa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. inventez, 2 sg. inventezi, 3 inventează; conj. prez. 1 sg. să inventez, 3 să inventeze

inventar s. n., pl. inventare

inventa (a ~) vb., ind. prez. 3 inventează / inventă

inventar s. n., pl. inventare

inventa vb., ind. prez. 1 sg. inventez, 3 sg. și pl. inventează; conj. prez. 3 sg. și pl. inventeze

inventar s. n., pl. inventare

inventa (ind. prez. 1 sg. inventez)

inventar.

INVENTARE s. 1. concepere, creare, elaborare, imaginare, născocire, plănuire, plăsmuire, proiectare, realizare, scornire, (înv. și pop.) izvodire. (~ unui nou sistem de...) 2. v. scornire, ticluire, (fig.) urzire. (~ unei minciuni.)

INVENTARE s. 1. concepere, creare, elaborare, imaginare, născocire, plănuire, plăsmuire, proiectare, realizare, scornire, (înv. și pop.) izvodire. (~ unui nou sistem de...) 2. născocire, plăsmuire, scornire, ticluire, (fig.) urzire. (~ unei minciuni.)

INVENTA vb. 1. a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, (înv. și pop.) a izvodi, (pop.) a iscodi, a închipui, (reg.) a tocmi, (înv.) a unelti, (fig.) a naște, a urzi, a zămisli. (A ~ un nou sistem de...) 2. v. scorni.

INVENTAR s. 1. listă, (înv.) catagrafie, sumar. (Un ~ de bunuri.) 2. (fam.) zestre. (~ al unei întreprinderi.)

INVENTA vb. 1. a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gîndi, a imagina, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, (înv. și pop.) a izvodi, (pop.) a iscodi, a închipui, (reg.) a tocmi, (înv.) a unelti, (fig.) a naște, a urzi, a zămisli. (A ~ un nou sistem de...) 2. a născoci, a plăsmui, a scorni, a ticlui, (pop.) a scoate, a stîrni, (reg.) a scornoci, (înv.) a băsni, (fig.) a țese, a urzi, (fig. rar) a tăia, (fig. înv.) a ascuți. (A ~ ceva pe socoteala cuiva.)

INVENTAR s. 1. listă, (înv.) catagrafie, sumar. (Un ~ de bunuri.) 2. (fam.) zestre. (~ al unei întreprinderi.)

Si Dieu n’existait pas, il faudrait l’inventer (fr. „Dacă Dumnezeu n-ar exista, ar trebui inventat”) – Este un vers de Voltaire. „Sînt rareori mulțumit de versurile mele – scria el la 10 septembrie 1770 poetului și dramaturgului parizian J. Saurin – dar mărturisesc că pentru acest vers încerc o tandrețe de părinte”. Versul face parte din Epistola către autorul cărții „Cei trei impostori”, carte apărută în 1768, al cărei autor era anonim. Voltaire i-a răspuns la 1769, susținînd că religia este un „frîu împotriva sceleraților” și că „dacă Dumnezeu n-ar exista, ar trebui (de aceea) inventat”. Aceste cuvinte își găsesc aplicare la alte probleme decît cele religioase, atunci cînd vrem să spunem că e ceva necesar, binevenit, care dacă n-ar fi existat, trebuia născocit. Dostoevski, în Frații Karamazov, trage concluzia logică: „Și într-adevăr omul l-a inventat pe Dumnezeu” (vol. I, 5). Iar Cehov, în Salonul nr. 6: „Dostoevski sau Voltaire, nu mai țin minte care, spune undeva că, dacă n-ar fi Dumnezeu, oamenii ar trebui să-l inventeze. În orice caz, eu sînt adînc convins că, dacă nu există nemurire, mai curînd sau mai tîrziu inteligența omenească o s-o inventeze” (Opere vol. 7, pag. 412). LIT.

inventar, inventare s. n. (intl.) 1. furt. 2. arestare. 3. anchetă.