INTUIȚIONISM s. n. Curent filosofic care opune rațiunii intuiția, concepută ca o facultate analoagă cu instinctul, cu simțul artistic sau cu revelația divină, considerând că aceasta ar pătrunde nemijlocit în esența obiectelor. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitionnisme.

intuiționism sn [At: CONTEMP. 1949, nr 120, 7/5 / P: ~tu-i-ți-o~ / Pl: ~e / E: fr intuitionisme] 1 Curent filozofic care opune rațiunii intuiția, concepută ca o facultate analogă cu instinctul, cu simțul artistic sau cu revelația divină, considerând că intuiția pătrunde nemijlocit în esența obiectelor. 2 Orientare metodologică ce consideră că în matematică trebuie avute în vedere numai entitățile pe care le putem construi prin intuiție. 3 Curent idealist subiectiv care susține că noțiunile morale nu pot fi fundamentate decât în mod intuitiv.

INTUIȚIONISM s. n. Curent filosofic care opune rațiunii intuiția, concepută ca o facultate analogă cu instinctul, cu simțul artistic sau cu revelația divină, considerând că aceasta ar pătrunde nemijlocit în esența obiectelor. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitionnisme.

INTUIȚIONISM s. n. Curent reacționar idealist-subiectiv în filozofia burgheză, care, tăgăduind posibilitatea cunoașterii lumii prin intermediul simțurilor, al rațiunii și al activității practice a oamenilor, declară intuiția (2) drept unic izvor al cunoașterii. – Pronunțat: -ți-o-.

INTUIȚIONISM s.n. 1. Curent filozofic iraționalist care opune rațiunii intuiția, concepută ca o facultate analogă cu instinctul, cu simțul artistic sau cu relația divină, considerînd că aceasta ar pătrunde nemijlocit în esența obiectelor. 2. Orientare metodologică care respinge logica ca știință ce precedă matematica, considerînd că scopul acestora se reduce la construirea și intuirea formațiilor matematice și logice. 3. Curent idealist-subiectiv care susține că noțiunile morale nu pot fi fundamentate decît în mod intuitiv. [Pron. -ți-o-. / < fr. intuitionnisme].

INTUIȚIONISM s. n. 1. curent filozofic iraționalist care opune rațiunii intuiția, concepută ca o facultate analoagă cu instinctul, cu simțul artistic sau cu revelația divină, considerând că aceasta ar pătrunde nemijlocit în esența obiectelor. 2. orientare metodologică care nu acceptă logica drept știință ce precedă matematica, considerând că scopul acestora se reduce la construirea și intuirea formațiunilor matematice și logice. 3. curent idealist-subiectiv care susține că noțiunile morale nu pot fi fundamentale decât în mod intuitiv. (< fr. intuitionnisme)

INTUIȚIONISM n. Curent filozofic care absolutizează intuiția. /<fr. intuitionnisme

intuiționism (desp. -tu-i-ți-o-) s. n.

intuiționism (-tu-i-ți-o-) s. n.

intuiționism s. n. (sil. -tu-i-ți-o-)

INTUIȚIONÍSM (< fr.) s. n. 1. (FILOZ.) Doctrină care susține că există anumite elemente de cunoaștere fermă, absolut sigure, la care se ajunge prin intuiție, nu prin mijloace empirice. I. a apărut ca reacție la pozitivismul din sec. 19, fiind o încercare de reînviere a metafizicii. Metafizicile intuiționiste au însă ca obiect viața, devenirea, temporalitatea și pun accent pe trăirea umană, respingând realitatea inteligibilă a metafizicii tradiționale. Reprezentanți: H. Bergson, L. Klages. 2. (ETICĂ) Orice teorie după care normele sau principiile moralei sunt înțelese a priori, asemenea adevărurilor logice sau matematice (G.E. Moore, W.D. Ross ș.a.). 3. (MAT.; LOG.) Orientare metodologică fundată la începutul sec. 20 de L. Brouwer și dezvoltată de A. Heyting, care consideră că scopul ultim al matematicii și logicii se reduce la construirea și intuirea formațiilor matematice și logice. V. formalism (3).