2 intrări
31 de definiții
din care- explicative (20)
- morfologice (7)
- relaționale (4)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
INTONARE, intonări, s. f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei. [Var.: (pop.) întonare s. f.] – V. intona.
INTONARE, intonări, s. f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei. [Var.: (pop.) întonare s. f.] – V. intona.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
intonare sf [At: ODOBESCU, S. III, 128 / V: (pop) în~ / Pl: ~nări / E: intona] 1 Dare a tonului pentru începerea unui cântec. 2 (Pgn) Cântare. 3 (Buc) Accentuare a unui cuvânt, a unei fraze etc. 4 (Fig; înv) Insistare asupra unui lucru.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INTONARE, intonări, s. f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei. 1. Executare a unei compoziții muzicale. Intonarea unui imn. 2. Mod de accentuare, de rostire (a unui cuvînt, a unei fraze etc.) pe un anumit ton; intonație. Avea o intonare tristă și blîndă, parcă voia să plîngă. SADOVEANU, O. V 529. Ca probă de știința și de sistema, sa filozofică, să-i toarne, cu o limbuție modulată pe intonări de cele mai convingătoare. ODOBESCU, S. III 128. – Variantă: întonare (SAHIA, N. 91) s. f.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INTONARE s.f. Acțiunea de a intona și rezultatul ei; intonație. [Var. întonare s.f. / < intona].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INTONA, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întona vb. I] – Din it. intonare.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎNTONA vb. IV v. intona.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ÎNTONA vb. IV v. intona.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎNTONARE s. f. v. intonare.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ÎNTONARE s. f. v. intonare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎNTONARE s. f. v. intonare.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
intona [At: NEGRUZZI, S. II, 123 / V: (pop) în~ / Pzi: ~nez / E: it intonare] 1 vt A da tonul pentru începerea unui cântec. 2 vt (Pgn) A cânta. 3 vt (Buc) A rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază etc. Si: a accentua. 4-5 vtr (Fig; înv) A (se) insista asupra unui lucru.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
întona v vz intona
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
întonare sf vz intonare
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
INTONA, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întona vb. I] – Din it. intonare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INTONA, intonez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o bucată muzicală) A executa, a cînta. Uriașa fanfară compusă din 1000 de instrumentiști intonează «Onorul la general», SCÎNTEIA, 1953, nr. 2749. Noaptea este foarte rece; Iar afar-un călător Prin furtuna nopții trece, Intonînd cîntări de dor. BOLINTINEANU, O. 93. Intonează-o psalmodie. NEGRUZZI, S. II 123. 2. A accentua, a rosti (un cuvînt, o frază) cu un anumit ton. – Prez. ind. și: (învechit) inton (ALECSANDRI, P. A. 111). – Variantă: întona (ODOBESCU, S. III 80) vb. I.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ÎNTONA vb. I v. intona.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INTONA vb. I. tr. 1. A cînta, a executa (o bucată muzicală). 2. A rosti, a spune (un cuvînt, o propoziție etc.) cu un anumit ton. [P.i. -nez și inton, var. întona vb. I. / < it. intonare, cf. fr. entonner].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ÎNTONA vb. I. v. intona.
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ÎNTONARE s.f. v. intonare.
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INTONA vb. tr. 1. a cânta, a executa (o bucată muzicală). 2. a rosti, a spune (un cuvânt, o propoziție) cu un anumit ton. (< it. intonare)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
A INTONA ~ez tranz. 1) (piese muzicale) A începe indicând tonul melodiei. 2) A cânta încet și fără cuvinte, ca pentru sine; a îngâna; a fredona; a murmura. 3) (compoziții muzicale) A interpreta în mod solemn. 4) (cuvinte, fraze etc.) A rosti cu un ton specific. /<fr. entonner[1]
- Var. întona (după def. din DEX și DN) — LauraGellner
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
intonà v. 1. a pune tonul, a accentua; 2. a începe un cântec.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*întonéz v. tr. (fr. entonner; lat. intono, -áre). Încep un cîntec dînd ton vociĭ. Cînt, celebrez: a întona un imn cuĭva. Gram. Accentuez, daŭ ton: a întona o silabă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
intonare s. f., g.-d. art. intonării; pl. intonări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
intonare s. f., g.-d. art. intonării; pl. intonări
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
intonare s. f., g.-d. art. intonării; pl. intonări[1]
- Var. întonare (după def. din DEX și DN) — LauraGellner
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
intona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. intonez, 3 intonează; conj. prez. 1 sg. să intonez, 3 să intoneze
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
intona (a ~) vb., ind. prez. 3 intonează
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
intona vb., ind. prez. 1 sg. intonez, 3 sg. și pl. intonează[1]
- Var. întona (după def. din DEX și DN) — LauraGellner
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
intonez.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
INTONARE s. 1. v. interpretare. 2. v. inflexiune.[1]
- Var. întonare (după def. din DEX și DN) — LauraGellner
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
INTONARE s. 1. (MUZ.) executare, execuție, interpretare. (~ a unei melodii.) 2. inflexiune, intonație, mlădiere, modulare, modulație, ton, tonalitate. (O plăcută ~ a cuvintelor.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INTONA vb. 1. v. cânta. 2. a modula. (~ cuvintele.)[1]
- Var. întona (după def. din DEX și DN) — LauraGellner
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
INTONA vb. 1. (MUZ.) a cînta, a executa, a interpreta, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice, (înv.) a glăsi, a juca. (A ~ o melodie, o doină.) 2. a modula. (~ cuvintele.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F113) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT201) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (VT201) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
intona, intonezverb
- 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec. DEX '09 DEX '98 DN
-
- Uriașa fanfară compusă din 1000 de instrumentiști intonează «Onorul la general», SCÎNTEIA, 1953, nr. 2749. DLRLC
- Noaptea este foarte rece; Iar afar-un călător Prin furtuna nopții trece, Intonînd cîntări de dor. BOLINTINEANU, O. 93. DLRLC
- Intonează-o psalmodie. NEGRUZZI, S. II 123. DLRLC
-
-
- comentariu Prezent indicativ și: inton. DLRLC DN
etimologie:
- intonare DEX '09 DEX '98 DN
intonare, intonărisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a intona și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: intonație
- 1.1. Executare a unei compoziții muzicale. Intonarea unui imn. DLRLCsinonime: executare execuție interpretare
- 1.2. Mod de accentuare, de rostire (a unui cuvânt, a unei fraze etc.) pe un anumit ton. DLRLCsinonime: inflexiune mlădiere modulare modulație ton tonalitate
- Avea o intonare tristă și blîndă, parcă voia să plîngă. SADOVEANU, O. V 529. DLRLC
- Ca probă de știința și de sistema, sa filozofică, să-i toarne, cu o limbuție modulată pe intonări de cele mai convingătoare. ODOBESCU, S. III 128. DLRLC
-
-
etimologie:
- intona DEX '09 DEX '98 DN