INTERPUS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

interpus², ~ă [At: HAMANGIU, C. C. 193 / Pl: ~uși, ~e / E: interpune] 1 a Pus la mijloc, între două obiecte. 2 smf Persoană care intervine, ca mijlocitor, între două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.) Si: intermediar, mediator. mijlocitor.

interpus¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: interpune] 1-3 Interpunere (1-3).

INTERPUS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. (Rar) Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

INTERPUS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. (Rar) Persoană care intervine, care mijlocește între două persoane; mijlocitor, intermediar. De ce vrei să ai de-a face numai cu interpușii? CAMIL PETRESCU, T. II 480.

INTERPUS, -Ă s.m. și f. (Rar) Mijlocitor. ♦ Persoană care apare într-un act juridic în locul adevăratului interesat. [< interpune].

INTERPUS, -Ă s. m. f. mijlocitor. ◊ persoană care apare într-un act juridic în locul adevăratului interesat. (< interpune)

interpune [At: MAIORESCU. D. IV, 288 / Pzi: interpun / E: lat interponere] 1 vr A interveni ca mijlocitor între două persoane spre a le face să ajungă la o înțelegere Si: a intermedia, a mijloci. 2 vr A se amesteca în relațiile dintre două persoane. 3-4 vtr A (se) pune ceva între două momente, obiecte etc.

întrepune v vz interpune

întrepus¹ sn vz interpus¹

întrepus², ~ă a vz interpus²

INTERPUNE, interpun, vb. III. Refl. 1. A interveni ca mijlocitor între două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere); a mijloci. Mi-am dat seama... că interpunîndu-mă între patron și muncitori, ca om al patronului, trădam cauza muncitorească. DEMETRIUS, C. 51. 2. A se amesteca în relațiile dintre două persoane.

INTERPUNE vb. III. 1. tr., refl. A pune, a se depune ceva între (două obiecte, două momente etc.). 2. refl. A mijloci. ♦ A se amesteca în raporturile, în legăturile dintre mai multe persoane. [P.i. interpun. / cf. lat. interpono, fr. interposer, după pune].

INTERPUNE vb. I. tr., refl. a (se) pune între..., a (se) intercala. II. refl. a mijloci. ◊ a se amesteca în raporturile dintre două persoane. (după lat. interponere)

A INTERPUNE interpun tranz. A pune între două lucruri sau ființe pentru a modifica mediul. /<lat. interponere

A SE INTERPUNE mă interpun intranz. 1) A interveni între două persoane pentru a le aduce la o înțelegere. 2) A se amesteca în relațiile dintre două persoane. /<lat. interponere

interpune v. 1. a (se) pune între; 2. fig. a tace să intervie: a interpune autoritatea sa; 3. fig. a interveni ca mijlocitor.

*interpún, -pús, a -púne v. tr. (lat. inter-póno, -pónere. V. pun). Pun între: a interpune o lumînare între doŭă planurĭ. Fig. Fac să intervină: interpun autoritatea mea ca să înceteze dezordinea. V. refl. Mă pun între. Fig. Intervin ca mediator: mă interpun între doĭ adversarĭ. – Rar și întrepun.

*întrepún, V. interpun.

!interpus adj. m., s. m., pl. interpuși; adj. f., s. f. interpusă; pl. interpuse

interpus s. m., pl. interpuși

interpus s. m., pl. interpuși

interpune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. interpun, 2 sg. interpui, 3 sg. interpune, perf. s. 1 sg. interpusei, 1 pl. interpuserăm, m.m.c.p. 1 pl. interpuseserăm; conj. prez. 1 sg. să interpun, 3 să interpună; ger. interpunând; part. interpus

interpune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. interpun, 2 sg. interpui, 1 pl. interpunem; conj. prez. 3 să interpună; ger. interpunând; part. interpus

interpune vb. pune

interpun, -pună 3 conj.

INTERPUS s. v. intermediar, mediator, mijlocitor.

interpus s. v. INTERMEDIAR. MEDIATOR. MIJLOCITOR.

INTERPUNE vb. v. mijloci.

INTERPUNE vb. a intermedia, a media, a mijloci, (rar) a negocia.