2 intrări

37 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTÂMPLARE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla.

ÎNTÂMPLARE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla.

întâmplare sf [At: CORESI, EV. 326/4 / Pl: ~lări / E: întâmpla] 1 Producere a unui eveniment. 2 Pricinuire cuiva a unui fapt. 3 Procedare într-un anumit mod. 4 Îndeplinire. 5 Peripeție. 6 (Pex) Ceas rău. 7 (Înv) Omor accidental. 8 Aventură neplăcută. 9 Inconvenient. 10 Accident. 11 Succesiune neprevăzută de evenimente. 12 Prezență întâmplătoare a unei persoane într-un loc. 13 (Îlav) Din ~ Incidental. 14 (Îlav) La ~ sau în voia ~lării în voia sorții. 15 (Îal) La nimereală. 16 (Pop; îlav) La toată ~a în orice caz. 17 (Pop; îlav) De o (sau pentru orice) ~ Pentru orice eventualitate. 18 Împrejurare. 19 (Nob) Evoluție.

întâmplare s. f. (spect.) Eveniment, fapt ◊ „«Olelle» este o fericită «întâmplare artistică» în care autor, regizor și actori reușesc să ofere publicului o mică bijuterie, o mostră de viață și artă.” Săpt. 15 II 85 p. 5 (trad. engl. happening)

ÎNTÂMPLARE ~ări f. Ceea ce se întâmplă; lucru petrecut în mod incidental. ◊ Din ~ întâmplător. La ~ cum se va nimeri. La voia ~ării într-un noroc. /v. a întâmpla

întâmplare f. ceea ce se întâmplă (în bine sau în rău).

ÎNTÂMPLA, pers. 3 întâmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare.

ÎNTÂMPLA, pers. 3 întâmplă, vb. I. Refl. unipers. 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). Mi s-a întâmplat să fiu de față. – Probabil lat. *intemplare.

întâmpla [At: COD. VOR. 19/2 / Pzi: întâmplă, (îvr) ~lez / E: ns cf lat *(in)templare] 1 vru (D. evenimente) A se produce. 2 vr (Înv) A i se pricinui. 3 vr (Înv) A se proceda într-un anumit mod. 4 vr (Înv) A se îndeplini. 5 vr (Îvr) A da ceva peste cineva în mod neprevăzut. 6 vr A se nimeri într-un anumit loc. 7 vr (Înv) A avea din întâmplare. 8 vr (Înv) A face ceva din întâmplare.

ÎNTÎMPLA, pers. 3 întîmplă, vb. I. Refl. 1. (Despre fapte sau evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. Locomotiva cu plug, cînd va sosi... are să aducă și vreun inspector general, cum se întîmplă întotdeauna. C. PETRESCU, A. 277. Mai demult... ah, toate-acestea Mai demult s-au întîmplat – Să nu-ntrebi ce-a mai urmat Cînd s-a-nchis povestea. COȘBUC, P. I 263. Timpul mort și-ntinde trupul și devine veșnicie Căci nimic nu se întîmplă în întinderea pustie. EMINESCU, O. I 133. Eu drăguțul nu mi-l spui!... De l-oi spune, L-oi răpune; De-oi tăcea, Ce s-a-ntîmpla?... Întîmplă-se ce va vrea, Eu de badea voi tăcea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau determinat printr-un pronume sau printr-un substantiv în dativ, indicînd persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Poate c-ar trebui să vedem ce s-a întîmplat cu dosarul de la laborator. BARANGA, I. 204. De-o lună Ștefan nu dă semn de viață... Ce-a putut să i se întîmple? DELAVRANCEA, A. 33. Orice ți se va întîmpla, să știi că numai tu ești de vină. ISPIRESCU, L. 9. Temîndu-se împăratul să nu i se întîmple ceva de rău, a făcut sfat. CREANGĂ, P. 85. 4 ♦ (Popular) A se împlini, a se realiza, a se traduce în fapt. Visul cînd s-ar întîmpla, Eu de pe tron aș cădea Ș-un alt împărat ca mine Nici veți mai găsi pe lume. TEODORESCU, P. P. 112. 2. (Urmat de o propoziție subiectivă, uneori construit cu dativul pronumelui personal) A se ivi prilejul, a se nimeri. Linei, de s-ar întîmpla Să vă-ntîlniți vreodată, Să-i spui că-s sănătos și-aș vrea S-o aflu măritată. COȘBUC, P. I 78. Eu, de cîte ori mi s-a întîmplat să mănînc grauri... le-am găsit un gust foarte bun. ODOBESCU, S. III 31. Mi s-a întîmplat să o văd o dată. NEGRUZZI, S. I 44. 3. A se nimeri să fie într-un anumit fel. Dacă se întîmpla timpul răcoros și Domițian uita să-și fi luat pălăria sau pardesiul, Masinca începea să-l certe. BASSARABESCU, V. 8. ◊ Loc. adv. Cum s-ar întîmpla = la întîmplare, la voia întîmplării, la nimereală. Fata nu-i de cele de pe drumuri, s-o luați numai așa, cum s-ar întîmpla. CREANGĂ, P. 262. ♦ (Urmat de determinări locale; folosit la toate persoanele) A se găsi, a fi prezent (undeva) în mod incidental; a veni, a ajunge (undeva) din întîmplare; a se nimeri (undeva). Fetele împăratului, întîmplîndu-se de față cînd a lovit spînul pe Harap-Alb, li s-au făcut milă de dînsul. CREANGĂ, P. 208. Mama... strașnic se mai bucura cînd se întîmpla oaspeți la casa noastră și avea prilej să-și împartă pînea cu dînșii. id. A. 11. Eu m-am întîmplat Subt talpă de pat. TEODORESCU, P. P. 446. ♦ (Rar) A avea (ceva) din întîmplare. Boi nu mi s-au întîmplat, Pui să-mi placă n-am aflat. ȘEZ. III 154. – Variantă: (regional) tîmpla (SBIERA, P. 147, SEVASTOS, N. 120, ȘEZ. III 9) vb. I.

ÎNTÎMPLARE, întîmplări, s. f. 1. Ceea ce se întîmplă, ceea ce se petrece; fapt, eveniment. Rar cioban... să nu știe întîmplarea cu domnița Oleana. GALACTION, O. I 67. Toți... s-au veselit de această întîmplare. ISPIRESCU, L. 2. Conversația căzu, firește, asupra întîmplărilor zilei. NEGRUZZI, S. I 293. ♦ Peripeție; aventură. Cum sînt întîmplările la drum? CREANGĂ, P. 130. Prin lumea rumenă de-apunerea frumoasă trece călugărul nostru, neluînd parte la fărmăcata stare a firei, plin încă de impresiunile ciudatei sale întîmplări. EMINESCU, N. 50. Multe mici întîmplări am avut pin-a nu ajunge la Ceahlău. ALECSANDRI, O. P. 236. O frumoasă ediție a întîmplărilor lui Telemach. NEGRUZZI, S. I 79. ♦ Nenorocire. Nu s-a mai vorbit toată ziua decît despre întîmplările grozave de ieri. REBREANU, I. 59. Decît ne-am tot învîrti și cioșmoli pe iastă prispă, mai bine să scurtăm din cale, Căci mare-i dumnezeu, ne-a feri el de întîmplări! CREANGĂ, A. 126. 2. Ceea ce se petrece în mod incidental, în urma unui concurs neprevăzut de împrejurări; hazard. Mă întrebam: unde poate fi? unde l-au mînat vînturile întîmplării? SADOVEANU, O. I 419. Și urcam, urcam poteca... Singur, închizîndu-mi ochii, ca-ntîmplarea să mă poarte, Unde-o vrea. COȘBUC, P. I 317. ◊ Loc. adv. Din întîmplare = (în mod) întîmplător, incidental. Într-o zi trecusem din întîmplare pe o stradă care purta numele lui Alexei Tolstoi. STANCU, U.R.S.S. 52. Ajunse într-un sat și, din întîmplare, se opri la casa unui om. CREANGĂ, O. A. 293. Umblînd pe acolo, găsește din întîmplare cîte o piatră de aceste. id. P. 218. La întîmplare sau la (sau în) voia întîmplării = în voia soartei, în neștire, într-o doară, la nimereală. Sînt un tînăr marinar Rătăcit fără voia mea pe aceste necunoscute maluri, Purtat de valurile oceanului la întîmplare. BARANGA, V. A. 18. Mergeam la întîmplare, disperat; îmi venea să mă las în zăpadă, să mă întind și să dorm. SADOVEANU, P. 123. Poate să am, poate să n-am [nevoie] zise fiul craiului, uitîndu-se țintă în ochii spînului, dar acum deodată mă las în voia întîmplării. CREANGĂ, P. 200. (Popular) La toată întîmplarea = în orice caz. La toată întîmplarea are să fie ceva bun. RETEGANUL, P. I 75. Dar, la toată întîmplarea, de-i vedea și-i vedea că s-a trezit... zvîrle-i pielea cea de urs. CREANGĂ, P. 215. (Rar) De-o întîmplare sau pentru orice întîmplare = pentru orice eventualitate. Deci, de-o întîmplare, n-a strica dacă i-o urma sfatul. SBIERA, P. 261. – Variantă: tîmplare (SBIERA, P. 114) s. f.

TÎMPLA vb. I. v. întîmpla.

TÎMPLARE, tîmplări, s. f. v. întîmplare.

A SE ÎNTÂMPLA pers. 3 se întâmplă intranz. 1) (despre fapte, evenimente) A se produce în urma unui concurs neprevăzut de împrejurări; a se petrece în mod incidental. 2) (despre condiții climaterice) A avea loc pe neprevăzute. ~ vânt. ~ ploaie. 3) rar (mai ales la formă negativă) A intra în posesie printr-un concurs de împrejurări. Bani mulți nu i s-au ~t. 4) A se afla din întâmplare (undeva); a se nimeri. [Sil. -tâm-pla] /<lat. intemplare

întâmplà v. a se petrece, a verii în cursul timpului: s’a întâmplat o nenorocire. [Lat. *TEMPLARE din TEMPLUM, formă colaterală cu TEMPUS, timp].

întîmpláre f. Ceĭa ce se întîmplă (în bine saŭ în răŭ): ziarele publică întîmplările din lume. Din întîmplare, întîmplător, fortuit, cum merg lucrurile (independent de voĭa omuluĭ). – Vechĭ tîmplare. V. accident, caz, eveniment, azard.

întîmplu și (vechĭ, azĭ în est, pop.) tîmplu (mă), a v. refl. (lat. *templare, d. templum, templu. V. templu și contemplu). Vin împrejurările ca să fiŭ de față: m’am întîmplat să fiŭ acolo la sosirea luĭ (V. zgodesc). Se întîmplă v. refl. impers. Se produce, supravine: o mare nenorocire s’a întîmplat; nu apropia benzina de foc, că se poate întîmpla să se aprindă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

întâmplare s. f., g.-d. art. întâmplării; pl. întâmplări

întâmplare s. f., g.-d. art. întâmplării; pl. întâmplări

întâmplare s. f., g.-d. art. întâmplării; pl. întâmplări

întâmpla (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întâmplă, imperf. 3 pl. se întâmplau; conj. prez. 3 să se întâmple; ger. întâmplându-se

!întâmpla (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întâmplă

întâmpla vb. ind. prez. 3 sg. și pl. întâmplă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNTÂMPLARE s. 1. caz, fapt. (~ din Vaslui.) 2. chestiune, fapt, lucru. (A survenit o ~ neprevăzută.) 3. episod. (O ~ din viața cuiva.) 4. v. peripeție. 5. v. împrejurare. 6. hazard. 7. nimereală, (Ban.) zgoadă. (A face ceva la ~.)

ÎNTÂMPLA vb. 1. a se petrece, a se produce, a surveni, (înv. și reg.) a se prileji, (înv.) a se purta. (S-au ~ multe lucruri de atunci.) 2. a fi, a se petrece. (Cum s-a ~?) 3. v. produce. 4. v. surveni. 5. v. desfășura. 6. a se petrece, (înv.) a se trece. (Câte nu s-au ~ între noi!) 7. (înv. și reg.) a se sfeti. (Să vezi ce i s-a ~.) 8. a se face. (Cum a zis, așa s-a ~.) 9. v. pomeni. 10. v. nimeri. 11. a apuca, a nimeri, (Munt.) a răgădui. (Îl lovea cu ce se ~.)

ÎNTÂMPLA vb. v. împlini, îndeplini, înfăptui, realiza.

întîmpla vb. v. ÎMPLINI. ÎNDEPLINI. ÎNFĂPTUI. REALIZA.

ÎNTÎMPLA vb. 1. a se petrece, a se produce, a surveni, (înv. și reg.) a se prileji, (înv.) a se purta. (S-au ~ multe lucruri de atunci.) 2. a fi, a se petrece. (Cum s-a ~?) 3. a apărea, a interveni, a se ivi, a se produce, a surveni. (S-a ~ o schimbare.) 4. a se produce, a surveni, a veni. (Seismul s-a ~ pe neașteptate.) 5. a se desfășura, a evolua, a se petrece, (înv.) a se purta. (Iată cum s-au ~ faptele.) 6. a se petrece, (înv.) a se trece. (Cîte nu s-au ~ între noi!) 7. (înv. și reg.) a se sfeti. (Să vezi ce i s-a ~.) 8. a se face. (Cum a zis, așa s-a ~.) 9. a se pomeni, (reg.) a se da. (Așa ceva nu s-a mai ~.) 10. a se nimeri, a se potrivi, (pop.) a se brodi, (înv. și reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a tălăli, (prin Maram.) a se tîlni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ să fiu acolo.) 11. a apuca, a nimeri, (Munt.) a răgădui. (Îl lovea cu ce se ~.)

ÎNTÎMPLARE s. 1. caz, fapt. (~ din Vaslui.) 2. chestiune, fapt, lucru. (A survenit o ~ neprevăzută.) 3. episod. (O ~ din viața cuiva.) 4. pățanie, peripeție, (Mold.) jitie, (fam.) istorie, tărășenie. (A trecut prin multe ~.) 5. împrejurare, ocazie, prilej. (~ a făcut ca...) 6. hazard, (fig.) loterie. (Totul a depins atunci de ~.) 7. nimereală, (Ban.) zgoadă. (A face ceva la ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

întîmpla (-lu, întîmplat), vb. refl.1. A se petrece, a se produce, a avea loc. – 2. A se ivi prilejul, a se nimeri. – 3. A se afla întîmplător. Origine incertă. Se consideră în general der. din lat. *templāre, de la templum „spațiu desenat ideal pe cer de prezicător” (Sulică, Antropomorfisme, Brașov 1900, 77; Pușcariu 884; DAR; Rosetti, I, 168; Pușcariu Lr., 356). Acel templum era, deci, spațiul în cadrul căruia prezicătorul își făcea observațiile, și de aici contemplare. Se presupune că zborul păsărilor care intrau în templum arăta ceea ce avea să se întîmple, de unde vb. *(in)templāre. Această explicație nu este cu desăvîrșire imposibilă; ne este însă greu să admitem că sensul de „întîmplare, hazard” tocmai pentru acele evenimente care fuseseră prezise și anunțate de augur. Dosoftei (sec. XVII) folosește o singură dată acest vb. cu un sens foarte special: tîmplîndu-l la mijloc de cale o boală, „surprinzîndu-l (sau copleșindu-l) o boală în mijlocul drumului”. Dosoftei este un scriitor la care apar din belșug improprietățile; dacă aceasta n-ar fi una din ele, s-ar putea presupune că întîmpla provine efectiv din lat. templum, dar nu din limbajul tehnic al augurilor, ci din sensul său etimologic, care pare a fi cel al unui dim. al lui tempus, ca în extemplo; în acest caz, sensul primitiv al lui întîmpla trebuie să fi fost cel de „a se petrece, a se produce cu timpul”. Der. de la lat. intempĕrāre (Crețu 339) sau de la *temporāre (Koerting 5065; Byhan 32), nu pare posibilă. Der. întîmplare, s. f. (hazard; ceea ce se întîmplă, fapt, eveniment, accident; aventură; circumstanță); întîmplător, adj. (incidental, accidental).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÎNTÎMPLARE. Subst. Întîmplare, fapt, fapt divers, eveniment (fortuit), neprevăzut, hazard, incident, accident. Eventualitate, probabilitate, posibilitate, posibil, virtualitate. Peripeție, halima, Aventură, pățanie, pățeală (rar), pățire (înv. și reg.), pățit, pătăranie (pop. și fam.), avatar (fig.). Ghinion, nenoroc, neșansă. Noroc (pop.), norocel (dim., pop.), șansă, baftă (arg. și fam.). Necaz, bucluc (pop. și fam.), belea (fam.), pacoste. Nenorocire, nefericire, tragedie (fig.), năprasnă (înv. și reg.). Adj. Întîmplător, fortuit (livr.), aleatoriu (livr.), stocastic, incidental, accidental, ocazional; de ocazie, neprevăzut, neașteptat, inopinat, intempestiv (livr.), inoportun. Eventual, probabil, posibil. Ghinionist, nenorocos, fără șansă. Norocos, norocit (înv.), băftos (arg. și fam.). Vb. A se întîmpla, a se întîmpla pe neașteptate, a se petrece, a se produce, a avea loc, a surveni, a se nimeri. A avea ghinion; a avea noroc. A da de bucluc, a da de belea. Adv. (În mod) întîmplător, ocazional, de ocazie, incidental, neașteptat, pe neașteptate, pe nepusă masă, nitam-nisam (pop. și fam.), tam-nisam (pop. și fam.), la noroc, la întîmplare, la (în) voia întîmplării, în voia soartei, la nimereală, din întîmplare. Probabil, poate, după toate probabilitățile. V. circumstanță, destin, dezastru, necaz, posibilitate.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ADVIENNE QUE POURRA (fr.) întâmplă-se ce s-o întâmpla – Indică hotărârea de a-și asuma toate riscurile unei acțiuni sau atitudini.

ORLAM SLUCEAETSEA I NIJE KUR SPUSKATSEA (OPЛAM CЛYЧAETCЯ И HИЖE KYP CПYCKATЬCЯ) (rus.) vulturilor li se întâmplă să zboare mai jos decât găinile – Krîlov, „Orel i kuri”. „Orlam sluceaetsea i nije kur spuskatsea, no kuram nikogda da oblak ne podneatsea” („Vulturilor li se întâmplă să zboare mai jos decât găinile, dar găinile nu se pot ridica niciodată la nori”). Oamenilor superiori li se poate întâmpla să fie câteodată mediocri, dar mediocrii nu se pot ridica niciodată la nivelul acestora.

Intrare: întâmplare
întâmplare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întâmplare
  • ‑ntâmplare
  • întâmplarea
  • ‑ntâmplarea
plural
  • întâmplări
  • ‑ntâmplări
  • întâmplările
  • ‑ntâmplările
genitiv-dativ singular
  • întâmplări
  • ‑ntâmplări
  • întâmplării
  • ‑ntâmplării
plural
  • întâmplări
  • ‑ntâmplări
  • întâmplărilor
  • ‑ntâmplărilor
vocativ singular
plural
tâmplare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tâmplare
  • tâmplarea
plural
  • tâmplări
  • tâmplările
genitiv-dativ singular
  • tâmplări
  • tâmplării
plural
  • tâmplări
  • tâmplărilor
vocativ singular
plural
Intrare: întâmpla
verb (V90)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întâmpla
  • ‑ntâmpla
  • întâmplare
  • ‑ntâmplare
  • întâmplat
  • ‑ntâmplat
  • întâmplatu‑
  • ‑ntâmplatu‑
  • întâmplând
  • ‑ntâmplând
  • întâmplându‑
  • ‑ntâmplându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • întâmplă
  • ‑ntâmplă
(să)
  • întâmple
  • ‑ntâmple
  • întâmpla
  • ‑ntâmpla
  • întâmplă
  • ‑ntâmplă
  • întâmplase
  • ‑ntâmplase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • întâmplă
  • ‑ntâmplă
(să)
  • întâmple
  • ‑ntâmple
  • întâmplau
  • ‑ntâmplau
  • întâmpla
  • ‑ntâmpla
  • întâmplaseră
  • ‑ntâmplaseră
verb (V90)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tâmpla
  • tâmplare
  • tâmplat
  • tâmplatu‑
  • tâmplând
  • tâmplându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • tâmplă
(să)
  • tâmple
  • tâmpla
  • tâmplă
  • tâmplase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • tâmplă
(să)
  • tâmple
  • tâmplau
  • tâmpla
  • tâmplaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

întâmplare, întâmplărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98
    • 1.1. Ceea ce se întâmplă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Rar cioban... să nu știe întîmplarea cu domnița Oleana. GALACTION, O. I 67. DLRLC
      • format_quote Toți... s-au veselit de această întîmplare. ISPIRESCU, L. 2. DLRLC
      • format_quote Conversația căzu, firește, asupra întîmplărilor zilei. NEGRUZZI, S. I 293. DLRLC
      • 1.1.1. Aventură (neplăcută). DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Cum sînt întîmplările la drum? CREANGĂ, P. 130. DLRLC
        • format_quote Prin lumea rumenă de-apunerea frumoasă trece călugărul nostru, neluînd parte la fărmăcata stare a firei, plin încă de impresiunile ciudatei sale întîmplări. EMINESCU, N. 50. DLRLC
        • format_quote Multe mici întîmplări am avut pîn-a nu ajunge la Ceahlău. ALECSANDRI, O. P. 236. DLRLC
        • format_quote O frumoasă ediție a întîmplărilor lui Telemach. NEGRUZZI, S. I 79. DLRLC
      • 1.1.2. Nenorocire. DLRLC
        sinonime: nenorocire
        • format_quote Nu s-a mai vorbit toată ziua decît despre întîmplările grozave de ieri. REBREANU, I. 59. DLRLC
        • format_quote Decît ne-am tot învîrti și cioșmoli pe iastă prispă, mai bine să scurtăm din cale, Căci mare-i dumnezeu, ne-a feri el de întîmplări! CREANGĂ, A. 126. DLRLC
    • 1.2. Ceea ce se petrece în mod incidental. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: hazard
      • format_quote Mă întrebam: unde poate fi? unde l-au mînat vînturile întîmplării? SADOVEANU, O. I 419. DLRLC
      • format_quote Și urcam, urcam poteca... Singur, închizîndu-mi ochii, ca-ntîmplarea să mă poarte, Unde-o vrea. COȘBUC, P. I 317. DLRLC
      • chat_bubble locuțiune adverbială Din întâmplare = incidental. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: incidental
        • format_quote Într-o zi trecusem din întîmplare pe o stradă care purta numele lui Alexei Tolstoi. STANCU, U.R.S.S. 52. DLRLC
        • format_quote Ajunse într-un sat și, din întîmplare, se opri la casa unui om. CREANGĂ, O. A. 293. DLRLC
        • format_quote Umblînd pe acolo, găsește din întîmplare cîte o piatră de aceste. CREANGĂ, P. 218. DLRLC
      • chat_bubble locuțiune adverbială La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Sînt un tînăr marinar Rătăcit fără voia mea pe aceste necunoscute maluri, Purtat de valurile oceanului la întîmplare. BARANGA, V. A. 18. DLRLC
        • format_quote Mergeam la întîmplare, disperat; îmi venea să mă las în zăpadă, să mă întind și să dorm. SADOVEANU, P. 123. DLRLC
        • format_quote Poate să am, poate să n-am [nevoie] zise fiul craiului, uitîndu-se țintă în ochii spînului, dar acum deodată mă las în voia întîmplării. CREANGĂ, P. 200. DLRLC
      • chat_bubble locuțiune adverbială popular La toată întâmplarea = în orice caz. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote La toată întîmplarea are să fie ceva bun. RETEGANUL, P. I 75. DLRLC
        • format_quote Dar, la toată întîmplarea, de-i vedea și-i vedea că s-a trezit... zvîrle-i pielea cea de urs. CREANGĂ, P. 215. DLRLC
      • chat_bubble locuțiune adverbială popular De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Deci, de-o întîmplare, n-a strica dacă i-o urma sfatul. SBIERA, P. 261. DLRLC
etimologie:
  • vezi întâmpla DEX '09 DEX '98

întâmplaverb

  • 1. (Despre fapte, evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Locomotiva cu plug, cînd va sosi... are să aducă și vreun inspector general, cum se întîmplă întotdeauna. C. PETRESCU, A. 277. DLRLC
    • format_quote Mai demult... ah, toate-acestea Mai demult s-au întîmplat – Să nu-ntrebi ce-a mai urmat Cînd s-a-nchis povestea. COȘBUC, P. I 263. DLRLC
    • format_quote Timpul mort și-ntinde trupul și devine veșnicie Căci nimic nu se întîmplă în întinderea pustie. EMINESCU, O. I 133. DLRLC
    • format_quote Eu drăguțul nu mi-l spui!... De l-oi spune, L-oi răpune; De-oi tăcea, Ce s-a-ntîmpla?... Întîmplă-se ce va vrea, Eu de badea voi tăcea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. DLRLC
    • 1.1. Urmat de determinări introduse prin prepoziția „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indică persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ce i s-a întâmplat? Ce se întâmplă cu cartea promisă? DEX '09 DEX '98
      • format_quote Poate c-ar trebui să vedem ce s-a întîmplat cu dosarul de la laborator. BARANGA, I. 204. DLRLC
      • format_quote De-o lună Ștefan nu dă semn de viață... Ce-a putut să i se întîmple? DELAVRANCEA, A. 33. DLRLC
      • format_quote Orice ți se va întîmpla, să știi că numai tu ești de vină. ISPIRESCU, L. 9. DLRLC
      • format_quote Temîndu-se împăratul să nu i se întîmple ceva de rău, a făcut sfat. CREANGĂ, P. 85. DLRLC
    • 1.2. popular A se împlini, a se realiza, a se traduce în fapt. DLRLC
      • format_quote Visul cînd s-ar întîmpla, Eu de pe tron aș cădea Ș-un alt împărat ca mine Nici veți mai găsi pe lume. TEODORESCU, P. P. 112. DLRLC
  • 2. A (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: nimeri
    • format_quote Mi s-a întâmplat să fiu de față. DEX '09 DEX '98
    • format_quote Linei, de s-ar întîmpla Să vă-ntîlniți vreodată, Să-i spui că-s sănătos și-aș vrea S-o aflu măritată. COȘBUC, P. I 78. DLRLC
    • format_quote Eu, de cîte ori mi s-a întîmplat să mănînc grauri... le-am găsit un gust foarte bun. ODOBESCU, S. III 31. DLRLC
    • format_quote Mi s-a întîmplat să o văd o dată. NEGRUZZI, S. I 44. DLRLC
    • 2.1. (Urmat de determinări locale; folosit la toate persoanele) A veni, a ajunge (undeva) din întâmplare. DLRLC
      • format_quote Fetele împăratului, întîmplîndu-se de față cînd a lovit spînul pe Harap-Alb, li s-au făcut milă de dînsul. CREANGĂ, P. 208. DLRLC
      • format_quote Mama... strașnic se mai bucura cînd se întîmpla oaspeți la casa noastră și avea prilej să-și împartă pînea cu dînșii. CREANGĂ, A. 11. DLRLC
      • format_quote Eu m-am întîmplat Subt talpă de pat. TEODORESCU, P. P. 446. DLRLC
    • 2.2. rar A avea (ceva) din întâmplare. DLRLC
      sinonime: avea
      • format_quote Boi nu mi s-au întîmplat, Pui să-mi placă n-am aflat. ȘEZ. III 154. DLRLC
  • 3. A se nimeri să fie într-un anumit fel. DLRLC
    sinonime: nimeri
    • format_quote Dacă se întîmpla timpul răcoros și Domițian uita să-și fi luat pălăria sau pardesiul, Masinca începea să-l certe. BASSARABESCU, V. 8. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cum s-ar întâmpla = la întâmplare, la voia întâmplării, la nimereală. DLRLC
      • format_quote Fata nu-i de cele de pe drumuri, s-o luați numai așa, cum s-ar întîmpla. CREANGĂ, P. 262. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.