INSULINĂ s. f. Hormon secretat de pancreas, cu acțiune hipoglicemiantă. – Din fr. insuline.

insulină sf [At: MACAROVICI, CH. 645 / Pl: ~ne / E: fr insuline] Hormon secretat de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor și mineralelor din organism.

INSULINĂ s. f. Hormon secretat de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor și mineralelor din organism. – Din fr. insuline.

INSULINĂ s. f. Substanță secretată de pancreas, care reglează cantitatea schimburilor de hidrocarbonați din organism; extrasă din sucul pancreatic al animalelor, se folosește în tratamentul diabetului. Insulina are proprietatea de a înlesni asimilarea zahărului în organism.

INSULINĂ s.f. Hormon secretat de pancreas, care îndeplinește în organism rolul de regulator al cantității de glucoză din sînge. [< fr. insuline].

INSULINĂ s. f. hormon hipoglicemiant secretat de pancreas care reglementează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor și mineralelor din organism. (< fr. insuline)

INSULINĂ f. 1) Hormon secretat de pancreas. 2) Medicament conținând astfel de hormoni. [G.-D. insulinei] /<fr. insuline

insulină s. f., g.-d. art. insulinei

insulină s. f., g.-d. art. insulinei

insulină s. f., g.-d. art. insulinei

INSULÍNĂ (< fr. {i}; {s} lat. insula „insulă”) s. f. (BIOCHIM., FIZIOL.) Hormon secretat de celulele β ale pancreasului (insulele Langerhans), cu acțiune hipoglicemiantă. Deficiența i. duce la apariția diabetului zaharat. Savantul român N. C. Paulescu a prezentat (1920) și a publicat (1921), pentru prima oară, sub denumirea de „pancreină”, acțiunea extractului injectat în sânge la un animal diabetic. F.C. Banting și C.H. Best (1922) ajung la aceleași concluzii și dau extractului denumirea de „isletină”. Purificarea, în vederea lansării pe piață a „insulinei”, aparține chimiștilor Collip, Clowes și Walden.