inimiciție sf [At: COSTINESCU / V: inam~ / Pl: ~ii / E: lat inimicitia] (Liv) Ură.

INIMICIȚIE s.f. (Liv.) Dușmănie, ură. [Gen. -iei. / < lat. inimicitia].

INIMICIȚIE s. f. dușmănie, ură, vrăjmășie; inamiciție. (< lat. inimicitia, it. inimicizia)

inimic(iț)ie f. dușmănie.

*inimicíție f. (lat. in-imicitia, d. in-, ne, și amicitia, amiciție). Dușmănie, lipsă de prietenie. – Ob. inamiciție (după amiciție).

inamiciție sf vz inimiciție

inimiciție (livr.) (desp. i-ni-, -ți-e/in-i-) s. f., art. inimiciția (desp. -ți-a), g.-d. art. inimiciției; pl. inimiciții, art. inimicițiile (desp. -ți-i-)

!inimiciție (livr.) (i-ni-, -ți-e/in-i-) s. f., art. inimiciția (-ți-a), g.-d. art. inimiciției; pl. inimiciții, art. inimicițiile (-ți-i-)

inimiciție s. f. (sil. -ți-e; mf. in-), art. inimiciția (sil. -ți-a), g.-d. art. inimiciției; pl. inimiciții, art. inimicițiile (sil. -ți-i-)

INIMICIȚIE s. v. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.

inimiciție s. v. ANIMOZITATE. DISCORDIE. DUȘMĂNIE. ÎNVRĂJBIRE. OSTILITATE. PORNIRE. URĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZÎZANIE.

Inimiciție ≠ prietenie