infinit, ~ă [At: MAIORESCU, CR. I, 53 / Pl: ~iți, ~e / E: lat infinitus, fr infini, it infinito] 1 a Nesfârșit. 2 a (Pex) Foarte mare. 3 a (Îlav) La ~ În chip nelimitat. 4 a (Îal) ~ Fără încetare. 5-6 sn Ceea ce (pare că) nu are limită în spațiu sau în timp Si: nesfârșit, nemărginit. 7 sn Cantitate mai mare decât oricare alta. 8 sn (Mat) Cea mai mare valoare spre care tinde o mărime variabilă. 9 sn (Ast) Regiune a spațiului conținând puncte care au cel puțin una dintre coordonate variabilă. 10 sn (Mat; îs) ~ mic Cantitate variabilă care tinde către zero, fără a lua această valoare. 11 sn (Mat; îs) ~ mare Cantitate variabilă care crește nemărginit în valoare absolută. 12 sn Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu sau în timp Si: nesfârșit.

INFINIT¹, (1) infinituri, s. n., (2) infiniți, s. m. 1. Ceea ce este nesfîrșit în spațiu sau nesfîrșit în timp; ceea ce pare astfel. Lung privește peste apa-n care cad din infinit Norii ce-au venit deodată călători ca niște fumuri. D. BOTEZ, P. O. 49. [Focul] dezvăluind infinituri în adîncu-i, fulgeră pe culmi și luminează crestele. ANGHEL, PR. 124. Colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de haos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase, izvorînd din infinit, Sînt atrase în viață de un dor nemărginit. EMINESCU, O. I 132. ◊ Loc. adv. La infinit = fără încetare, în chip nelimitat, la nesfîrșit. Exemplele acestea s-ar putea înmulți la infinit. ▭ Mișcările se repetară la infinit. SAHIA, N. 103. 2. (Mat.) Mărime mai mare decît orice mărime dată. ◊ Infinit mic = mărime variabilă a cărei valoare absolută poate deveni mai mică decît valoarea oricărei mărimi pozitive date. Infinit mare = mărime variabilă a cărei valoare absolută poate deveni mai mare decît valoarea oricărei mărimi pozitive date.

INFINIT², -Ă, infiniți, -te, adj. Care n-are capăt, margini, limite; nesfîrșit, nemăsurat, nelimitat, nețărmurit. Natura este infinită și ea are o existență infinită. LENIN, O. XIV 256. De jur împrejur, pe variația infinită a imensei perspective, se risipeau umbrele norilor și strălucirea soarelui. GALACTION, O. I 346. ◊ (Adverbial, pe lîngă adjective la gradul comparativ, formează un comparativ intensiv) Infinit mai valoros decît... ▭ Sfaturile populare sînt cele mai democratice organe ale puterii de stat cunoscute istoriei țării noastre, infinit superioare prin profundul lor democratism organelor puterii de stat din țările capitaliste. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2784.

INFINIT, -Ă adj. Care nu are sfîrșit, limite; fără margini; nemărginit, nemăsurat. // s.n. (Fil.) Ceea ce nu are limită în spațiu sau în timp. // s.m. (Mat.) Mărime superioară oricărei mărimi date. [Cf. lat. infinitus, fr. infini].

INFINIT, -Ă I. adj. care nu are sfârșit, limite; fără margini; nemărginit, nemăsurat. II. s. n. (fil.) însușirea materiei de a fi nelimitată și inepuizabilă în spațiu și timp. III. s. m. (mat.) mărime care nu este finită. (< lat. infinitus, fr. infini)

INFINIT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu are nici o limită; fără capăt; nelimitat; nesfârșit; nemărginit. 2) Care nu are sfârșit; fără sfârșit; etern. 3) Care este considerabil (sub aspectul mărimii, intensității, duratei, numărului etc.); nelimitat. /<lat. infinitus, fr. infini

INFINIT² ~uri n. 1) Însușire fundamentală a materiei de a fi nelimitată în timp și în spațiu și inepuizabilă pentru cunoaștere; mărime abstractă care nu are sau pare să nu aibă nici început, nici sfârșit. ◊ La ~ la nesfârșit; întruna. 2) mat. Mărime variabilă care poate exprima valori mai mari decât orice mărime dată. /<lat. infinitus, fr. infini

infinit a. 1. care n’are sfârșit sau margini: D-zeu e infinit; 2. ale cărui margini nu se cunosc: spațiu infinit; 3. care e foarte mare: bunătate infinită. ║ n. ceea ce e fără de margini: admitem infinitul fără a-l putea înțelege. ║ adv. 1. fără limite și fără măsură; 2. extrem: infinit de mic.

*infinít, -ă adj. (lat. in-finitus. V. finesc). Care n’are fine, nesfîrșit: un supliciŭ infinit. Fără limite, nemărginit: universu e infinit. Foarte mare: bunătate, întristare infinită. S. n., pl. urĭ. Ceĭa ce n’are hotare, infinitate: admitem infinitu fără să-l putem înțelege. La infinit, în mod infinit: o linie care se prelungește la infinit. Adv. În mod infinit: m’am bucurat infinit (saŭ infinit de mult).

infinit³ (mărime matematică) s. m., pl. infiniți; simb. ∞

infinit² (categorie filozofică, nesfârșit) s. n., pl. infinituri

infinit¹ adj. m., pl. infiniți; f. infinită, pl. infinite

infinit¹ adj. m., pl. infiniți; f. infinită, pl. infinite

infinit³ (categorie filosofică, nesfârșit) s. n., pl. infinituri

infinit² (mărime matematică) s. m., pl. infiniți; simb. ∞

infinit (categoria filozofică) s. n., pl. infinituri

infinit adj. m., pl. infiniți; f. sg. infinită, pl. infinite

infinit (mat.) s. m., pl. infiniți

INFINIT adj., s. 1. adj. v. imens. 2. s. enormitate, imensitate, necuprins, v. nemărginire. 3. adj. v. extraordinar. 4. adj. v. nemărginit.

INFINIT adj., s. 1. adj. imens, necuprins, nefinit, nelimitat, nemărginit, nemăsurat, nesfîrșit, nețărmurit, (rar) ilimitat. (Cîmpie ~.) 2. s. enormitate, imensitate, necuprins, nemărginire, nemărginit, nesfîrșire, nesfîrșit, vastitate. (~ cîmpiei.) 3. adj. colosal, enorm, excepțional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, neauzit, nebun, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntîlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfîrșit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaș, (livr.) mirabil, (înv.) manin, necrezut, (fig.) piramidal. (A avut din nou un noroc ~.) 4. adj. complet, desăvîrșit, nemărginit, total, (fig.) orb. (Încredere ~ în cineva.)

Infinit ≠ finit, limitat, mărginit