INCITARE, incitări, s. f. Acțiunea de a incita și rezultatul ei; ațâțare, întărâtare, instigare, incitație. – V. incita.

incitare sf [At: CONTEMP. 1949, nr. 164, 12/4 / Pl: ~tări / E: incita] 1 Ațâțare a unor porniri agresive Si: (liv) incitație (1), (rar) incitat¹ (1). 2 Îndemnare la ceva rău Si: instigare, (liv) incitație (2), (rar) incitat¹ (2). 3 (Fig) Deschidere a unei discuții polemice Si: (liv) incitație (3), (rar) incitat¹ (3). 4 (Blg) Aducere a unui organism într-o stare de concentrare în care reacționează rapid la stimuli reduși ca intensitate Si: (liv) incitație (4), (rar) incitat¹ (4).

INCITARE, incitări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a incita și rezultatul ei; ațâțare, întărâtare, instigare, incitație. – V. incita.

INCITARE, incitări, s. f. (Franțuzism) Acțiunea de a incita; ațîțare, întărîtare; îndemnare (la o faptă rea), instigare, incitație.

INCITARE s.f. Acțiunea de a incita și rezultatul ei; ațîțare, întărîtare; instigare. [< incita].

INCITARE ~ări f. 1) v. A INCITA. 2) Îndemn la acțiuni violente; ațâțare; instigație; pornire; provocație. /v. a incita

INCITA, incit, vb. I. Tranz. A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

incita vt [At: DA / Pzi: incit / E: lat incitare, fr inciter] (Liv) 1 A ațâța porniri agresive. 2 A instiga la ceva rău. 3 (Fig) A deschide o discuție polemică. 4 (Blg) A aduce un organism într-o stare de concentrare în care reacționează rapid la stimuli reduși ca intensitate.

INCITA, incit, vb. I. Tranz. (Livr.) A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

INCITA, incit, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A ațîța, a întărîta; a îndemna (la o faptă rea), a instiga.

INCITA vb. I. tr. (Liv.) A ațîța, a întărîta; a instiga la... [P.i. 1 incit, 3,6 -tă. / < fr. inciter, cf. it., lat. incitare].

INCITA vb. tr. 1. a ațâța, a provoca, a instiga la... 2. a provoca un interes viu, stimulativ. (< fr. inciter, lat. incitare)

A INCITA incit tranz. (persoane) A aduce în mod intenționat la o stare de agitație, îndemnând la acțiuni dușmănoase; a instiga; a ațâța; a stârni; a provoca; a porni. /<fr. inciter, lat. incitare

*incít, a -á v. tr. (lat. ín-cito, -áre. V. ex-cit, citez). Excit, ațîț, instig, îndemn: a incita la revoltă.

*incitațiúne f. (lat. incitátio, -ónis). Acțiunea de a incita, instigațiune. – Și -áție și -áre.

incitare s. f., g.-d. art. incitării; pl. incitări

incitare s. f., g.-d. art. incitării; pl. incitări

incitare s. f., g.-d. art. incitării; pl. incitări

incita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. incit, 2 sg. inciți, 3 incită; conj. prez. 1 sg. să incit, 3 să incite

incita (a ~) vb., ind. prez. 3 incită

incita vb., ind. prez. 1 sg. incit, 3 sg. și pl. incită

INCITARE s. 1. v. instigare. 2. v. stimulare.

INCITARE s. ațîțare, instigare, instigație, întărîtare, provocare, stîrnire, tulburare, (rar) incitație, provocație, (pop.) zădărîre. (~ maselor.)

INCITA vb. 1. v. instiga. 2. v. stimula.

INCITA vb. a agita, a ațîța, a instiga, a întărîta, a provoca, a stîrni, a tulbura, (pop.) a sumuța, (înv. și reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a zădărî, (fig.) a asmuți, a monta. (El ~ masele.)

incitare (fr. inciter „a ațâța”), orice enunț elementar sau contextual prin care vorbitorul ne face să simțim cum cuvintele pot dezlănțui faptele, de obicei prin propoziții imperative violente, puternic motivate în prealabil (P): „Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă, Ce lumea o împarte în mizeri și bogați! Atunci când după moarte răsplata nu v-așteaptă, Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, Egală fiecare, și să trăim ca frați!” (Eminescu). „Nu căuta dreptatea domnească, frățioare, Ia pe ciocoi ca hreanul, și-l dă pe răzătoare.” (T. Arghezi)