2 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPUȚIT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Leneș, trândav. – V. împuți.

ÎMPUȚIT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Leneș, trândav. – V. împuți.

împuțit, ~ă a [At: PRAV. 977 / Pl: ~iți, ~e / E: împuți] 1 Care a intrat în putrefacție. 2 Care miroase rău din cauza alterării Si: infectat, împuturoșit, mirositor. 3 (Îe) A avea gura ~ă A fi un mincinos. 4 (Fig) Leneș. 5 Murdar. 6 (Trv) Bășinos.

ÎMPUȚIT, -Ă, împuțiți, -te, adj. 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urît, fiind alterat. Scapă-mă de bubele astea uricioase și împuțite. ISPIRESCU, L. 387. Carnea... din pricina căldurii au găsit-o împuțită. DRĂGHICI, R. 84. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Peiorativ; despre persoane) Foarte leneș, trîndav, puturos.

ÎMPUȚIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎMPUȚI și A SE ÎMPUȚI. 2) fig. Căruia nu-i place să muncească; leneș; trândav; puturos. /v. a împuți

ÎMPUȚI, împut, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). [Prez. ind. și: împuțesc] – În + puți.

împuți [At: PSALT. SCH. 118 / Pzi: împut, și (reg) împuț, împuțesc / E: ml *imputesco] 1 vr A intra în putrefacție. 2 vr A căpăta (1) un miros rău din cauza alterării. 3 vr (Îe) A se ~ brânza (între două sau mai multe persoane) A se strica relațiile de prietenie. 4 vtf A face să intre în putrefacție Si: a infecta. 5-6 vt A umple un spațiu cu miros greu (ca) de corp intrat în putrefacție. 7 vr (Fig) A se trândăvi. 8 vr (Trv) A se băși.

ÎMPUȚI, împut, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de corp intrat în putrefacție). [Prez. ind. și: împuțesc] – În + puți.

ÎMPUȚI, împut, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) A căpăta miros rău din cauza alterării, a intra în putrefacție. ♦ Tranz. A face ca ceva să pută. – Prez. ind. și: împuțesc (ȘEZ. V 36).

A ÎMPUȚI împut tranz. (spații, încăperi etc.) A face să se împută. /în + a puți

A SE ÎMPUȚI pers. 3 se împute intranz. (despre substanțe organice, organisme moarte etc.) A căpăta miros greu în procesul descompunerii. /în + a puți

împuțì v. 1. a umplea cu putoare; 2. a se strica, a căpăta miros rău. [Lat PUTESCERE].

2) împút și împuțésc, a v. tr. (lat. putesco, -éscere. V. put). Umplu de putoare. V. refl. Mă umplu de putoare, mă stric, mă descompun: cadavrele se împut la căldură. – Și împuț (vest).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

împuți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împut, 3 sg. împute, imperf. 1 împuțeam; conj. prez. 1 sg. să împut, 3 să împu

împuți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împut, imperf. 3 sg. împuțea; conj. prez. 3 împu

împuți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împut, imperf. 3 sg. împuțea; conj. prez. 3 sg. și pl. împu

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMPUȚIT adj. 1. v. alterat. 2. v. clocit. 3. v. neplăcut. 4. v. viciat.

ÎMPUȚIT adj. v. jegos, mânjit, murdar, negru, nespălat, pătat, răpănos, slinos, soios.

ÎMPUȚIT adj. 1. acrit, acru, alterat, descompus, fermentat, înăcrit, stricat, (înv. și pop.) searbăd, (reg.) mocnit, sărbezit, (prin Maram.) scopt. (Aliment ~.) 2. clocit, răsuflat, stătut, trezit, (reg.) mocnit, zăcut, (prin Mold.) băhnit, (prin Mold. și Bucov.) bîhlit. (Apă ~.) 3. dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgrațios, grețos, greu, infect, neplăcut, nesuferit, puturos, rău, respingător, scîrbos, urît, rău-mirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilențial, repugnant, repulsiv, (înv. și pop.) scîrnav, (înv.) scîrbavnic, scîrbelnic. (O duhoare ~.) 4. infect, puturos, viciat, rău-mirositor, (livr.) fetid, pestilențial. (Aer ~.)

împuțit adj. v. JEGOS. MÎNJIT. MURDAR. NEGRU. NESPĂLAT. PĂTAT. RĂPĂNOS. SLINOS. SOIOS.

ÎMPUȚI vb. 1. v. altera. 2. v. cloci.

ÎMPUȚI vb. 1. a se acri, a se altera, a se descompune, a se fermenta, a se înăcri, a se strica, (înv. și reg.) a se sărbezi, a se sminti, (reg.) a se mocni, a se zeri, (prin Ban.) a se pîșcăvi, (prin Transilv.) a se scoace. (Laptele s-a ~.) 2. a se cloci, (prin Mold. și Bucov.) a se bîhli. (Apa s-a ~.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

împuțit, -ă împuțiți, -te adj. (peior.d. oameni) 1. murdar, neîngrijit 2. leneș, trândav 3. odios, dezgustător, respingător

peștele de la cap se împute prov. (pop.) într-o comunitate / societate corupția începe de la nivel înalt.

Intrare: împuțit
împuțit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împuțit
  • ‑mpuțit
  • împuțitul
  • împuțitu‑
  • ‑mpuțitul
  • ‑mpuțitu‑
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțita
  • ‑mpuțita
plural
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
  • împuțiții
  • ‑mpuțiții
  • împuțite
  • ‑mpuțite
  • împuțitele
  • ‑mpuțitele
genitiv-dativ singular
  • împuțit
  • ‑mpuțit
  • împuțitului
  • ‑mpuțitului
  • împuțite
  • ‑mpuțite
  • împuțitei
  • ‑mpuțitei
plural
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
  • împuțiților
  • ‑mpuțiților
  • împuțite
  • ‑mpuțite
  • împuțitelor
  • ‑mpuțitelor
vocativ singular
plural
Intrare: împuți
verb (VT306)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțire
  • ‑mpuțire
  • împuțit
  • ‑mpuțit
  • împuțitu‑
  • ‑mpuțitu‑
  • împuțind
  • ‑mpuțind
  • împuțindu‑
  • ‑mpuțindu‑
singular plural
  • împute
  • ‑mpute
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împut
  • ‑mput
(să)
  • împut
  • ‑mput
  • împuțeam
  • ‑mpuțeam
  • împuții
  • ‑mpuții
  • împuțisem
  • ‑mpuțisem
a II-a (tu)
  • împuți
  • ‑mpuți
(să)
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțeai
  • ‑mpuțeai
  • împuțiși
  • ‑mpuțiși
  • împuțiseși
  • ‑mpuțiseși
a III-a (el, ea)
  • împute
  • ‑mpute
(să)
  • împu
  • ‑mpu
  • împuțea
  • ‑mpuțea
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțise
  • ‑mpuțise
plural I (noi)
  • împuțim
  • ‑mpuțim
(să)
  • împuțim
  • ‑mpuțim
  • împuțeam
  • ‑mpuțeam
  • împuțirăm
  • ‑mpuțirăm
  • împuțiserăm
  • ‑mpuțiserăm
  • împuțisem
  • ‑mpuțisem
a II-a (voi)
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
(să)
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
  • împuțeați
  • ‑mpuțeați
  • împuțirăți
  • ‑mpuțirăți
  • împuțiserăți
  • ‑mpuțiserăți
  • împuțiseți
  • ‑mpuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • împut
  • ‑mput
(să)
  • împu
  • ‑mpu
  • împuțeau
  • ‑mpuțeau
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțiseră
  • ‑mpuțiseră
împuți2 (1 -țesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțire
  • ‑mpuțire
  • împuțit
  • ‑mpuțit
  • împuțitu‑
  • ‑mpuțitu‑
  • împuțind
  • ‑mpuțind
  • împuțindu‑
  • ‑mpuțindu‑
singular plural
  • împuțește
  • ‑mpuțește
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împuțesc
  • ‑mpuțesc
(să)
  • împuțesc
  • ‑mpuțesc
  • împuțeam
  • ‑mpuțeam
  • împuții
  • ‑mpuții
  • împuțisem
  • ‑mpuțisem
a II-a (tu)
  • împuțești
  • ‑mpuțești
(să)
  • împuțești
  • ‑mpuțești
  • împuțeai
  • ‑mpuțeai
  • împuțiși
  • ‑mpuțiși
  • împuțiseși
  • ‑mpuțiseși
a III-a (el, ea)
  • împuțește
  • ‑mpuțește
(să)
  • împuțească
  • ‑mpuțească
  • împuțea
  • ‑mpuțea
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțise
  • ‑mpuțise
plural I (noi)
  • împuțim
  • ‑mpuțim
(să)
  • împuțim
  • ‑mpuțim
  • împuțeam
  • ‑mpuțeam
  • împuțirăm
  • ‑mpuțirăm
  • împuțiserăm
  • ‑mpuțiserăm
  • împuțisem
  • ‑mpuțisem
a II-a (voi)
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
(să)
  • împuțiți
  • ‑mpuțiți
  • împuțeați
  • ‑mpuțeați
  • împuțirăți
  • ‑mpuțirăți
  • împuțiserăți
  • ‑mpuțiserăți
  • împuțiseți
  • ‑mpuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • împuțesc
  • ‑mpuțesc
(să)
  • împuțească
  • ‑mpuțească
  • împuțeau
  • ‑mpuțeau
  • împuți
  • ‑mpuți
  • împuțiseră
  • ‑mpuțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

împuțit, împuțiadjectiv

  • 1. Care a intrat în putrefacție, care miroase urât din cauza alterării. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Scapă-mă de bubele astea uricioase și împuțite. ISPIRESCU, L. 387. DLRLC
    • format_quote Carnea... din pricina căldurii au găsit-o împuțită. DRĂGHICI, R. 84. DLRLC
  • 2. Murdar, neîngrijit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • vezi împuți DEX '98 DEX '09

împuți, împutverb

  • 1. reflexiv A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. tranzitiv A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de putrefacție, de murdărie). DEX '09
    • diferențiere A face ca ceva să pută. DLRLC
etimologie:
  • În + puți DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.