îmbătător, ~oare [At: NEGRUZZI, S. I, 256 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~i, ~oare / E: îmbăta + -(ă)tor] 1 a (Rar; d. băuturi alcoolice) Care îmbată (1). 2 a (D. arome, miresme) Care tulbură mintea Si: amețitor. 3 a (Fig) Care farmecă Si: încântător, plăcut. 4 sf (Reg) Plantă nede finită mai îndeaproape.

ÎMBĂTĂTOR, -OARE, îmbătători, -oare, adj. (Rar la propriu) Care îmbată. Spirtul, o esență îmbătătoare. NEGRUZZI, S. I 256. ♦ Fig. (Mai ales despre arome, miresme) Care amețește, tulbură (adesea în chip foarte plăcut); care farmecă; amețitor, tulburător, încîntător. Sub nucul lat Te afli însă izolat, Și-n umbra lui îmbătătoare Trecutul naște ca o floare. MACEDONSKI, O. I 78. Copacii înfloresc, – în aer Plutesc miresme-mbătătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 66. Ghiocei înfloriți răspîndeau un miros îmbătător. ODOBESCU, S. III 279.

ÎMBĂTĂTOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care îmbată, amețește. Miros ~. 2) fig. Care farmecă; care subjugă. /a îmbăta + suf. ~ător

îmbătător a. care îmbată.

îmbătător adj. m., pl. îmbătători; f. sg. și pl. îmbătătoare

îmbătător adj. m., pl. îmbătători; f. sg. și pl. îmbătătoare

îmbătător adj. m., pl. îmbătători; f. sg. și pl. îmbătătoare

ÎMBĂTĂTOR adj. 1. v. înmiresmat. 2. v. aromat.

ÎMBĂTĂTOR adj. v. amețitor, feeric, fermecător, încântător, minunat, tulburător.

ÎMBĂTĂTOR adj. 1. îmbălsămat, inmiresmat, parfumat, (rar) tămîiat, (pop.) miresmat, (înv.) miresmător, mirosnic, parfumator, (fig.) dulce. (Mirosul ~ al florilor.) 2. aromat, aromatic, îmbălsămat, înmiresmat, parfumat, (rar) balsamic, balsamiu, binemirositor. (O substanță ~.)

îmbătător adj. v. AMEȚITOR. FEERIC. FERMECĂTOR. ÎNCÎNTĂTOR. MINUNAT. TULBURĂTOR.