idioplasmă sf [At: CONTEMP. 1949, nr. 126, 9/5 / P: i-di-o~ / Pl: ~me / E: fr idioplasme] (Blg) Substanță celulară ipotetică, cu rol important în procesele ereditare.

IDIOPLASMĂ s.f. (Biol.) Substanță celulară ipotetică, avînd un rol deosebit în procesele eredității. [Pron. -di-o-. / < fr. idioplasme].

IDIOPLASMĂ s. f. parte activă a citoplasmei, cu rol în transmiterea caracterelor ereditare. (< fr. idioplasme)

!idioplasmă (desp. -di-o-plas-) s. f., g.-d. art. idioplasmei; pl. idioplasme

idioplasmă (-di-o-plas-) s. f., g.-d. art. idioplasmei

idioplasmă s. f. (sil. -di-o-plas-), g.-d. art. idioplasmei; pl. idioplasme

IDIO- „propriu, specific, individual”. ◊ gr. idios „particular, propriu, specific” > fr. idio-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. idio-. □ ~androspor (v. andro-, v. spor), adj., (despre plante inferioare) la care organele sexuale se formează pe ramuri separate; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., știință care studiază raportul biologic care există între un organism individual și restul populației; ~blaste (v. -blast), s. n. pl., celule cu forme, conținut și funcții deosebite de ale celulelor învecinate; ~blastic (v. -blastic), adj., (despre cristale) dezvoltat în forma cristalografică proprie; ~cinetic (v. -cinetic), adj., (despre substanțe chimice) capabil să producă modificări în structura cromozomică a organismelor; ~corologie (v. coro-₁, v. -logie₁), s. f., studiul arealelor taxonilor considerați ca entități separate; ~cromatic (v. -cromatic), adj., (despre minerale) cu culoare proprie; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom sexuat; ~desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s. m. pl., desmozomi care unesc celule de același tip; ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., ecologia organismelor individuale; ~gamie (v. -gamie), s. f., nume colectiv pentru autogamie și geitonogamie; ~glosie (v. -glosie), s. f., vorbire ininteligibilă cauzată de omisiunea unor sunete, inversiuni sau substituiri; ~gramă (v. -gramă), s. f., reprezentare grafică a morfologiei individuale a cromozomilor; ~lalie (v. -lalie), s. f., formă de dislalie, manifestată printr-un limbaj inventat, confuz și neinteligibil; ~morf (v. -morf), adj., (despre minerale) care prezintă forme cristalografice specifice; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., termen colectiv pentru modificările morfologice și funcționale speciale ale plantelor; ~patie (v. -patie), s. f., boală independentă de alte afecțiuni ale organismului, avînd propriile ei cauze; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., unitate activă și formativă a citoplasmei, considerată ca avînd funcții genetice; ~terie (v. -terie), s. f., monstruozitate vegetală esențial deosebită de tipul și de speciile înrudite; ~tip (v. -tip), s. n., ansamblul factorilor ereditari localizați în nucleu, citoplasmă sau în plastide; sin. structura genetică a unui individ; ~top (v. -top), s. n., biocor al unui individ vegetal sau animal; ~trofic (v. -trofic), adj., care își poate asigura propria nutriție; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., aparat central al unui spermatocit, cuprinzînd aparatul Golgi și mitocodriile; sin. centrotecă.