iconar sm [At: MARDARIE, L. 152 / Pl: ~i / E: icoană + -ar] 1 Pictor de icoane (1). 2 (Rar) Vânzător de icoane (1).

ICONAR, iconari, s. m. (Rar) Persoană care se ocupă cu pictarea icoanelor.

ICONAR ~i m. 1) Persoană care pictează icoane. 2) Vânzător de icoane. /icoană + suf. ~ar

iconar m. zugrav sau negustor de icoane.

iconár m. (d. icoană). Făcător saŭ vînzător de icoane: mulțĭ agențĭ panslaviștĭ cutreĭeraŭ satele Moldoveĭ prefăcuțĭ în iconarĭ.

iconar s. m., pl. iconari

iconar s. m., pl. iconari

iconar s. m., pl. iconari

iconar, iconari, s.m. – Pictor de icoane. ♦ (onom.) Iconari, poreclă pentru locuitorii din Văleni-Maramureș: „Vălenarii erau porecliți iconari. Că tot ceva mut s-o dus la o comândare (= înmormântare) și, la cât de bat o fost, s-o întors cu praporii acasă” (Ion Godja Oul, din Văleni). – Din icoană (< sl. ikona) + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).

iconar, -i, s.m. – 1. Pictor de icoane. 2. Poreclă pentru locuitorii din Văleni-Maramureș: „Vălenarii erau porecliți iconari. Că tot ceva mut s-o dus la o comândare (= înmormântare) și, la cât de bat o fost, s-o întors cu praporii acasă” (Ion Godja Oul, din Văleni). – Din icoană (< sl. ikona) + -ar.

ICONÁR (< icoană) s. m. 1. Meșter de icoane. 2. (Rar) Persoană care vinde icoane. 3. Membru al unui grup literar din Bucovina format în anii ’30, de Mircea Streinu. A editat revista „Iconar” (1935-1937).

iconar, iconari s. m. (intl.) falsificator de acte.