HOȚEȘTE adv. Ca hoții; p. ext. pe ascuns, pe furiș; hoțiș. ◊ Expr. A frige (carnea) hoțește = a frige (carnea) înăbușit, acoperind cu jăratic. – Hoț + suf. -ește.

hoțește av [At: MAG. IST. IV, 58/31 / E: hoț + -ește] 1-5 În felul hoților (1-5) Si: hoțiș (1-5). 6-10 Ca hoții (1-5) Si: hoțiș (6-10). 11 (Pex) Pe furiș Si: hoțiș. 12 (Fig) Ștrengărește. 13 (Spc; îe) A frige (carnea) ~ A frige (carnea) înăbușit, acoperind cu jeratic.

HOȚEȘTE adv. Ca hoții; p. ext. pe ascuns, pe furiș; hoțiș. ◊ Expr. A frige (carnea) hoțește = a frige (carnea) înăbușit, acoperind cu jeratic. – Hoț + suf. -ește.

HOȚEȘTE adv. Ca hoții; p. ext. pe ascuns, în taină, pe furiș. După un timp cineva ciocăni în ușă, hoțește. PREDA, Î. 97. Hoțește s-a mutat, soro, nici n-am băgat de seamă. PAS, Z. I 89. Polixenia se uita hoțește spre Masinca. BASSARABESCU, V. 5. ◊ Expr. (A frige sau a coace) hoțește = (a frige) înăbușit, acoperind animalul întreg cu jăratic. La o groapă cu jeratic înfundată, era pus un miel la copt, așa hoțește. CAMIL PETRESCU, O. II 173. Hei! daca e așa, lasă-te pe mine; o să te fac să mănînci un miel fript hoțește. FILIMON, C. 124.

HOȚEȘTE adv. 1) În felul hoților; ca hoții. 2) fig. Pe ascuns; pe furiș. A proceda ~. /hoț + suf. ~ește

hoțéște adv. Ca hoțiĭ: a te purta hoțește.

hoți [At: GORJAN, H IV, 60/24 / Pzi: ~țesc / E: hoț] 1-3 vz (Rar) A duce o viață de hoț (1-3). 4-8 vr (Rar) A intra în tagma hoților (1-5). 9-13 A practica ocupația de hoț (1-5). 14 vt A fura. 15 vt (Pex) A înșela.

HOȚI, hoțesc, vb. IV. Intranz. 1. A duce viață de hoț. Cu doi ani în urmă se ridicase un bandit cu faimă: Naum Naslung. Hoțise cu pricepere și se făcuse nevăzut dintr-o dată. SADOVEANU, P. M. 116. ♦ Tranz. (Rar) A fura. După ce împărțiră Toate cîte le hoțiră... Începură să-și ureze Sănătoși să ospeteze. PANN, P. V. I 70. 2. A haiduci. Cu drag vă voi cinsti... Cît în codru voi hoți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 289. Codrene, voinicele, Spune tu domniei-mele, Mulți creștini ai omorît Cît în țeară ai hoțit? ALECSANDRI, P. P. 89.

A HOȚI ~esc rar 1. intranz. A fi hoț. 2. tranz. (bunuri materiale) A sustrage prin hoție; a fura. /Din hoț

hoțì v. a face hoții: ei hoțesc împreună.

hoțește adv.

hoți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțesc, 3 sg. hoțește, imperf. 1 hoțeam; conj. prez. 1 sg. să hoțesc, 3 să hoțească

hoți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțesc, imperf. 3 sg. hoțea; conj. prez. 3 să hoțească

hoți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hoțesc, imperf. 3 sg. hoțea; conj. prez. 3 sg. și pl. hoțească

HOȚEȘTE adv. 1. pungășește, (rar) potlogărește, (pop.) tâlhărește. (Se poartă ~.) 2. v. tiptil.

HOȚEȘTE adv. 1. pungășește, (rar) potlogărește, (pop.) tîlhărește. (Se poartă ~.) 2. furiș, tiptil, (rar) hoțis. (Se strecoară ~.)

HOȚI vb. v. fura, haiduci, lua, sustrage.

hoți vb. v. FURA. HAIDUCI. LUA. SUSTRAGE.