HIDROMECANICĂ s. f. Știință care studiază legile echilibrului lichidelor (v. hidrostatică) și ale mișcării lor (v. hidrodinamică).

HIDROMECANICĂ s.f. Ramură a mecanicii care studiază legile echilibrului și ale mișcării lichidelor; mecanica lichidelor. [Gen. -cii. / < fr. hydromécanique].

HIDROMECANICĂ f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul echilibrului și mișcării corpurilor lichide. [G.-D. hidromecanicii] /<fr. hydromécanique

hidromecanic, ~ă [At: LTR / E: fr hydromécanique] 1 sf Știință care studiază legile echilibrului și ale mișcării fluidelor, precum și acțiunea corpurilor solide cu care vin în contact. 2 a Care aparține hidromecanicii (1). 3 a Care se referă la hidromecanică (1). 4 De hidromecanică (1).

HIDROMECANIC, -Ă, hidromecanici, -e, adj. Care se referă la studiul mișcării și al repaosului fluidelor. Studiu hidromecanic.

HIDROMECANIC, -Ă adj. Referitor la hidromecanică. [Cf. fr. hydromécanique].

HIDROMECANIC, -Ă I. adj. referitor la hidromecanică. II. s. f. mecanica fluidelor. (< fr. hydromécanique)

HIDROMECANIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de hidromecanică; propriu hidromecanicii. /<fr. hydromécanique

hidromecanică (desp. hi-dro-) s. f., g.-d. art. hidromecanicii corectat(ă)

hidromecanică (hi-dro-) s. f., g.-d. art. hidromecanicii

hidromecanică s. f. (sil. -dro-), g.-d. art. hidromecanicii

hidromecanic (desp. hi-dro-) adj. m., pl. hidromecanici; f. hidromecanică, pl. hidromecanice

hidromecanic (hi-dro-) adj. m., pl. hidromecanici; f. hidromecanică, pl. hidromecanice

hidromecanic adj. (sil. -dro-) → mecanic

HIDROMECÁNICĂ (< fr.) s. f. Ramură a mecanicii al cărei obiect îl constituie studiul legilor de echilibru și de mișcare ale fluidelor, precum și acțiunea lor asupra corpurilor solide cu care vin în contact.