heptaedru sn [At: DEX / Pl: ~re / E: fr heptaèdre] Corp geometric cu șapte fețe.

HEPTAEDRU s.n. Poliedru cu șapte fețe. [Pron. -ta-e-. / < fr. heptaèdre, cf. gr. hepta – șapte, hedra – față].

HEPTAEDRU s. n. poliedru cu șapte fețe. (< fr. heptaèdre)

HEPTAEDRU ~e n. Poliedru cu șapte fețe. [Sil. -ta-e-dru] /<fr. heptaedre

heptaedru (desp. -e-dru) s. n., art. heptaedrul; pl. heptaedre

heptaedru (-e-dru) s. n., art. heptaedrul; pl. heptaedre

heptaedru s. n. (sil. -dru), art. heptaedrul; pl. heptaedre

HEPTA- „șapte, de șapte ori”. ◊ gr. hepta „șapte” > fr. hepta-, engl. id. > rom. hepta-. □ ~edru (v. -edru), s. n., poliedru cu șapte fețe; ~fil (v. -fil₂), adj., cu șapte frunze sau foliole; ~gin (v. -gin), adj., cu gineceul format din șapte pistile sau carpele; sin. heptaginic; ~gon (v. -gon₂), s. n., poligon cu șapte laturi și cu șapte unghiuri; ~mer (v. -mer), adj., 1. Divizat în șapte părți. 2. Format din șapte părți; ~metru (v. -metru₁), adj., s. n., (vers) alcătuit din șapte picioare; ~petal (v. -petal), adj., cu șapte petale; ~pod (v. -pod), adj., care are șapte picioare; ~silab (v. -silab), adj., s. n., (vers) format din șapte silabe; ~sperm (v. -sperm), adj., cu șapte semințe; ~stih (v. -stih), adj., (despre frunze alterne) dispus pe șapte rînduri; ~valent (v. -valent), adj., (despre elemente chimice sau despre radicali) care are valenta șapte.