HAPLOLOGIE, haplologii, s. f. (Lingv.) Suprimare prin disimilație totală a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă vecină din același cuvânt sau din cuvinte învecinate. Prin haplologie, „cucoane” devine „coane”. – Din fr. haplologie.

haplologie sf [At: DA ms / P: ~gi-e / Pl: ~ii / E: fr haplologie] (Lin) Suprimare prin disimilație totală a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă vecină din același cuvânt sau din cuvinte învecinate.

HAPLOLOGIE, haplologii, s. f. (Lingv.) Suprimare prin disimilație totală a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă din același cuvânt sau din cuvinte învecinate. Prin haplologie, „cucoane” devine „coane”. – Din fr. haplologie.

HAPLOLOGIE, haplologii, s. f. (Lingv.) Suprimarea unei silabe prin disimilare totală. În stilul oral, «jumătate» se pronunță, prin haplologie, «jumate».

HAPLOLOGIE s.f. Suprimare a unei silabe prin disimilare totală. [Gen. -iei. / < fr. haplologie, cf. gr. haplos – o dată, logos – vorbire].

HAPLOLOGIE s. f. suprimare a unei silabe prin disimilație totală. (< fr. haplologie)

HAPLOLOGIE f. lingv. Fenomen constând în disimilarea unei silabe de alta identică sau asemănătoare din imediata vecinătate. /<fr. haplologie

haplologíe, V. aplologie.

haplologie (desp. ha-plo-) s. f., art. haplologia, g.-d. art. haplologiei; pl. haplologii, art. haplologiile (desp. -gi-i-)

haplologie (ha-plo-) s. f., art. haplologia, g.-d. art. haplologiei; pl. haplologii, art. haplologiile

haplologie s. f. (sil. -plo-), art. haplologia, g.-d. art. haplologiei; pl. haplologii, art. haplologiile

haplologie, -giei gen. a.

HAPLO- (APLO-) „simplu, jumătate”. ◊ gr. haploos „simplu, singur, neamestecat” > fr. haplo-, germ. id., engl. id., it. aplo- > rom. haplo- și aplo-. □ ~biont (v. -biont), adj., s. n., 1. adj., Cu nuclee somatice haploide. 2. s. n., Plantă haploidă cu un număr simplu de cromozomi. 3. s. n., Plantă care fructifică o singură dată; ~caul (v. -caul), adj., cu tulpina neramificată, avînd numai axa principală terminată prin floare; ~ceras (v. -ceras), s. m., amonit caracteristic pentru jurasicul superior și cretacicul inferior, avînd cochilia puțin netedă și evolută, ornamentată cu striuri fine și arcuite; ~cit (v. -cit), s. n., celulă cu un singur set haploid de cromozomi; ~diplobiont (v. diplo-, v. -biont), s. n., organism cu ciclu evolutiv format din două faze: cea sexuată (haploidă) și cea asexuată (diploidă); ~diploid (v. diplo-, v. -id), adj., (despre o plantă) care prezintă jumătate din numărul de cromozomi diploizi; ~fază (v. -fază), s. f., stare a celulelor sexuale în care nucleii au numai o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice; sin. fază haploidă; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante haploide sau plante în fază de gametofite; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de apariție a unor forme noi de plante prin mecanismele fundamentale ale evoluției; ~id (v. -id), adj., care prezintă jumătate din numărul normal de cromozomi; sin. azigoid; ~logie (v. -logie₁), s. f., proces de suprimare a unei silabe prin disimilare totală; ~partenogeneză (v. parteno-, v. -geneză), s. f., dezvoltare a unui individ dintr-un ovul redus (haploid); ~petal (v. -petal), adj., (despre flori) cu un singur verticil de petale; ~spor (v. -spor), s. m., spor simplu al cărui nucleu are numărul complet de cromozomi caracteristici; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., sporange rezultat din generația haploidă; ~stel (v. -stel), s. n., stel simplu, cu xilemul central înconjurat de floem; ~stemonie (v. -stemonie), s. f., dispoziție a staminelor într-un singur verticil; ~stemonopetal (v. stemono-, v. -petal), adj., cu staminele egale în număr cu petalele; ~tip (v. -tip), s. n., combinație de determinanți genetici, care controlează sinteza unor proteine specifice; ~zomie (v. -zomie), s. f., apariție în celulele haploide a unor cromozomi simpli.