hap³ sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~uri / E: mg háp] (Reg) Măcinătură.

hap¹ i [At: CARAGIALE, S. V. 56 / E: fo] 1 Interjecție care exprimă mișcarea rapidă cu care se înghite ceva Cf haț. 2 (Îe) A face ~ A înhăța. 3 (Îe) A fi ~ pe cap Tocmai pe tocmai.

hap² sn [At: GORJAN, H. IV, 43/12 / Pl: ~uri / E: tc hap] 1 Pastilă. 2 (Îe) A înghiți ~ul (sau un hap) A i se întâmpla un lucru neplăcut.

HAP¹ interj. Onomatopee care redă zgomotul produs de apucarea sau înghițirea rapidă a ceva.

HAP², hapuri, s. n. (Învechit și popular) Medicament preparat în forma unei mici sfere netede, ca să poată fi înghițit ușor (v. pilulă, tabletă, pastilă) sau medicament în formă de praf învelit într-o bulină. I-a dat niște hapuri de sulfat de chinină și i-a recomandat să se ducă de vară undeva la aer curat. VLAHUȚĂ, O. A. I 105. La tot ceasul lua hapuri și seara picături. NEGRUZZI, S. I 207. ◊ Expr. A înghiți (sau a face pe cineva să înghită) un hap (sau hapul) = a suporta (sau a face pe cineva să suporte) un lucru neplăcut fără putință de împotrivire; a înghiți gălușca. V. înghiți. Fragedul arhaism al acestui «cîntic de lume» va fi ca o sorbitură de apă limpede și răcoroasă, dupe hapul de trudnică și băbească versificațiune ce te făcui să înghiți. ODOBESCU, S. III 122.

HAP¹ interj. (se folosește, uneori repetat, pentru a reda zgomotul produs la înghițirea sau apucarea bruscă a ceva). /Onomat.

HAP² ~uri n. pop. Preparat medicamentos dozat în formă de pastilă sau capsulă. /<turc. hap

hap n. 1. globuleț de substanțe farmaceutice de înghițit; 2. fig. lucru foarte neplăcut: a înghiți hapul. [Turc. HAP].

hap! int. exprimă repeziciunea apucării și a înghițirii: el îmbuca iute, hap! hap! ISP. [Onomatopee].

1) hap n., pl. urĭ (turc. hap, d. ar. habb; ngr. hápi, alb. bg. hap). Pilulă, medicament în formă de bobiță. Fig. A înghiți hapu, a suferi o neplăcere, o păcăleală. V. bulin.

2) hap interj. care arată huĭetu apucăriĭ saŭ înghițiriĭ răpezĭ: Cînele, cum văzu carnea, hap! o și înghiți! Gardistu, cum văzu hoțu, hap! îl și prinse! (E și nsl. hap și germ. schnapp, tot cu acest înț. V. hap 3, jap, clanț și zăpsesc).

hăp i [At: H XVI, 10 / V: ~i, hâp / E: fo] 1 (Reg; rep) Strigăt al vânătorilor pentru a ști unul de celălalt. 2 (Reg) Strigăt al călușarilor.

hăpi i vz hăp

hâp i vz hăp

hap² (pop., fam.) s. n., pl. hapuri

hap¹ interj.

hap¹ interj.

hap² (pop., fam.) s. n., pl. hapuri

hap s. n., pl. hapuri

hap interj.

HAP s. v. bulin, cașetă, comprimat, pastilă, pilulă, tabletă.

HAP interj. v. haț!

hap s. v. BULIN. CAȘETĂ. COMPRIMAT. PASTILĂ. PILULĂ. TABLETĂ.

HAP interj. haț! (~! a pus mîna pe el.)

hap (hapuri), s. n. – Pilulă. – Mr. hapă. Tc. hap (Șeineanu, II, 205; Röesler 606; Ronzevalle 80), cf. ngr. χάπι, alb., bg. hap.

hap (hapuri), s. n. – Minereu mărunt spălat. Mag. háp (DAR). În Trans.

hap interj. – Exprimă ideea de a apuca repede, sau de a înghiți. Creație expresivă, cf. sl. chapati „a mușca”, rut. chapati „a apuca”, mag. happolni „a înghiți”, germ. happen, schnappen „a apuca”, fr. happer „a înhăța, a prinde”, ngr. χάπτω „a înghiți”. – Der. hăpăi, vb. (a înghiți); hălpăi (var. hălpăcăi), vb. (a înghiți) cu l expresiv; hălpi, vb. (a se apleca grîul); hîlpav (var. hulpav, hlupav, glupav), adj. (mîncău, lacom); înhăpa, vb. (a prinde, a înghiți); înhulpa, vb. (a înghiți); hăpui, vb. (înv., a supune, a subjuga), plecînd de la ideea de „a fi prins”; hapcă, s. f. (cîrlig de undiță; forță, violență), în Trans. habocă, format ca japcă și poate influențat de hreabcă (der. din sl., bg. hapka „îmbucătură, mușcătură” sau rut. chapka „cursă de șoareci”, propusă de Cihac, II, 135; DAR; Candrea; Iordan, BL, IV, 54, este posibilă fără a fi necesară dată fiind sursa expresivă comună); haple(a), s. m. (prost, bleg), pe care Șeineanu, Semasiol., 229, îl deriva din gr. ἀπλός „simplu”, iar Cihac, II, 135, urmat de DAR, din bg. hapljo; hăpși, vb. (Olt., a înghiți); hopși, vb. (Basar., a nu scoate o vorbă); hapuc (var. habuc, ha(r)puce), s. n. (Trans., Bucov., minge), pe care DAR îl pune în legătură cu mag. hapkalkodni „a apuca”; hapucă, s. f. (joc cu mingea); hăbucos, adj. (încîlcit, se spune mai ales despre lînă); hăbui, vb. (Mold., a se juca, a se zbengui). Nu este clar, dacă aparține aceleiași rădăcini expresive hăbuc, s. m. (bucată, ciob), pe care DAR, urmîndu-l pe Cihac, II, 133, îl pune în legătură cu sl. chabiti „a strica”, și cu hăbuc, s. n. (Olt., zăduf), cu der. săi hăbuci, vb. (Trans., a rupe, a desface, a strica), hăbuceală, s. f. (Olt., zăduf). – Cf. horp.

hap², hapuri, s.n. (reg.) măcinătura de piatră din mine care se pune într-o ladă mare.

a înghiți gălușca / hapul expr. a fi pus în fața unui fapt împlinit; a suporta un afront fără a putea da riposta.