hamiș, ~ă [At: (a. 1784) IORGA, S. D. VIII, 82/21 / V: ~mnișa / Pl: ~i, ~e / E: mg hamis] (Mgm) 1 a Răutăcios. 2 a Afurisit. 3 a Viclean. 4 a Isteț. 5 a Fals. 6 sfa (Îlav) Cu ~a Cu înșelăciune.

HAMIȘ, -Ă, hamiși, -e, adj. (Transilv.) Șiret, viclean, răutăcios. (Poetic) Luna, hamișa, Zice zău că n-o jura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 398.

HAMIȘ adj. (Ban., Criș.) Fals, nesincer. Sînt între voi o samă de oamini ... hamiși, furi, tîlhari. C 1692, 542^v. Falsus. Hamis. Hamis. LEX. MARS., 204. ◊ (Adverbial) Voi sînteti fățarnici și minciunoși ... giurați tot hamiș. C 1692, 528^r. Etimologie: magh. hamis. Vezi și hămișag. Cf. a l n i c, a m ă g e l n i c, amăgeu, balamut, celarnic, c e l u i t o r, h î t r u (2), î n c e l u i t o r, m a r g h i o l, m ă i e s t r e ț, o p ă c i t o r, ș u g u b ă ț (2), șuvealnic, telpiz.

hámiș, -ă adj. (ung. hamis, V. hămișag). Trans. Viclean. Șiret.

hameș¹, ~ă a, sfa vz hamiș

hamnișa sfa vz hamiș

hamiș (reg.) adj. m., pl. hamiși; f. hamișă, art. hamișa, pl. hamișe

hamiș (reg.) adj. m., pl. hamiși; f. hamișă, art. hamișa, pl. hamișe

hamiș adj. m., pl. hamiși; f. sg. hamișă, pl. hamișe

hamiș (-șe), adj. – 1. Șmecher, șiret. – 2. Fals, prefăcut. – Var. hameș. Mag. hamis (Lowë 60; DAR). În Trans. Hameș, pe care DAR îl derivă din alb. hamës „mîncăcios”, nu este decît o var. – Der. hămișag, s. n. (fraudă, înșelăciune), din mag. hamissag; hămăși, vb. (a corupe, a vicia), în Trans.

hamiș, -ă, hamiși, -e, (hamniș), adj. – Șiret, perfid, lotru; fals: „Am bărbat tare hamniș, / De mine toate le-o-nchis” (Bârlea, 1924: 247). – Din magh. hamis „fals, mincinos, prefăcut” (MDA).