HĂRTĂNIT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. (Pop.) 1. Care este făcut bucăți; ferfenițit², sfâșiat, zdrențuit. 2. (Rar) Îmbrăcat în haine zdrențăroase; zdrențuit. – V. hărtăni.

hărtănit², ~ă a [At: ISPIRESCU, L. 28 / Pl: ~iți, ~e / E: hărtăni] 1 Care este făcut bucăți. 2 Sfâșiat. 3 Zdrențuit. 4 (Rar) Care este îmbrăcat în haine proaste.

hărtănit¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hărtăni] 1 Hărtănire (1). 2 Sfâșiere. 3 Zdrențuire. 4 (Iuz) Hărtănire (4).

HĂRTĂNIT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. 1. Care este făcut bucăți; ferfenițit², sfâșiat, zdrențuit. 2. (Rar) Îmbrăcat în haine zdrențăroase; zdrențuit. – V. hărtăni.

HĂRTĂNIT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. 1.. Făcut bucăți, ferfenițit, rupt, sfîșiat, zdrențuit. În hainele hărtănite, absenți și desfigurați – păreau orice, în afară de oameni. SAHIA, N. 74. Și se bătură pînă ce armăsarul sfîșiat, hărtănit de sus pînă jos și plin de sînge, fu răzbit și biruit. ISPIRESCU, L. 28. 2. Îmbrăcat în haine zdrențăroase, zdrențuit. Pantazi fu omul cel mai ciufulit și mai hărtănit ce vreodată ceru, cum făcu el atunci, mîna unei fete. M. I. CARAGIALE, C. 149. Ieșeau toți afară înaintea lui, jigăriți și hărtăniți ca niște netoți. ISPIRESCU, L. 174.

HĂRTĂNI, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan.

hărtăni [At: ZILOT, CRON. 357 / Pzi: ~nesc / E: hartan] 1-2 vtr A (se) face bucăți. 3 vt A sfâșia. 4 vt A zdrențui. 5 vi (Iuz) A adresa cuiva vorbe răutăcioase.

HĂRTĂNI, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan.

HĂRTĂNI, hărtănesc, vb. IV. Tranz. A face bucăți, a rupe, a sfîșia, a zdrențui, a face harcea-parcea. De mic copil, hagiul fusese cuminte și așezat. Nu i s-auzea gurița, nici pașii. Nu rupea pantofii. Nu-și hărtănea rochița. DELAVRANCEA, H. TUD. 17. Cu ochii pîrliți, fără să vază, fără să-și dea seama de ce face, strigă ca și cum l-ar fi hărtănit o fiară sălbatecă, id. S. 207. ◊ Fig. Margareta citi din nou aceste pagini care-i curmau viața. Ca niște tăiușuri fierbinți îi treceau prin inimă și i-o hărtăneau. VLAHUȚĂ, O. A. I 128. ◊ Refl. Hainele de pe dînsa se hărtăniseră, se muceziseră și se putreziseră. ISPIRESCU, L. 144.

hărtănì v. a rupe în bucăți mari, a sfâșia: hărtăni pieile de bivol ISP. hainele de pe dânsa se hărtăniseră ISP.

hărtănésc v. tr. (d. hartan). Est. Sfîșiĭ, bucățesc: trup hărtănit, haĭne hărtănite. – În vest artănesc.

hărtăni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănesc, 3 sg. hărtănește, imperf. 1 hărtăneam; conj. prez. 1 sg. să hărtănesc, 3 să hărtănească

hărtăni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănesc, imperf. 3 sg. hărtănea; conj. prez. 3 să hărtănească

hărtăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănesc, imperf. 3 sg. hărtănea; conj. prez. 3 sg. și pl. hărtănească

HĂRTĂNIT adj. v. zdrențuit.

HĂRTĂNIT adj. ferfenițit, rupt, sfîșiat, zdrențăros, zdrențuit, (pop. și fam.) ferfenițos. (O carte ~; o haină ~.)

HĂRTĂNI vb. v. zdrențui.

HĂRTĂNI vb. a (se) ferfeniți, a (se) rupe, a (se) sfîșia, a (se) zdrențui, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!)