opțiuni
  • info

15 definiții pentru haini

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HAINI, hainesc, vb. IV. Refl. 1. A pribegi; p. ext. a se înstrăina. 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [Pr.: ha-i-. – Var.: hăini vb. IV] – Din hain.

HAINI, hainesc, vb. IV. Refl. 1. A pribegi; p. ext. a se înstrăina. 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [Pr.: ha-i-. – Var.: hăini vb. IV] – Din hain.

haini [At: PRAV MOLD. 160/2 / V: hăi~ / Pzi: ~nesc / E: hain] 1 vt (Înv) A trăda. 2 vr (Înv) A deveni necredincios. 3 vr (Înv) A se răzvrăti. 4 vr (Înv) A se lepăda de cineva. 5 vr A se înstrăina de locurile natale. 6 vr A se înrăutăți. 7-8 vr A se face hain (5-6). 9 vr A deveni vicios.

HAINI, hainesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A pribegi. (Atestat în forma dialectală hăini) Fugea în pădure, cine putea, se ascundea, se hăinea. STANCU, D. 20. ♦ A se înstrăina. Noi cu el am haiducit... Dar de cînd s-a hainit Și de cînd ne-a oropsit, Mai de tot am calicit. TEODORESCU, P. P. 552. 2. A-și însuși deprinderi rele, a se strica, a se înrăi. (Cu referire, la viața militară din regimurile burghezo-moșierești) Neagu... se haini și mai rău în cazarmă, unde învăța o mulțime de năravuri, să bea, să fure, să pîrască. La TDRG. – Pronunțat: ha-i-. – Variantă: hăini vb. IV.

A SE HAINI mă ~esc intranz. 1) A deveni hain; a se înrăi. 2) înv. A pleca, părăsind locurile natale. 3) înv. A-și călca jurământul. /Din hain

HAINI vb. (Mold., ȚR) A trăda, a se răzvrăti. A: Petriceico-Vod[ă], mai vîrtos cu îndemnarea hatmanului său Hăbășescului, s-au hainit de multe năcazuri ce-i făcea turcii. PSEUDO-COSTIN, 16v. Auzindu-să la împărăție că s-au hainitu, îi luasă doamna si copiii. CRB, 165v; cf. PRAV., PSEUDO-COSTIN, 7r; CANTEMIR, HR. B: Au mers... împotriva unor turci ce se hainise de cătră împărăția turcească. R. POPESCU ; cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: hain + suf. -i. Vezi și hain, hainie, hainlîc.

hainì v. a se revolta încontra Porții (învechit); 2. fig. a se lepăda, a părăsi pe cineva: dar de când s’a hainit.., mai de tot am calicit POP.; 3. a urgisi: o hainește și o prigonește soacră-sa CAR. [V. hain].

HĂINI vb. IV v. haini.

hăini v vz haini

HĂINI vb. IV V. haini.

hainésc v. tr. (d. hain). Urăsc, urgisesc, persecut. V. refl. Vechĭ. Mă fac hain (trădător). Azĭ. Mă fac hain (răŭ la suflet).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

haini (a se ~) (înv.) (desp. ha-i-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă hainesc, 3 sg. se hainește, imperf. 1 sg. mă haineam; conj. prez. 1 sg. să mă hainesc, 3 să se hainească; imper. 2 sg. afirm. hainește-te; ger. hainindu-mă

!haini (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainește, imperf. 3 sg. se hainea; conj. prez. 3 să se hainească

haini vb. (sil. ha-i-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hainesc, imperf. 3 sg. hainea; conj. prez. 3 sg. și pl. hainească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HAINI vb. v. trăda, vinde.

haini vb. v. TRĂDA. VINDE.

Intrare: haini
  • silabație: ha-i-ni info
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • haini
  • hainire
  • hainit
  • hainitu‑
  • hainind
  • hainindu‑
 singular plural
  • hainește
  • hainiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hainesc
 (să)
  • hainesc
  • haineam
  • hainii
  • hainisem
a II-a (tu)
  • hainești
 (să)
  • hainești
  • haineai
  • hainiși
  • hainiseși
a III-a (el, ea)
  • hainește
 (să)
  • hainească
  • hainea
  • haini
  • hainise
plural I (noi)
  • hainim
 (să)
  • hainim
  • haineam
  • hainirăm
  • hainiserăm
  • hainisem
a II-a (voi)
  • hainiți
 (să)
  • hainiți
  • haineați
  • hainirăți
  • hainiserăți
  • hainiseți
a III-a (ei, ele)
  • hainesc
 (să)
  • hainească
  • haineau
  • hainiră
  • hainiseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hăini
  • hăinire
  • hăinit
  • hăinitu‑
  • hăinind
  • hăinindu‑
 singular plural
  • hăinește
  • hăiniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hăinesc
 (să)
  • hăinesc
  • hăineam
  • hăinii
  • hăinisem
a II-a (tu)
  • hăinești
 (să)
  • hăinești
  • hăineai
  • hăiniși
  • hăiniseși
a III-a (el, ea)
  • hăinește
 (să)
  • hăinească
  • hăinea
  • hăini
  • hăinise
plural I (noi)
  • hăinim
 (să)
  • hăinim
  • hăineam
  • hăinirăm
  • hăiniserăm
  • hăinisem
a II-a (voi)
  • hăiniți
 (să)
  • hăiniți
  • hăineați
  • hăinirăți
  • hăiniserăți
  • hăiniseți
a III-a (ei, ele)
  • hăinesc
 (să)
  • hăinească
  • hăineau
  • hăiniră
  • hăiniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

haini, hainescverb

  • 1. Pribegi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: pribegi
    • format_quote Fugea în pădure, cine putea, se ascundea, se hăinea. STANCU, D. 20 DLRLC
    • 1.1. prin extensiune A se înstrăina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Noi cu el am haiducit... Dar de cînd s-a hainit Și de cînd ne-a oropsit, Mai de tot am calicit. TEODORESCU, P. P. 552. DLRLC
  • 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Neagu... se haini și mai rău în cazarmă, unde învăța o mulțime de năravuri, să bea, să fure, să pîrască. La TDRG.
etimologie:
  • hain DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.