grăire sf [At: VARLAAM, C. 23/1 / Pl: ~ri^[1]/ E: grăi] 1 (Pop) Spunere. 2 (Pop) Vorbire. 3 (Trs) Capacitate de a vorbi. 4 (Înv; ccr) Vorbă. 5 (Pop; îls) ~ de rău Clevetire. 6 (Mol; Buc) Luare a unei decizii împreună cu altcineva. 7 (Înv) Numire. 8 (Trs) Chemare. 9 (Trs) Adresare. corectat(ă)

GRĂIRE s. f. (Popular, rar) Acțiunea de a grăi; vorbă. A scris această epistolie notarele, întocmai după grăirea soției tale. CAMILAR, N. I 403.

GRĂIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a grăi; vorbă.

GRĂI, grăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A zice, a spune; a vorbi. – Din bg. graja, sb. grájati.

grăi [At: COD. VOR. 79/13 / V: grei / Pzi: ~esc, (înv) ghirăesc / E: srb grájati] 1-2 vit (Pop) A spune (ceva). 3 vi (Pop) A vorbi. 4 vi (Înv; îe) A ~ de price A spune ceva cu scopul de a provoca ceartă. 5-6 vi (Înv; îe) A ~ (de) bine sau (de) rău (de cineva) A spune lucruri bune sau rele despre cineva. 7 vr (Mol; Buc) A lua o hotărâre împreună. 8-9 vtr (Înv) A (se) numi. 10 vt (Trs) A chema pe cineva. 11 vt (Trs) A se adresa cuiva.

grei v vz grăi

†AGRĂI (-ăesc) vb. intr. Tr.-Carp. 1 A se îndrepta cu vorba către cineva, a grăi cuiva; a zice: dar Ileana agrăia: pe-a cui seamă mă duci? (RET.) ¶ 2 ‡A vorbi: ce să putem cînta și ~ cineș plecîndu-se Domnului (COR.) [👉 GRĂI].

GRĂI, grăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A zice, a spune; a vorbi. – Din bg. graja, scr. grájati.

GRĂI, grăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Popular) A zice, a spune; a vorbi; a cuvînta, a glăsui. Tovarășe Vincent, pînă mîne ai vreme să gîndești ce să spui și ce nu. Cîntărește-le pe toate în minte și grăiește după conștiința ta. DEMETRIUS, V. 130. Mărie, a grăit el, minunile sînt ale nopții, și la lumina zilei se dovedesc a nu mai fi minuni. SADOVEANU, N. P. 42. Nu vor grăi cu tine blînd, Te-or înjura cu toți pe rînd. COȘBUC, P. I 112. De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. ◊ (În poezia populară, pleonastic însoțit de «din grai») Iar dacă se-ntoarse Fira iar în casă, Dusu-mi-s-a-ndată La draga ei fată Și rîdea, rîdea, Și din grai grăia: «Vezi! Drăguțul tău Te-a vorbit de rău». COȘBUC, P. II 159. Drăguțu-său o vedea Și din grai așa-i grăia: «Trage-ți, lele, cununa, Cam pe ochi, cam pe sprincene, Că mă bagi în multe rele». JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. ◊ (În personificări) Bătrînul Dan ascultă grăind doi vechi stejari Crescuți dintr-o tulpină pe culmea cea de munte. ALECSANDRI, O. 208. ◊ Tranz. Adevăr grăiește gura mea, îi răspunse Prîslea. ISPIRESCU, L. 87. Cucoane, vornicu ne-o spus că ai să ne grăiești cîte ceva. ALECSANDRI, T. I 259. ◊ Expr. A grăi bine (sau rău) de cineva sau a grăi de bine (sau de rău) pe cineva = a spune lucruri bune sau rele despre cineva. 2. Refl. reciproc. A se vorbi, a se înțelege, a lua o hotărîre în comun. Este-un drum și-o cărărușă, Pîn’la puicuța la ușă; Dar dușmanii s-o grăit Cărărușa că mi-o-nchid. ȘEZ. II 184. Turcii toți cît îl zărea Între dînșii se grăia: Ista-i Gruia lui Novac. ALECSANDRI, P. P. 144. 3. Tranz. (Transilv.; determinat prin «înapoi») A chema (pe cineva). Atunci împăratul îl grăi înapoi și-i zise... RETEGANUL, P. III 17.

A GRĂI ~iesc pop. 1. tranz. A exprima prin grai; a reda prin cuvinte. 2. intranz. A comunica cu ajutorul limbii; a vorbi. /<bulg. graja, sb. grájati

grăì v. 1. a rosti: ce vorbe grăești? 2. a vorbi, a cuvânta (cu o nuanță de solemnitate): așa grăi bătrânul. [Slav. GRAĬATI, a croncăni (serb.: a croncăni și a grăi)].

grăĭésc v. intr. și tr. (vsl. sîrb. graĭati. E un imit. înrudit cu germ. krähen, rom. cîrîĭ, crîcnesc ș. a.). Cuvîntez, vorbesc (cu o nuanță solemnă): așa grăi bătrînu. Rostesc, pronunț, articulez: n’a grăit nimica.

grăire (înv.) s. f., g.-d. art. grăirii

grăire (înv.) s. f., g.-d. art. grăirii

grăire s. f., g.-d. art. grăirii; pl. grăiri

grăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grăiesc, 3 sg. grăiește, imperf. 1 grăiam; conj. prez. 1 sg. să grăiesc, 3 să grăiască

grăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grăiesc, imperf. 3 sg. grăia; conj. prez. 3 să grăiască

grăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grăiesc, imperf. 3 sg. grăia; conj. prez. 3 sg. și pl. grăiască

grăi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grăiesc, conj. grăiască)

grăiesc, grăiam 1 imp.

GRĂI vb. v. scoate.

GRĂI vb. v. boteza, chema, conveni, denumi, intitula, înțelege, învoi, numi, porecli, rosti, spune, supranumi, vorbi, zice.

grăi vb. v. BOTEZA. CHEMA. DENUMI. INTITULA. ÎNȚELEGE. ÎNVOI. NUMI. PORECLI. ROSTI. SPUNE. SUPRANUMI. VORBI. ZICE.

GRĂI vb. a articula, a pronunța, a rosti, a scoate, a spune, a vorbi, a zice, (prin Mold.) a blești. (N-a putut ~ un cuvînt.)

A grăi ≠ a tăcea

grăi (-ăesc, grăit), vb. – 1. A vorbi. – 2. A spune, a rosti. – 3. (Înv., refl.) A se numi, a se chema. – 4. (Mold., refl.) A se pune de acord, a se învoi. – Mr. grescu, gri(ș)i, grire; megl. gres, griri. Sl. (sb.) grajati „a croncăni”. Schimbarea semantică este ciudată, și a fost explicată de Miklosich, Slaw. Elem., 20 și Densusianu, Hlr., 267, ca specifică sl. Petrovici, Dacor., VII, 170, a fost primul care a făcut distincția între sb. grajáti „a vorbi”, etimon al rom., și grȁjati „a croncăni”, cf. Pușcariu, Lr., 292. Der. agrăi, vb. (Trans., a interpela), der. artificial, pe baza modelului germ. reden- anderen (DAR); grai, s. n. (vorbire; limbă, idiom; argou, limbaj; proverb, zicală; înv., discurs, alocuțiune; voce, accent; înv., învoială, tîrguială; înv., verb, cuvînt), cf. mr. grai, mr., megl. grei, din sl., bg. graj „cînt” (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 141; Conev 95); negrăit, adj. (de nespus); grăitor, s. m. (vorbitor; la nunțile din Trans., persoană care împrovizează strigăturile); negrăitor, adj. (mut).

grăi, grăiesc, vb. intranz., tranz., refl. – 1. A spune. 2. (refl.; înv.) A se vorbi, a se sfătui. 3. (refl.) A pune la cale, a se înțelege, a complota: „Tăt s-o grăit să-l omoară” (Bilțiu, 1996: 118). – Din srb. grájati „a croncăni” (DER, DEX, MDA).

grăi, vb. refl. – A se vorbi, a se sfătui, a pune la cale, a complota: „Tăt s-o grăit să-l omoară” (Bilțiu 1996: 118). – Din srb. grájati (MDA).

grăire, grăiri s. f. Acțiunea de a grăi și rezultatul ei. ◊ Grăire (vorbire) în limbi = harisma primită de cei prezenți în ziua Cincizecimii, cu ajutorul căreia au putut vorbi în limbi pe care nu le cunoscuseră anterior; glosolalie. ◊ Grăire de rău = termen biblic cu sensul de necuviință. – Din grăi.