2 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

grăire sf [At: VARLAAM, C. 23/1 / Pl: ~ri[1]/ E: grăi] 1 (Pop) Spunere. 2 (Pop) Vorbire. 3 (Trs) Capacitate de a vorbi. 4 (Înv; ccr) Vorbă. 5 (Pop; îls) ~ de rău Clevetire. 6 (Mol; Buc) Luare a unei decizii împreună cu altcineva. 7 (Înv) Numire. 8 (Trs) Chemare. 9 (Trs) Adresare. corectat(ă)

  1. În original, greșit tipărit: Pzi: ~ri LauraGellner

GRĂIRE s. f. (Popular, rar) Acțiunea de a grăi; vorbă. A scris această epistolie notarele, întocmai după grăirea soției tale. CAMILAR, N. I 403.

GRĂIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a grăi; vorbă.

GRĂI, grăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A zice, a spune; a vorbi. – Din bg. graja, sb. grájati.

grăi [At: COD. VOR. 79/13 / V: grei / Pzi: ~esc, (înv) ghirăesc / E: srb grájati] 1-2 vit (Pop) A spune (ceva). 3 vi (Pop) A vorbi. 4 vi (Înv; îe) A ~ de price A spune ceva cu scopul de a provoca ceartă. 5-6 vi (Înv; îe) A ~ (de) bine sau (de) rău (de cineva) A spune lucruri bune sau rele despre cineva. 7 vr (Mol; Buc) A lua o hotărâre împreună. 8-9 vtr (Înv) A (se) numi. 10 vt (Trs) A chema pe cineva. 11 vt (Trs) A se adresa cuiva.

AGRĂI (-ăesc) vb. intr. Tr.-Carp. 1 A se îndrepta cu vorba către cineva, a grăi cuiva; a zice: dar Ileana agrăia: pe-a cui seamă mă duci? (RET.) 2 A vorbi: ce să putem cînta și ~ cineș plecîndu-se Domnului (COR.) [👉 GRĂI].

GRĂI, grăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A zice, a spune; a vorbi. – Din bg. graja, scr. grájati.

GRĂI, grăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Popular) A zice, a spune; a vorbi; a cuvînta, a glăsui. Tovarășe Vincent, pînă mîne ai vreme să gîndești ce să spui și ce nu. Cîntărește-le pe toate în minte și grăiește după conștiința ta. DEMETRIUS, V. 130. Mărie, a grăit el, minunile sînt ale nopții, și la lumina zilei se dovedesc a nu mai fi minuni. SADOVEANU, N. P. 42. Nu vor grăi cu tine blînd, Te-or înjura cu toți pe rînd. COȘBUC, P. I 112. De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. ◊ (În poezia populară, pleonastic însoțit de «din grai») Iar dacă se-ntoarse Fira iar în casă, Dusu-mi-s-a-ndată La draga ei fată Și rîdea, rîdea, Și din grai grăia: «Vezi! Drăguțul tău Te-a vorbit de rău». COȘBUC, P. II 159. Drăguțu-său o vedea Și din grai așa-i grăia: «Trage-ți, lele, cununa, Cam pe ochi, cam pe sprincene, Că mă bagi în multe rele». JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. ◊ (În personificări) Bătrînul Dan ascultă grăind doi vechi stejari Crescuți dintr-o tulpină pe culmea cea de munte. ALECSANDRI, O. 208. ◊ Tranz. Adevăr grăiește gura mea, îi răspunse Prîslea. ISPIRESCU, L. 87. Cucoane, vornicu ne-o spus că ai să ne grăiești cîte ceva. ALECSANDRI, T. I 259. ◊ Expr. A grăi bine (sau rău) de cineva sau a grăi de bine (sau de rău) pe cineva = a spune lucruri bune sau rele despre cineva. 2. Refl. reciproc. A se vorbi, a se înțelege, a lua o hotărîre în comun. Este-un drum și-o cărărușă, Pîn’la puicuța la ușă; Dar dușmanii s-o grăit Cărărușa că mi-o-nchid. ȘEZ. II 184. Turcii toți cît îl zărea Între dînșii se grăia: Ista-i Gruia lui Novac. ALECSANDRI, P. P. 144. 3. Tranz. (Transilv.; determinat prin «înapoi») A chema (pe cineva). Atunci împăratul îl grăi înapoi și-i zise... RETEGANUL, P. III 17.

A GRĂI ~iesc pop. 1. tranz. A exprima prin grai; a reda prin cuvinte. 2. intranz. A comunica cu ajutorul limbii; a vorbi. /<bulg. graja, sb. grájati

grăì v. 1. a rosti: ce vorbe grăești? 2. a vorbi, a cuvânta (cu o nuanță de solemnitate): așa grăi bătrânul. [Slav. GRAĬATI, a croncăni (serb.: a croncăni și a grăi)].

grăĭésc v. intr. și tr. (vsl. sîrb. graĭati. E un imit. înrudit cu germ. krähen, rom. cîrîĭ, crîcnesc ș. a.). Cuvîntez, vorbesc (cu o nuanță solemnă): așa grăi bătrînu. Rostesc, pronunț, articulez: n’a grăit nimica.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

grăire (înv.) s. f., g.-d. art. grăirii

grăire (înv.) s. f., g.-d. art. grăirii

grăire s. f., g.-d. art. grăirii; pl. grăiri

grăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grăiesc, 3 sg. grăiește, imperf. 1 grăiam; conj. prez. 1 sg. să grăiesc, 3 să grăiască

grăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grăiesc, imperf. 3 sg. grăia; conj. prez. 3 să grăiască

grăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grăiesc, imperf. 3 sg. grăia; conj. prez. 3 sg. și pl. grăiască

grăi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grăiesc, conj. grăiască)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

GRĂI vb. v. boteza, chema, conveni, denumi, intitula, înțelege, învoi, numi, porecli, rosti, spune, supranumi, vorbi, zice.

grăi vb. v. BOTEZA. CHEMA. DENUMI. INTITULA. ÎNȚELEGE. ÎNVOI. NUMI. PORECLI. ROSTI. SPUNE. SUPRANUMI. VORBI. ZICE.

GRĂI vb. a articula, a pronunța, a rosti, a scoate, a spune, a vorbi, a zice, (prin Mold.) a blești. (N-a putut ~ un cuvînt.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

grăi (-ăesc, grăit), vb.1. A vorbi. – 2. A spune, a rosti. – 3. (Înv., refl.) A se numi, a se chema. – 4. (Mold., refl.) A se pune de acord, a se învoi. – Mr. grescu, gri(ș)i, grire; megl. gres, griri. Sl. (sb.) grajati „a croncăni”. Schimbarea semantică este ciudată, și a fost explicată de Miklosich, Slaw. Elem., 20 și Densusianu, Hlr., 267, ca specifică sl. Petrovici, Dacor., VII, 170, a fost primul care a făcut distincția între sb. grajáti „a vorbi”, etimon al rom., și grȁjati „a croncăni”, cf. Pușcariu, Lr., 292. Der. agrăi, vb. (Trans., a interpela), der. artificial, pe baza modelului germ. reden- anderen (DAR); grai, s. n. (vorbire; limbă, idiom; argou, limbaj; proverb, zicală; înv., discurs, alocuțiune; voce, accent; înv., învoială, tîrguială; înv., verb, cuvînt), cf. mr. grai, mr., megl. grei, din sl., bg. graj „cînt” (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 141; Conev 95); negrăit, adj. (de nespus); grăitor, s. m. (vorbitor; la nunțile din Trans., persoană care împrovizează strigăturile); negrăitor, adj. (mut).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

grăi, grăiesc, vb. intranz., tranz., refl. – 1. A spune. 2. (refl.; înv.) A se vorbi, a se sfătui. 3. (refl.) A pune la cale, a se înțelege, a complota: „Tăt s-o grăit să-l omoară” (Bilțiu, 1996: 118). – Din srb. grájati „a croncăni” (DER, DEX, MDA).

grăi, vb. refl. – A se vorbi, a se sfătui, a pune la cale, a complota: „Tăt s-o grăit să-l omoară” (Bilțiu 1996: 118). – Din srb. grájati (MDA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

grăire, grăiri s. f. Acțiunea de a grăi și rezultatul ei. ◊ Grăire (vorbire) în limbi = harisma primită de cei prezenți în ziua Cincizecimii, cu ajutorul căreia au putut vorbi în limbi pe care nu le cunoscuseră anterior; glosolalie. ◊ Grăire de rău = termen biblic cu sensul de necuviință. – Din grăi.

Intrare: grăire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • grăire
  • grăirea
plural
  • grăiri
  • grăirile
genitiv-dativ singular
  • grăiri
  • grăirii
plural
  • grăiri
  • grăirilor
vocativ singular
plural
Intrare: grăi
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • grăi
  • grăire
  • grăit
  • grăitu‑
  • grăind
  • grăindu‑
singular plural
  • grăiește
  • grăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • grăiesc
(să)
  • grăiesc
  • grăiam
  • grăii
  • grăisem
a II-a (tu)
  • grăiești
(să)
  • grăiești
  • grăiai
  • grăiși
  • grăiseși
a III-a (el, ea)
  • grăiește
(să)
  • grăiască
  • grăia
  • grăi
  • grăise
plural I (noi)
  • grăim
(să)
  • grăim
  • grăiam
  • grăirăm
  • grăiserăm
  • grăisem
a II-a (voi)
  • grăiți
(să)
  • grăiți
  • grăiați
  • grăirăți
  • grăiserăți
  • grăiseți
a III-a (ei, ele)
  • grăiesc
(să)
  • grăiască
  • grăiau
  • grăi
  • grăiseră
grei
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

grăire, grăirisubstantiv feminin

  • 1. popular rar Acțiunea de a grăi. DLRLC DLRM
    sinonime: vorbă
    • format_quote A scris această epistolie notarele, întocmai după grăirea soției tale. CAMILAR, N. I 403. DLRLC

grăi, grăiescverb

  • 1. popular Cuvânta, glăsui, spune, vorbi, zice. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tovarășe Vincent, pînă mîne ai vreme să gîndești ce să spui și ce nu. Cîntărește-le pe toate în minte și grăiește după conștiința ta. DEMETRIUS, V. 130. DLRLC
    • format_quote Mărie, a grăit el, minunile sînt ale nopții, și la lumina zilei se dovedesc a nu mai fi minuni. SADOVEANU, N. P. 42. DLRLC
    • format_quote Nu vor grăi cu tine blînd, Te-or înjura cu toți pe rînd. COȘBUC, P. I 112. DLRLC
    • format_quote De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. DLRLC
    • format_quote În poezia populară, pleonastic însoțit de «din grai»: DLRLC
      • format_quote Iar dacă se-ntoarse Fira iar în casă, Dusu-mi-s-a-ndată La draga ei fată Și rîdea, rîdea, Și din grai grăia: «Vezi! Drăguțul tău Te-a vorbit de rău». COȘBUC, P. II 159. DLRLC
      • format_quote Drăguțu-său o vedea Și din grai așa-i grăia: «Trage-ți, lele, cununa, Cam pe ochi, cam pe sprincene, Că mă bagi în multe rele». JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. DLRLC
    • format_quote personificat Bătrînul Dan ascultă grăind doi vechi stejari Crescuți dintr-o tulpină pe culmea cea de munte. ALECSANDRI, O. 208. DLRLC
    • format_quote Adevăr grăiește gura mea, îi răspunse Prîslea. ISPIRESCU, L. 87. DLRLC
    • format_quote Cucoane, vornicu ne-o spus că ai să ne grăiești cîte ceva. ALECSANDRI, T. I 259. DLRLC
    • chat_bubble A grăi bine (sau rău) de cineva sau a grăi de bine (sau de rău) pe cineva = a spune lucruri bune sau rele despre cineva. DLRLC
  • 2. reflexiv reciproc A se vorbi, a se înțelege, a lua o hotărâre în comun. DLRLC
    • format_quote Este-un drum și-o cărărușă, Pîn’ la puicuța la ușă; Dar dușmanii s-o grăit Cărărușa că mi-o-nchid. ȘEZ. II 184. DLRLC
    • format_quote Turcii toți cît îl zărea Între dînșii se grăia: Ista-i Gruia lui Novac. ALECSANDRI, P. P. 144. DLRLC
  • 3. tranzitiv Transilvania (Determinat prin «înapoi») A chema (pe cineva). DLRLC
    • format_quote Atunci împăratul îl grăi înapoi și-i zise... RETEGANUL, P. III 17. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.