gonguri v vz gânguri

GONGURI vb. IV v. gînguri.

GUNGUNI vb. IV v. gânguri.

GUNGURI vb. IV v. gânguri.

gangura v vz gânguri

gângura v vz gânguri

gânguri [At: CREANGĂ, A. 35 / V: ~ra, gongăi, gongăni, gongoni, gonguri, gungăni, gunguni, gungura, gun~ / Pzi: ~resc / E: fo] 1-2 vti (D. copiii mici) A scoate sunete disparate, nearticulate în vorbire. 3 vi (D. porumbei și turturele) A scoate sunetele caracteristice speciei.

gong¹ sn [At: SEBASTIAN, T. 71 / Pl: ~uri / E: fr gong, ger Gong] 1 Disc de metal care, lovit cu un ciocănel special, produce un sunet caracteristic, fiind întrebuințat ca instrument muzical sau de chemare, de semnalizare. 2 Sunet emis de gong¹ (1).

gongăi vi vz gânguri

gongăni vi vz gânguri

gongoni v vz gânguri

gungăni¹ v vz gânguri

gunguni¹ v vz gânguri

gungura¹ v vz gânguri

gunguri¹ v vz gânguri

GUNGUNI vb. IV. v. gânguri.

GUNGURI vb. IV. v. gânguri.

GĂNGURI vb. IV v. gînguri.

GÎNGURI, gînguresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre copiii mici care încearcă să vorbească) A scoate sunete abia articulate. Un băiețel de doi ani se juca gîngurind vesel cu un pisoi bălțat, la picioarele patului, jos, pe pardoseala de lut umed. REBREANU, R. II 65. Pe urmă vin copiii... și cîtă mulțumire, cît farmec să auzi gîngurind în jurul tău. PĂUN-PINCIO, P. 95. ◊ (Prin metonimie) Cînd îți gîngurește glasul Vorbe să frămînte, Harfă nu-i, nici glas de înger Mai frumos să cînte. COȘBUC, P. II 270. ◊ Fig. Pîrîul Vodislavei, copil nepăsător, gîngurea povestea lui de munte. GALACTION, O. I 287. 2. (Despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice. Gînguri un porumbel sălbatic de pe o creangă. GALACTION, O. I 253. – Variante: gănguri (CREANGĂ, A. 35), gonguri (ISPIRESCU, la TDRG), gunguni (ODOBESCU, S, III 35), gunguri vb. IV, gungura (La TDRG) vb. I.

GONG, gonguri, s. n. Disc de metal care, lovit cu un fel de ciocan, produce un sunet caracteristic; se întrebuințează ca instrument de chemare și de semnalizare la teatru, la radio etc. Lîngă tabla lui Bogoiu se află un gong pentru sunat ora mesei. SEBASTIAN, T. 71. Un gong vibrează prelung. ANGHEL-IOSIF, C. L. 156. ♦ Sunet de gong. A sunat al treilea gong.

GUNGUNI vb. IV v. gînguri.

GUNGURA vb. I v. gînguri.

GUNGURI vb. IV v. gînguri.

GONG s.n. Disc de metal îndoit la margini, care se ține atîrnat și, prin lovire cu un ciocan, produce un sunet caracteristic de clopot. ♦ Sunet de gong. [< fr. gong < cuv. malaiez].

GONG s. n. instrument muzical de percuție constând dintr-un disc de metal ușor bombat, suspendat, care, lovit cu un ciocănel special, produce un sunet ca de clopot. (< fr., engl. gong)

A GÂNGURI ~esc intranz. 1) (despre copii mici) A încerca să vorbească, scoțând sunete puțin articulate. 2) (despre porumbei și turturele) A scoate sunete prelungi și repetate caracteristice speciei; a ugui; a gurlui. /Onomat.

GONG ~uri n. 1) Instrument de metal în formă de disc, care, fiind suspendat și lovit cu un ciocănaș, produce un sunet caracteristic, folosit ca semnal (la teatru, radio, jocuri sportive etc.). 2) Sunet produs ca semnal de un astfel de instrument. /<fr., engl. gong

gângurì v. 1. a gângăvì, de copiii cei mici: mă alintam la sânu-i gângurind CR.; fig. cartea unde odată am gângurit CR.; 2. a curge încet: apa gângurește. [Onomatopee]. V. gungurì.

gongănì v. 1. a găngăni; 2. a gunguri. [Onomatopee].

gungurì v. se zice de vocea pruncului când începe a îngăna vorbe, cum și de porumbei. [Onomatopee: gu gu].

gîngurésc, V. gunguresc.

gîngurésc și -réz, V. gunguresc.

*gong n., pl. urĭ (fr. gong, cuv. malaĭez). Disc de metal (talger, cimbal) cu care, în răsăritu Asiiĭ, se daŭ semnale lovindu-l c’o măcĭucă înfășurată în cîrpe. V. tam-tam.

gungunésc și gungurésc v. intr. (imit. înrudit cu gînganie și a gîgîi). Se zice despre vocea copiilor în ainte de a putea vorbi și despre vocea porumbilor și turturelelor. – Și gînguresc, gîngurez și uguĭesc.

gânguri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gânguresc, 3 sg. gângurește, imperf. 1 gânguream; conj. prez. 1 sg. să gânguresc, 3 să gângurească

gong s. n., pl. gonguri

gânguri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gânguresc, imperf. 3 sg. gângurea; conj. prez. 3 să gângurească

gong s. n., pl. gonguri

gânguri vb., ind. prez. 3 pl. gânguresc, imperf. 3 sg. gângurea; conj. prez. 3 sg. și pl. gângurească

gong s. n., pl. gonguri

GÂNGURI vb. 1. (prin Munt.) a șopeltivi, (prin Olt.) a știorlâcăi. (Un copil mic care ~.) 2. a ugui. (Turturelele ~.)

GONGONI vb. v. grunguni, gurlui.

GÎNGURI vb. 1. (prin Munt.) a șopeltivi, (prin Olt.) a știorlîcăi. (Un copil mic care ~.) 2. a ugui. (Turturelele ~.)

gongoni vb. v. GRUNGUNI. GURLUI.

gong, instrument de percuție idiofon, de origine asiatică; cunoscut mai ales sub forma g. chinezesc; it. gongo cinese; engl. chinese gong; fr. gong chinois; germ. chinesischer Gong. În orch. simf. a fost introdus de Saint-Saëns, în opera Prințesa tânâră (1835). Se utilizează 12 gonguri de mărimi diferite (20-60 cm). G. chinezesc, ca structură și formă se aseamănă cu tam-tam*-ul, marginea sa fiind însă mai lată și mai îndoită spre interior. G. javanez (it. gong giavanese; engl. gong; fr. gong à mamellon; germ. Buckelgong, Gong mit Kuppe), se deosebește de g. chinezesc, având forma unei cratițe complet închisă, cu un centru bombat (mamelonat). Are sunetul mai închis decât al gongului chinezesc. Există g. de dimensiuni diferite (40-60 cm).

HESHANG GONG, sihastru chinez din perioada dinastiei Han de Apus. Potrivit legendei, împăratul Wendi (179-157 î. Hr.), dorind să înțeleagă mesajul „Cărții despre Tao” (Dao de jing), l-a vizitat, aflând astfel sensul aforismelor lui Laozi. Versiunea lui H.G. a acestei cărți a devenit un text canonic pentru adepții religiei taoiste.