gheboși vtr vz gheboșa

ghebos, ~oasă [At: DOSOFTEI, V. S. II, 17/129 / V: ghibos / Pl: ~oși, ~oase / E: gheb¹ + -os] 1-2 smf, a (Persoană) care are cocoașă în spate Si: cocoșat, gheboșat² (1). 3 smf, a (Persoană) care are spatele încovoiat Si: gârbovit. 4 (Pop; îe) A scăpa ~ A scăpa dintr-o situație în care putea lua bătaie. 5 (Pop) Bou cu cocoașă în spate sau care are șalele umflate în partea de sus, din cauza unor lovituri.

gheboșa vr [At: HOGAȘ, M.N. 191 / V: ~și / Pzi: ~șez / E: ghebos] 1 A se face ghebos (1) Si: a se cocoșa. 2 (Pex) A se gârbovi (de bătrânețe). corectat(ă)

ghibos, ~oasă smf, a vz ghebos

GHEBOS, -OASĂ, gheboși, -oase, adj. 1. Cu gheb în spate; cocoșat, gheboșat. De-i ghebos, Urîcios, Îi zici nostim și mumos (= frumos). ALECSANDRI, T. I 130. 2. Încovoiat, gîrbovit. Zării... înfățișarea gheboasă, plecată înainte și cu capul gol a călugărului meu. HOGAȘ, M. N. 123. Sta ghebos și zgribulit. PĂSCULESCU, L. P. 29.

GHEBOȘA, gheboșez, vb. I. Refl. 1. A se face ghebos, a se cocoșa; p. ext. a se gîrbovi (de bătrînețe). Hop așa, vere, așa, Pînă ne vom gheboșa! TEODORESCU, P. P. 333. 2. A se pleca de spate, a se încovoia. Cum am ajuns acasă, m-am gheboșat asupra cărțuliei mele. SADOVEANU, E. 113. Băgă toată mîna dreaptă, aproape pînă În cot, tocmai în fundul chimirului și, gheboșîndu-se oarecum, scoase o lulea de lut. HOGAȘ, M. N. 191. – Variantă: gheboși, gheboșesc (POPA, V. 330), vb. IV.

GHEBOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre persoane) Care are gheb; cu gheb; cocoșat. 2) Care este cu spatele încovoiat (de bătrânețe, de greutate etc.); gârbov; grebănos. /gheb + suf. ~os

A SE GHEBOȘA mă ~ez intranz. 1) A căpăta gheb; a se cocoșa. 2) A-și încovoia spatele (de greutate, de bătrânețe etc.); a deveni grebănos; a se gârbovi; a se cocoșa. /Din ghebos

A GHEBOȘA ~ez tranz. A face să se gheboșeze; a cocoșa; a gârbovi. /Din ghebos

GHEBOS adj. (Mold.) Cocoșat. A: Era cam . . . ghibos. DOSOFTEI, VS. Rîd uriașii pre cei mici, cei albi de cei negri, cei drepți de cei ghebosi. NCCD, 318; cf. M. COSTIN; CANTEMIR. IST. // B: Om . . . ghebos. BIBLIA (1688). Variante: ghibos (DOSOFTEI, VS; CANTEMIR, IST.). Etimologie: gheb + suf. -os. Vezi și gheb. Cf. g r e b ă n o s.

GHIBOS adj. v. ghebos.

ghebos a. Mold. cocoșat: un prichindel de om șchiop și cam ghebos CAR.

ghebós, -oásă adj. și s. (d. gheb). Cu gheb, cocoșat: om ghebos.

gheboșéz v. tr. (d. ghebos). Fac ghebos, gîrbovesc: bătrîneța l-a gheboșat. V. refl. S’a gheboșat de frig. – Și îngh- și gheboșesc. La Dos. (Acad.) ghibuit, gheboșat.

ghebos adj. m., pl. gheboși; f. gheboasă, pl. gheboase

gheboșa (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă gheboșez, 3 se gheboșează; conj. prez. 1 sg. să mă gheboșez, 3 să se gheboșeze; imper. 2 sg. afirm. gheboșează-te; ger. gheboșându-mă

ghebos adj. m., pl. gheboși; f. gheboasă, pl. gheboase

!gheboșa (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gheboșează; conj. prez. 3 să se gheboșeze; ger. gheboșându-se

ghebos adj. m., pl. gheboși; f. sg. gheboasă, pl. gheboase

gheboșa vb., ind. prez. 1 gheboșez, 3 sg. și pl. gheboșează, 1 pl. gheboșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. gheboșeze; ger. gheboșând

gheboșa (ind. prez. 3 sg. și pl. gheboșează, 1 pl. gheboșăm, ger. gheboșînd)

ghebos.

GHEBOS adj. 1. v. cocoșat. 2. v. gârbovit.

GHEBOȘA vb. v. gârbovi.

GHEBOS adj. 1. (MED.) cifos, cocoșat, gheboșat, (Transilv.) pupoș. (Om ~.) 2. gheboșat, gîrbov, gîrbovit, încovoiat. (~ de bătrînețe.)

GHEBOȘA vb. a se cocîrja, a se cocoșa, a se gîrbovi, a se încovoia, a se îndoi. (Bietul om s-a ~ de tot de bătrînețe.)

A se gheboșa ≠ a se îndrepta

ghebos, -oasă, gheboși, -oase, adj. – Cocoșat, îndoit. – Din gheb + suf. -os (DER, DEX, MDA).

ghebos, gheboși s. m. (șc.) nota doi.