GERUNZIU, gerunzii, s. n. Mod verbal care exprimă o acțiune în desfășurare, fără referire la autorul și la momentul acțiunii. – Din lat. gerundium.

gerunziu sn [At: DA / V: ~ndiu / Pl: ~ii / E: lat gerundium] Mod verbal care exprimă o acțiune în desfășurare, fără referire la autorul și la momentul acțiunii.

GERUNZIU, gerunzii, s. n. Mod (2) verbal (2) care exprimă o acțiune în desfășurare, fără referire la autorul și la momentul acțiunii. – Din lat. gerundium.

GERUNZIU, gerunzii, s. n. (Gram.) Formă a verbului, care exprimă acțiunea în desfășurare fără referire la persoană sau moment. Gerunziul are de obicei rol de adverb.

GERUNZIU s.n. (Gram.) Formă verbală care exprimă o acțiune fără referire la o persoană sau la un moment; participiu prezent. [Pron. -ziu. / < lat. gerundium, cf. it. gerundio].

GERUNZIU s. n. mod verbal nepersonal care exprimă acțiunea în desfășurare, fără referire la autorul ei sau la momentul desfășurării. (< lat. gerundium)

GERUNZIU ~i n. Formă nominală a verbului care exprimă o acțiune în desfășurare fără referire la momentul vorbirii. /<lat. gerundium

gerunziu n. mod impersonal al verbelor.

gerundiu sn vz gerunziu

gerúndiŭ n. (lat. gerundium, d. gérere, a purta). Gram. Un mod al verbuluĭ, precum: semănînd, tăcînd, ducînd, dormind.

gerunziu [iu pron. ĭu] s. n., art. gerunziul; pl. gerunzii, art. gerunziile (desp. -zi-i-)

gerunziu [ziu pron. zĭu] s. n., art. gerunziul; pl. gerunzii, art. gerunziile (-zi-i-)

gerunziu s. n. [-ziu pron. -zĭu], art. gerunziul; pl. gerunzii, art. gerunziile (sil. -zi-i-)

gerunziu

gerundiu, -dii.

GERUNZIU s. (GRAM.) participiu prezent.

GERUNZIU s. (GRAM.) participiu prezent.

GERUNZIU s. n. (< lat. gerundium, it. gerundio): mod al verbului (nepersonal, nepredicativ, simplu) care exprimă acțiunea în desfășurare sau încheiată sub forma unei caracteristici circumstanțiale. Este alcătuit din rădăcina verbului la care se adaugă sufixele gramaticale modale -ind sau -înd: citind, fugind, tăcând, trecând, cântând, zburdând etc. Poate avea următoarele funcții sintactice: subiect („Se aude strigând”), nume predicativ – rar („Rămase uitându-se la ea” – I. Slavici), atribut verbal („...au sărit în picioare, cu părul vâlvoi și cu inima bătând” – M. Sadoveanu), complement direct („Am auzit vorbind”), complement indirect („Nu s-au plictisit citind”), complement circumstanțial de mod, de timp, de cauză etc. („...fețele «pietricelelor» scânteiau de-ți luau ochii, jucând ca apele încrețite în talazuri mărunte” – Z. Stancu; „...și trântind la pământ satârul fuge printre mulțimea adunată împrejur” – N. Bălcescu; „Bătrânul, văzând bine că nu mai este chip..., trecu ușor colțul pânzei în celălalt bord al bărcii” – Jean Bart) și element predicativ suplimentar („...iar cățelandrul a prins a sări în jurul meu lătrând cu bucurie” – M. Sadoveanu). G. poate fi deci folosit fie independent de conjugare (ca unitate sintactică de sine stătătoare în cadrul propoziției – v. toate exemplele precedente), fie dependent de conjugare (ca element formativ în structura prezumtivului prezent: va fi cântând, să fi cântând, ar fi cântând).

GERÚNZIU (< lat. gerundium) s. n. (LINGV.) Mod nepersonal, de obicei nepredicativ, simplu, care exprimă acțiunea în desfășurare, fără referire la autorul ei sau la momentul în care se petrece acțiunea. Poate avea diverse funcții sintactice (subiect, nume predicativ, atribut verbal, complement indirect, complement circumstanțial de mod, de timp, de cauză, element predicativ suplimentar).