germinație sf [At: LTR² / P: ~ți-e / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr germination, lat germinatio] (Blg) 1 Proces fiziologic și morfologic în urma căruia embrionul din sămânța unei plante se dezvoltă, din rezervele acumulate în sămânță, până la faza de plantă tânără Si: germinare (1), încolțire. 2 Trecere de la viața latentă la viața activă. 3 (Fig) Naștere. 4 (Fig) Dezvoltare.

GERMINAȚIE, germinații, s. f. Proces fiziologic de trecere a unui germen în repaus (ou, spor, sămînță) la starea de viață activă în anumite condiții de mediu; încolțire. Germinația semințelor.▭ Cînd începe primăvara, germinația, înnoirea cuprind totul. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 2/1. Se va bucura veșnic ca de o nouă naștere, ca de o nouă germinație ajunsă, ca de o nouă eflorescență. ANGHEL, PR. 68.

GERMINAȚIE s.f. Germinare. [Gen. -iei, var. germinațiune s.f. / cf. fr. germination, lat. germinatio].

GERMINAȚIE s. f. germinare. (< fr. germination, lat. germinatio)

GERMINAȚIE ~i f. Proces prin care un germene pornește dezvoltarea unui nou organism. /<fr. germination, lat. germinatio, ~onis

germinațiune sf vz germinație

GERMINAȚIUNE s.f. v. germinație.

*germinațiúne f. (lat. germinátio, -ónis). Încolțire, ĭeșirea planteĭ din sămînță. Fig. Dezvoltare: germinațiunea ideilor. Și -áție.

germinație (desp. -ți-e) s. f., art. germinația (desp. -ți-a), g.-d. art. germinației; pl. germinații, art. germinațiile (desp. -ți-i-)

germinație (-ți-e) s. f., art. germinația (-ți-a), g.-d. art. germinației; pl. germinații, art. germinațiile (-ți-i-)

germinație s. f. (sil. -ți-e), art. germinația (sil. -ți-a), g.-d. art. germinației; pl. germinații, art. germinațiile (sil. -ți-i-)

germinație

GERMINAȚIE s. (BOT.) germinare, încolțire, încolțit, răsărire, răsărit. (~ unei plante.)

GERMINAȚIE s. (BOT.) germinare, încolțire, încolțit, răsărire, răsărit. (~ unei plante.)