opțiuni
  • info

2 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GERMINARE, germinări, s. f. Acțiunea de a germina și rezultatul ei; încolțire. – V. germina.

GERMINARE, germinări, s. f. Acțiunea de a germina și rezultatul ei; încolțire. – V. germina.

germinare sf [At: DA ms / Pl: ~nări / E: germina] 1-4 Germinație (1-4).

GERMINARE, germinări, s. f. Acțiunea de a germina; încolțire. Germinarea semințelor e ajutată de umezeala pămîntului.

GERMINARE s.f. Acțiunea de a germina și rezultatul ei; germinație. [< germina].

GERMINARE s. f. 1. acțiunea de a germina. 2. operație de preparare, în germinator, a semințelor de cereale din care se fabrică berea, alcoolul etc. (< germina)

germinare f. încolțire.

GERMINA, pers. 3 germinează, vb. I. Intranz. (Despre germeni, p. ext. despre plante) A începe să se dezvolte, să încolțească, să se înmulțească, să pornească un nou ciclu de vegetație (în condiții favorabile). ♦ (Despre o materie organică sau un organ) A trece de la viața latentă sau embrionară la viața activă. – Din lat. germinare.

GERMINA, pers. 3 germinează, vb. I. Intranz. (Despre germeni, p. ext. despre plante) A începe să se dezvolte, să încolțească, să se înmulțească, să pornească un nou ciclu de vegetație (în condiții favorabile). ♦ (Despre o materie organică sau un organ) A trece de la viața latentă sau embrionară la viața activă. – Din lat. germinare.

germina vi [At: BOGZA, C.O. 17 / Pzi: 3 ~nează / E: lat germino, -are] (Blg) 1 (D. semințe; pex d. plante) A scoate germene (1) Si: a încolți. 2 (D. o materie organică, un organ care se poate dezvolta, dând naștere la ființe vii) A trece de la viața latentă sau embrionară la o viață activă. 3 (Fig) A lua naștere. 4 (Fig) A începe să se dezvolte.

GERMINA, pers. 3 germinează, vb. I. Intranz. (Biol.; despre germeni, p. ext. despre plante) A trece de la starea de repaus la starea de viață activă. ♦ (Despre o materie organică sau un organ) A trece de la viața latentă sau embrionară la viața activă.

GERMINA vb. I. intr. A încolți, a începe să se dezvolte. ♦ (Despre o materie organică sau un organ) A trece de la viața latentă sau embrionară la viața activă. [P.i. 3 -nează. / < lat., it. germinare].

GERMINA vb. intr. a încolți, a începe să se dezvolte. ◊ (despre o materie organică sau un organ) a trece de la viața latentă sau embrionară la cea activă. (< lat., it. germinare)

A GERMINA pers. 3 ~ează intranz. 1) (despre semințe, tuberculi, bulbi, plante) A da germen; a începe un ciclu nou de vegetație; a încolți. 2) (despre organe sau materii organice) A trece de la o stare latentă sau embrionară la viața activă. /<lat. germinare

germinà v. a încolți, a da în muguri.

*germinéz v. intr. (lat. gérmino, -áre). Încolțesc, scot germine, răsar, vorbind de semințe. Fig. Încep să mă dezvolt: virtutea germinează în inima luĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

germinare s. f., g.-d. art. germinării; pl. germinări

germinare s. f., g.-d. art. germinării; pl. germinări

germinare s. f., g.-d. art. germinării; pl. germinări

germina (a ~) vb., ind. prez. 3 germinează, imperf. 3 pl. germinau; conj. prez. 3 să germineze

germina (a ~) vb., ind. prez. 3 germinează

germina vb., ind. prez. 3 sg. și pl. germinează

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

GERMINARE s. v. germinație.

GERMINARE s. (BOT.) germinație, încolțire, încolțit, răsărire, răsărit. (~ unei plante.)

GERMINA vb. (BOT.) a ieși, a încolți, a miji, a răsări. (Plantele au ~.)

GERMINA vb. (BOT.) a ieși, a încolți, a miji, a răsări. (Plantele au ~.)

Intrare: germinare
germinare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • germinare
  • germinarea
plural
  • germinări
  • germinările
genitiv-dativ singular
  • germinări
  • germinării
plural
  • germinări
  • germinărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: germina
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • germina
  • germinare
  • germinat
  • germinatu‑
  • germinând
  • germinându‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • germinează
 (să)
  • germineze
  • germina
  • germină
  • germinase
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • germinează
 (să)
  • germineze
  • germinau
  • germinară
  • germinaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

germinare, germinărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a germina și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: germinație răsărire răsărit încolțire încolțit
    • format_quote Germinarea semințelor e ajutată de umezeala pământului. DLRLC
  • 2. Operație de preparare, în germinator, a semințelor de cereale din care se fabrică berea, alcoolul etc. MDN '00
etimologie:
  • vezi germina DEX '09 DEX '98 DN

germinaverb

  • 1. (Despre germeni, prin extensiune despre plante) A începe să se dezvolte, să încolțească, să se înmulțească, să pornească un nou ciclu de vegetație (în condiții favorabile). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: ieși miji răsări încolți
    • 1.1. (Despre o materie organică sau un organ) A trece de la viața latentă sau embrionară la viața activă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.