GEALĂU, gealăie, s. n. Rindea (mare). [Pl. și: gealăuri] – Din magh. gyaló.

gealău¹ sm vz gealat

gealău² sn [At: DAMÉ, T. 115 / V: ~lou, gelău, ghelău, ghilău, ghileu, ghiulău, jalău / Pl: ~ăie, -ri / E: mg gyaló] Rindea (mare).

GEALĂU, gealăie, s. n. Rindea (mare). – Din magh. gyaló.

GEALĂU, gealăie, s. n. (Mold.) Rindea; (în restul țării) rindea lungă, cu mîner de formă specială, folosită la geluirea pieselor mari de lemn. Auzeam bătaia bărzilor ori sunetele ascuțite ale gealăului, care se amestecau cu glumele lucrătorilor. SADOVEANU, O. V 489. Oftatul lui răsuna mai tare, însoțit de șuierul gealăului. CONTEMPORANUL, V 387.

GEALĂU ~ie n. Rindea (lungă) folosită pentru prelucrarea pieselor mari. /<ung. gyalo

gealău n. Mold. Tr. rândea. [Și ghilău = ung. GYALÙ].

gealăŭ n., pl. ăĭe (ung. gyalu). Nord. Rîndea. – În Trans. și gilăŭ, jilăŭ, ghilăŭ, ghelăŭ.

cealău² sn vz gealău

gealap sm vz gealat

gealat sm [At: (a. 1776) URICARIUL XIX, 392 / V: gelat, ~ap, ~lăp, ~lâp, ~lău / Pl: ~ați / E: tc ğellad] 1 (Înv) Călău. 2 (Fam; prt) Om voinic și violent. 3 (Orn; reg) Muscar sur. 4 (Orn; reg; îs) ~ roșietic Muscar mic.

gealăp sm vz gealat^[1] modificată

gealâp sm vz gealap^[1]

gealou sn vz gealău²

gelat sm vz gealat

gelău sn vz gealău

ghelău sn vz gealău²

ghilău sn vz gealău²

ghileu sn vz gealău²

ghiulău sn vz gealău²

jalău sn vz gealău

GEALAT, gealați, s. m. (Învechit) Călău, gîde. Auzind împăratul că nu s-a găsit nici de astă dată inelul, porunci vizirului să vestească gealatul. POPESCU, B. I 26. Periră unul dupe altul sub sabia gealatului. ODOBESCU, S. I 257. Ipsilant... a scăpat de gealat ca prin urechile acului. GHICA, S. 17. ♦ (Azi, fig., cu nuanță peiorativă) Om voinic, puternic, adesea bătăuș. – Variantă: gelat (ALECSANDRI, P. P. 221) s. m.

GELAT s. m. v. gealat.

GEALAT ~ți m. 1) înv. Persoană care execută condamnații la moarte; călău; gâde. 2) Om zdravăn (și violent). /<turc. cellât

GEALAT s.m. v. gelat.

GELAT s. m. (Mold., ȚR) Călău. A: Au trimis pe acei doi gelați (adică ucigași de oameni) ca să-l ia. AXINTE URICARIUL. Au zis: O, gelate (adecă calo), de ai cît de puțină dureri în inima ta, omoară-mă și nu mă mai căzni! H 1771, 99^r. B: Gibel, gealău, gîde, gealat. ST. LEX., 281. Variante: gealat (ST. LEX., 281). Etimologie: tc. cellât. Cf. c ă l ă u, g î d e, h o h e r.

gealat m. 1. calău (Mold. gelat): doi gelați veneau curând săbiile fluturând POP.; 2. Buc. soiu de vrabie care se hrănește cu muște (Muscicapa), lit. calăul muștelor. [Turc. DJELLAT].

gelat m. Mold. V. gealat.

ghilău n. V. gealău.

gealát, V. gelat.

gelát m. (turc. ğellat, d. pers. ğellad; ngr. tzelátis, sîrb. gelat). Vechĭ. Calăŭ. – În Munt. și gealat.

ghelăŭ, V. gealăŭ.

ghilăŭ, V. gealăŭ.

!gealău (reg.) (desp. gea-) s. n., art. gealăul; pl. gealăie

!gealău (reg.) (gea-) s. n., art. gealăul; pl. gealăie/gealăuri

gealău s. n. (sil. gea-), art. gealăul; pl. gealăie

gealău, pl. gealăie

gealat (înv., fam.) (desp. gea-) s. m., pl. gealați

gealat (înv., fam.) (gea-) s. m., pl. gealați

gealat s. m. (sil. gea-), pl. gealați

gealat

gealat, -ți.

GEALĂU s. (TEHN.) (reg.) buhai, (Mold.) robanc. (Rindeluiește cu ~l.)

GEALĂU s. (TEHN.) (reg.) buhai, (Mold.) robanc. (Rindeluiește cu ~.)

GEALAT s. v. călău, gâde.

GELAT s. v. muscar.

gealat s. v. CĂLĂU. GÎDE.

GELAT s. (ORNIT.; Muscicapa striata) muscar.

gealău (-uri), s. n. – Rindea. – Var. gelău, gileu, (Trans.) ghi(u)leu. Mag. gyaló (Cihac, II, 501; DAR; Gáldi, Dict., 132). – Der. gelui, vb. (a netezi cu gealăul); geluială, s. f. (netezire cu gealăul); geluitor, s. m. (rindea); geluitură, s. f. (talaj, strujitură).

gealat (gealați), s. m. – 1. Călău. – 2. Pasăre, muscar. – 3. (Arg.) Tip, individ. – Var. (înv.) gelat. Mr., megl. gilat. Tc. cellad (Meyer 79; Șeineanu, II, 177), cf. ngr. τζελάτης, alb. ğelat, bg. dželatin. Sec. XVII.

gealat, gealați s. m. 1. (înv.) călău, gâde 2. (peior.) om voinic și violent; bătăuș

gelat, gelați s. m. bărbat dat cu mult gel de păr.