găunoși vtr [At: PISCUPESCU, O. 111 / V: ~șa / P: gă-u~ / Pzi: ~șesc / E: găunos] (Rar) 1-2 A face să devină sau a deveni găunos.

găunos, ~oasă a [At: BIBLIA (1688), 67/2 / P: gă-u~ / Pl: ~oși, ~oase / E: găună + -os] 1 (D. copaci sau trunchiuri de copaci) Care este gol pe dinăuntru Si: scorburos. 2 (D. nuci) Care este fără miez Si: sec. 3 (D. dinți, măsele; pop) Cariat (într-un stadiu avansat). 4 (D. acțiuni ale oamenilor; fig) Care este lipsit de conținut. 5 (Fig; d. oameni) Lipsit de caracter.

găunoșa vtr vz găunoși

GĂUNOS, -OASĂ, găunoși, -oase, adj. (Despre copaci) Scorburos; (despre nuci) fără miez, sec; (despre măsele) găurit. Un stejar găunos răsună ca un hîrb. GÎRLEANU, L. 14. Un stejeariu foarte înalt și găunos. ȚICHINDEAL, F. 128. ♦ (Substantivat, rar) Dinte sau măsea găurită. Înverzi de minie. – Cum să fac? scrîșni el, arătîndu-și găunoșii. SADOVEANU, M. C. 132. – Pronunțat: gă-u-.

GĂUNOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre arbori) Care are (multe) găuri pe dinăuntru; cu (multe) găuri pe dinăuntru; boșturos; scorburos. 2) (despre dinți) Care este găurit de carie; cariat. 3) (despre nuci) Care este fără miez; sec. 4) (despre manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de probe sigure. /reg. găun + suf. ~os

găunos a. 1. găurit pe dinăuntru; 2. lipsit de miez: arbore, măr găunos. [Vechiu-rom. găun, găunos, și dial. (Măidan) caună, gaură = lat. *CAVINA (din CAVUS)].

găunós, -oásă adj. (din *găuros, de la gaură). Vest. Cu găurĭ, bortos, scorburos: copac, dinte găunos. Fig. Sec, fără valoare: om, discurs găunos. V. gărgăricit.

găunoșésc v. tr. (d. găunos). Vest. Fac găunos, rod pin auntru, scorboroșesc.

găunoși (a ~) (rar) (desp. gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșesc, 3 sg. găunoșește, imperf. 1 găunoșeam; conj. prez. 1 sg. să găunoșesc, 3 să găunoșească

găunoși (a ~) (rar) (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșesc, imperf. 3 sg. găunoșea; conj. prez. 3 să găunoșească

găunoși vb. (sil. gă-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găunoșesc, imperf. 3 sg. găunoșea; conj. prez. 3 sg. și pl. găunoșească

găunos (desp. gă-u-) adj. m., pl. găunoși; f. găunoasă, pl. găunoase

găunos (gă-u-) adj. m., pl. găunoși; f. găunoasă, pl. găunoase

găunos adj. m. (sil. gă-u-), pl. găunoși; f. sg. găunoasă, pl. găunoase

GĂUNOȘI vb. (pop.) a se scorboroși, (reg.) a se scorburi. (Trunchiul de copac s-a ~.)

GĂUNOȘI vb. (pop.) a se scorboroși, (reg.) a se scorburi. (Trunchiul de copac s-a ~.)

GĂUNOS adj. 1. v. scorburos. 2. v. sec. 3. v. cariat.

GĂUNOS adj. 1. scorburos, (rar) deșert, (reg.) bortos, boșturos, budugănios, buștihos, buturos, corobăios, corobănos, scorboroșit, scrobos, stupos. (Trunchi ~ de copac.) 2. gol, sec. (Nuci ~.) 3. (MED.) cariat, găurit, stricat, (înv. și reg.) scorboroșit, scorburos. (Măsea ~.)

Găunos ≠ plin, sănătos