gâgâire sf [At: CONTEMPORANUL II, 145 / V: găgăi~, gâgăi~, gugăi~ / Pl: ~ri / E: gâgâi] 1 (D. gâște, rațe) Producere de sunete caracteristice speciei Si: gâgâit¹ (1). 2 Gâgâit¹ (2).

găgăi v vz gâgâi

găgăire sf vz gâgâire

gărăi vi, vr vz gâgâi

gâgăi vi, vr vz gâgâi

gâgăire sf vz gâgâire

gâgâi [At: CONTEMPORANUL II, 145 / V: găgăi, gărăi, ~găi, gârgăi, gugăi^[1] / Pzi: 3 gâgâie^[2] / E: fo cf ga! ga!] 1 vi (D. gâște sau rațe) A scoate strigăte caracteristice speciei. 2 vt (Fig) A se bâlbâi (din cauza nesiguranței sau a neștiinței). corectat(ă)

gârgăi^[1] vi vz gâgâi corectat(ă)

gârgâi² vi vz gâgâi

gugăi¹ v vz gâgâi

gugăire¹ sf vz gâgâire

ogăgăi^[1] v vz gâgâi

GĂGĂI vb. IV v. gîgîi.

GĂGĂIRE s. f. v. gîgîire.

GÎGÎI, pers. 3 gîgîie, vb. IV. Intranz. (Despre gîște și alte păsări asemănătoare) A scoate sunetul ga-ga-ga. Gîgîie o pasăre sălbatică, ciudată, de baltă. STANCU, D. 190. Și gîști și rațe speriate, Fug, gîgîie și măcăiesc. La TDRG. ◊ Fig. (Depreciativ, despre femei; atestat în forma găgăi) Ce-ați spus? a țipat împăratul, binevoind a sălta în picioare din jilț. Nu găgăiți toate o dată. SADOVEANU, D. P. 128. – Variantă: găgăi vb. IV.

GÎGÎIRE, gîgîiri, s. f. Acțiunea de a gîgîi și rezultatul ei. (Atestat în forma găgăire) Stoluri de gîște sălbatice treceau din cînd în cînd prin înălțime, chemîndu-se cu găgăiri muzicale. SADOVEANU, Z. C. 182. – Variantă: găgăire s. f.

A GÂGÂI pers. 3 gâgâie intranz. (despre gâște) A scoate sunete prelungi și repetate, caracteristice speciei; a face „ga-ga-ga”. [Var. găgăi] /Onomat.

găgăì v. 1. a strigà ca gâștele; 2. a vorbi îngăimat. [Onomatopee].

gărăì v. 1. a găgăì (de gâște); 2. a da sunet confuz (despre intestine): îmi gărăiau mațele de foame CR.; fig. gărăia din gură ca dintrun cimpoiu CR. [Onomatopee (v. găr!)]. V. cărăì.

gîgîĭ, a -í v. intr. (rudă cu rus. gágatĭ, rut. gégati, bg. gygny, id.; ung. gögyógni, a gîgîi, gagyogni, a dîrdîi, a flecări. V. gîngav). Strig ca gîștele. Vorbesc încurcat oprind sunetele’n gît, gîngăvesc.

gâgâire s. f., g.-d. art. gâgâirii; pl. gâgâiri

!gâgâire s. f., g.-d. art. gâgâirii; pl. gâgâiri

gâgâire/găgăire s. f., g.-d. art. gâgâirii/găgăirii; pl. gâgâiri/găgăiri

gâgâi (a ~) vb., ind. prez. 3 gâgâie, imperf. 3 pl. gâgâiau; conj. prez. 3 să gâgâie

!gâgâi (a ~) vb., ind. prez. 3 gâgâie, imperf. 3 sg. gâgâia; conj. prez. 3 să gâgâie

găgăi v. gâgâi

găgăire v. gâgâire

gâgâi/găgăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. gâgâie/găgăie, imperf. 3 sg. gâgâia/găgăia

gâgâesc, -gâe 3, -gâiam 1 imp.

GÂGÂIRE s. v. gâgâit.

GÎGÎIRE s. gîgîit, gîgîitură. (~ unei gîște.)