furnitură sf [At: VLAHUȚĂ, D. 42 / Pl: ~ri / E: fr fourniture] 1-2 Furnizare (1-2). 3 Marfă furnizată. 4 (Lpl) Rechizite de birou. 5 (Lpl) Material accesoriu (căptușeală, pânză tare, ață, nasturi etc.) folosit în croitorie.

FURNITURĂ, furnituri, s. f. 1. Faptul de a furniza, furnizare. Înlesnea furnituri, antreprize, tranzacții. VLAHUȚĂ, O. A. III 27. 2. (Mai ales la pl.) Obiecte furnizate. Statul nostru poartă tratative pentru cumpărarea unei importante furnituri de cositor. BARANGA, I. 209. ♦ Obiecte mărunte de birou, rechizite. 3. (La pl.) Material accesoriu, în special în croitorie (ață, nasturi, căptușeală etc.), folosit la confecționarea articolelor de îmbrăcăminte.

FURNITURĂ s.f. (la pl.) 1. Marfă, obiecte furnizate. ♦ Obiecte mărunte de birou, rechizite. 2. Material accesoriu folosit în croitorie (ață, căptușeală, nasturi etc.) [< fr. furniture].

FURNITURĂ s. f. (pl.) 1. marfă, obiecte furnizate. ◊ obiecte mărunte de birou, rechizite. 2. material accesoriu folosit în croitorie (ață, căptușeală, nasturi etc.). (< fr. fourniture)

FURNITURĂ ~i f. 1) Ceea ce este furnizat. 2) Material auxiliar (ață, căptușeală, nasturi etc.) folosit la confectionarea articolelor de îmbrăcăminte. /<fr. fourniture

furnitură f. 1. aprovizionare: furnituri de grâne, de cancelarie; 2. ceeace croitorii sau tapițerii furnisează peste stofă.

*furnitúră f., pl. ĭ (fr. fourniture). Lucru furnisat, adus p. necesitățile cuĭva: furnitură de fîn pentru armată, de postav pentru o școală.

furnitură s. f., g.-d. art. furniturii; pl. furnituri

furnitură s. f., g.-d. art. furniturii; pl. furnituri

furnitură s. f., g.-d. art. furniturii; pl. furnituri