FRAZEOLOGIE, frazeologii, s. f. 1. Totalitatea îmbinărilor frazeologice proprii unei limbi. 2. Disciplină a lingvisticii care studiază unitățile frazeologice din limbă. 3. Mod propriu unei limbi sau unui scriitor de a construi frazele. 4. Fig. Vorbărie fără conținut, care ascunde sărăcia de idei; vorbe goale și umflate; pălăvrăgeală. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. phraséologie.

frazeologie sf [At: MAIORESCU, CR. II, 300 / P: ~ze-o~ / Pl: ~ii / E: fr phraséologie] 1 Fel propriu unei limbi sau unui scriitor de a construi frazele. 2 (Fig; prt) Vorbărie plină de emfază și lipsită de conținut, care ascunde sărăcia de idei Si: (fam) pălăvrăgeală. 3 Disciplină lingvistică care se ocupă cu studiul unităților frazeologice dintr-o limbă sau dintr-un grup de limbi. 4 (Lin) Ansamblul unităților frazeologice dintr-o limbă dată.

FRAZEOLOGIE, frazeologii, s. f. 1. Fel propriu unei limbi sau unui scriitor de a construi frazele. 2. Fig. Vorbărie fără conținut, care ascunde sărăcia de idei; vorbe goale și umflate; pălăvrăgeală. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. phraséologie.

FRAZEOLOGIE s. f. 1. Felul propriu unei limbi sau unui scriitor de a construi frazele. Se depărta... de la structura frazeologiei latine. ODOBESCU, S. II 352. 2. Vorbărie fără conținut, care ascunde sărăcie de idei; vorbe goale și umflate, palavrageală. Dezbrăcînd această critică de frazeologia filozofiei de stat germane, ajungem la concluzia că Eminescu a făcut procesul nouăi organizații politico-sociale, în numele intereselor acelor clase [țărani, răzăși, meseriași]. IBRĂILEANU, SP. CR. 174. Orbirea unora în sisteme și neînvățătura multora au aruncat și pe unii și pe alții în frazeologie fără mărginire. RUSSO, O. 63. – Pronunțat: -ze-o-.

FRAZEOLOGIE s.f. 1. Fel, manieră de a construi frazele, proprie unei limbi sau unui scriitor. 2. Vorbărie goală, fără conținut; pălăvrăgeală. [Gen. -iei. / < fr. phraséologie, cf. gr. phrasis – frază, logos – vorbire].

FRAZEOLOGIE s. f. 1. fel, manieră de a construi frazele, proprie unei limbi sau unui scriitor. 2. (fig.) vorbărie goală; pălăvrăgeală. 3. disciplină care studiază unitățile frazeologice opuse îmbinărilor libere de cuvinte. (< fr. phraséologie)

FRAZEOLOGIE ~i f. 1) Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul îmbinărilor stabile de cuvinte. 2) Totalitate a îmbinărilor stabile de cuvinte proprii unei limbi. 3) depr. Vorbărie lipsită de conținut. [Art. frazeologia; G.-D. frazeologiei; Sil. -gi-e] /<fr. phraséologie

frazeologie f. 1. construcțiune de frază particulară unei limbi, unui scriitor; 2. vorbe goale, cuvântare deșartă.

*frazeologíe f. (vgr. phraseología). Construcțiunea frazeĭ particulară uneĭ limbĭ, unuĭ scriitor: frazeologia latină. Înșirare de vorbe goale: frazeologia demagogică.

frazeologie (desp. -ze-o-) s. f., art. frazeologia, g.-d. art. frazeologiei; pl. frazeologii, art. frazeologiile (desp. -gi-i-)

frazeologie (-ze-o-) s. f., art. frazeologia, g.-d. art. frazeologiei; pl. frazeologii, art. frazeologiile

frazeologie s. f. (sil. -ze-o-), art. frazeologia, g.-d. art. frazeologiei; pl. frazeologii, art. frazeologiile

frazeologie (e-o)

FRAZEOLOGIE s. f. (< fr. phraseologie, cf. gr. phrasis „frază” + logos „vorbire”): 1. fel, manieră de a construi frazele, proprie unei anumite limbi sau unui anumit scriitor. 2. vorbire goală, fără conținut, pălăvrăgeală. 3. disciplină care se ocupă cu studiul grupurilor (unităților) frazeologice opuse îmbinărilor libere de cuvinte. Ea ține atât de vocabular, cât și de sintaxă. F. limbii române contemporane s-a îmbogățit mai ales prin calchierea unor modele franțuzești și rusești.

FRAZEO- „exprimare, vorbire, limbaj”. ◊ gr. phrasis, eos „vorbire, exprimare” > fr. phraséo-, germ. id. > rom. frazeo-. □ ~log (v. -log), s. m. și f., persoană care se exprimă în fraze meșteșugite, dar lipsite de conținut; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Manieră de a alcătui frazele, proprie unui scriitor sau unei limbi. 2. Exprimare fără conținut, care ascunde sărăcia de idei.