fragmentare sf [At: MAIORESCU, CR. II, 345 / Pl: ~tări / E: fragmenta] Împărțire în bucăți Si: fragmentație, îmbucătățire.

FRAGMENTARE s. f. Acțiunea de a fragmenta; împărțire în bucăți, îmbucătățire.

FRAGMENTARE s.f. Acțiunea de a fragmenta și rezultatul ei; fragmentație. [< fragmenta].

FRAGMENTAR, -Ă, fragmentari, -e, adj. Care reprezintă unul sau mai multe fragmente; incomplet, în fragmente. – Din fr. fragmentaire.

fragmenta vt [At: DA ms / Pl: ~tez / E: fr fragmenter] A împărți în fragmente Si: a îmbucătăți.

fragmentar, ~ă a [At: MAIORESCU, CR. II, 250 / Pl: ~i, ~e / E: fr fragmentaire] 1 Care reprezintă unul sau mai multe fragmente. 2 Incomplet.

FRAGMENTAR, -Ă, fragmentari, -e, adj. Care reprezintă unul sau mai multe fragmente; incomplet, în fragmente, fărâmițat. – Din fr. fragmentaire.

FRAGMENTA, fragmentez, vb. I. Tranz. A împărți, a tăia, a rupe în fragmente; a îmbucătăți. V. fracționa.

FRAGMENTAR, -Ă, fragmentari, -e, adj. Care reprezintă unul sau mai multe fragmente; incomplet, în fragmente, fărîmițat. Manuscris fragmentar. Expunere fragmentară.

FRAGMENTA vb. I. tr. A împărți, a rupe în fragmente; a îmbucătăți. [< fr. fragmenter].

FRAGMENTAR, -Ă adj. Făcut, format din fragmente; incomplet, fărîmițat. [Cf. fr. fragmentaire].

FRAGMENTA vb. tr. a împărți în fragmente; a fracționa, a segmenta. (< fr. fragmenter)

FRAGMENTAR, -Ă adj. format din fragmente; incomplet. (< fr. fragmentaire)

A FRAGMENTA ~ez tranz. (obiecte integrale) A împărți în fragmente. /<fr. fragmenter

FRAGMENTAR ~ă (~i, ~e) Care este alcătuit din fragmente; care constă din fragmente. /<fr. fragmentaire

fragmentà v. a reduce în fragmente.

fragmentar a. în stare de fragmente.

*fragmentár, -ă adj. (d. fragment; fr. -entaire). În stare de fragmente: operă fragmentară.

fragmentéz v. tr. (lat. fragmentare, fr. -enter. V. frămînt). Prefac în fragmente.

fragmentare s. f., g.-d. art. fragmentării; pl. fragmentări

fragmentare s. f., g.-d. art. fragmentării; pl. fragmentări

fragmentare s. f., g.-d. art. fragmentării; pl. fragmentări

fragmenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. fragmentez, 3 fragmentează; conj. prez. 1 sg. să fragmentez, 3 să fragmenteze

fragmentar adj. m., pl. fragmentari; f. fragmentară, pl. fragmentare

fragmenta (a ~) vb., ind. prez. 3 fragmentează

fragmentar adj. m., pl. fragmentari; f. fragmentară, pl. fragmentare

fragmenta vb., ind. prez. 1 sg. fragmentez, 3 sg. și pl. fragmentează

fragmentar adj. m., pl. fragmentari; f. sg. fragmentară, pl. fragmentare

FRAGMENTARE s. v. împărțire.

FRAGMENTARE s. dividere, divizare, diviziune, fracționare, îmbucătățire, împărțire, secționare, segmentare, tăiat, tăiere, (rar) segmentație. (~ unui întreg.)

FRAGMENTA vb. 1. v. împărți. 2. a diviza, a împărți, a segmenta. (A ~ o frază în propoziții.)

FRAGMENTAR adj. incomplet, necomplet, parțial. (Publicarea ~ a unei opere.)

FRAGMENTA vb. 1. a despărți, a divide, a diviza, a fracționa, a îmbucătăți, a împărți, a scinda, a secționa, a separa, a tăia. (~ bucata în trei.) 2. a diviza, a împărți, a segmenta. (A ~ o frază în propoziții.)

FRAGMENTAR adj. incomplet, necomplet, parțial. (Publicarea ~ a unei opere.)

FRAGMENTARE s. f. (< fragmenta < fr. fragmenter): delimitare a propoziției în părți de propoziție sau în GN și GV (v. grup nominal și grup verbal).