foamete sf [At: TETRAEV. (1574) 242 / Pl: (înv) ~eți / E: ns cf foame] 1 Lipsă mare, generală și prelungită de hrană cf secetă. 2 (Înv; imp) Foame (1). 3 (Buc; lpl îf foameți) Pasăre de mărimea unui porumbel, având ciocul negru și penele vinete Si: pasăre-cu-ciocul-de-fier.

FOAMETE s. f. Lipsă mare, generală și prelungită de produse alimentare. Foamete mare era în sat, s-a îngălbenit de necaz codrul și omul. CAMILAR, TEM. 58. Lipsa și foametea i se înfățoșează. NEGRUZZI, S. I 300. ◊ (Personificat) Pesemne c-aista-i Flămînzilă, foametea, sac fără fund sau cine mai știe ce pricopsală a fi. CREANGĂ, P. 241.

FOAMETE f. 1) Lipsă mare și de lungă durată de produse alimentare. 2) Perioadă de timp când au avut loc asemenea lipsuri. Pe timpul ~i. 3) fig. fam. Persoană căreia mereu îi este foame. [Sil. foa-me-] /<lat. fames, ~itis

foamete f. lipsă totală de proviziuni, într’o țară. [Derivațiune din foame sub influența analogică a finalei din secetă].

foámete f., pl. (d. foame). Mare lipsă de alimente într’o țară.

foamete s. f., g.-d. art. foametei

foamete s. f., g.-d. art. foametei

foamete s. f., g.-d. art. foametei

FOAMETE s. (înv., în Mold.) flămânjune.

FOAMETE s. (înv., în Mold.) flămînjune.