FIZICĂ s. f. Știință a naturii, care studiază proprietățile și structura materiei, transformările ei, legile fenomenelor naturii. Fizică teoretică. Fizică aplicată. ▭ Arta adevărată e revoluționară ca și fizica adevărată, ca și chimia adevărată. IONESCU-RION, C. 57. ◊ Fizică nucleară v. nuclear. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei științe.

FIZICĂ s.f. Știință care se ocupă cu studiul structurii și al proprietăților materiei, cu formele mișcării ei și cu legile generale ale fenomenelor naturii anorganice. ◊ Fizică atomică = parte a fizicii care studiază proprietățile fizice ale atomilor; fizică nucleară = ramură a fizicii care studiază proprietățile nucleului atomic. [Gen. -iei, var. fisică s.f. / < fr. physique, lat. physica, gr. physikos < physis – natură].

FIZICĂ f. Știință care se ocupă cu studiul proprietăților și al structurii materiei, formelor ei de mișcare și de transformare. [G.-D. fizicii] /<gr. physike, lat. physica

fizică f. 1. știința care studiază proprietățile corpurilor și fenomenele ce se produc într’însele, fără însă a modifica natura lor; 2. operă tratând despre această știință.

FIZIC, -Ă, fizici, -ce, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care se referă la corpul ființelor vii, în special la activitatea mușchilor, care aparține corpului ființelor vii, în special activității musculare. ♦ Care aparține simțurilor. Plăceri fizice. 2. S. n. Aspectul exterior al unei persoane; constituție naturală a unei persoane. 3. Adj. Care aparține materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizică = ramură a geografiei având ca obiect studiul naturii suprafeței terestre și a mediului geografic. 4. S. f. Știință fundamentală din ciclul științelor naturii care studiază proprietățile și structura materiei, formele mișcării ei și legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum și transformările reciproce ale acestor forme de mișcare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei științe. 5. Adj. Care aparține fizicii (4), privitor la fizică. – Din fr. physique.

fisic, ~ă a, sf vz fizic

fizic, ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 41 / V: fisic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr physique] 1 a Care se referă la corpul ființelor vii, în special la activitatea mușchilor. 2 a Care aparține corpului ființelor vii, în special activității musculare. 3 a Care aparține simțurilor. 4 sn Aspectul exterior al unei persoane. 5 sn Constituție naturală a unei persoane. 6 a Care aparține materiei. 7 a Privitor la materie Si: (iuz) fizical. 8 a Concret. 9 a (Îs) Geografie ~ă Ramură a geografiei având ca obiect studiul naturii suprafeței terestre și a mediului geografic. 10 sf Știință fundamentală din ciclul științelor naturii, care studiază proprietățile și structura materiei, formele mișcării ei și legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum și transfomările reciproce ale acestor forme de mișcare. 11 sf Manual care cuprinde elementele fundamentale ale fizicii (10). 12 sf (Îs) ~ă atomică Parte a fizicii (10) care studiază proprietățile fizice ale atomilor. 13 sf (s) ~ă nucleară Ramură a fizicii (10) care studiază proprietățile nucleului atomic. 14 a Care aparține fizicii (10). 15 a Privitor la fizică (10).

FIZIC, -Ă, fizici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care se referă la corpul ființelor vii, în special la activitatea mușchilor, care aparține corpului ființelor vii, în special activității musculare. ♦ Care aparține simțurilor. Plăceri fizice. 2. S. n. Aspectul exterior al unei persoane; constituție naturală a unei persoane. 3. Adj. Care aparține materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizică = ramură a geografiei având ca obiect studiul naturii suprafeței terestre și a mediului geografic. 4. S. f. Știință fundamentală din ciclul științelor naturii care studiază proprietățile și structura materiei, formele mișcării ei și legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum și transformările reciproce ale acestor forme de mișcare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei științe. 5. Adj. Care aparține fizicii (4), privitor la fizică. – Din fr. physique.

FIZIC, -Ă, fizici, -e, adj. 1. (În opoziție cu psihic) Care se referă la corpul ființelor vii, în special la activitatea mușchilor. Muncă fizică. Exerciții fizice. ▭ Nici un efort nu e prea mare pentru a asigura cele mai bune condiții de dezvoltare fizică și intelectuală copiilor oamenilor muncii, viitoarelor generații de constructori ai socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2855. ◊ Cultură fizică v. cultură. ♦ (Substantivat) Aspectul exterior al unei persoane. Fizicul lui sufere într-atît, încît pare că e un bătrîn trecut. NEGRUZZI, S. I 41. 2. Care se referă la materie, material; concret. ◊ Geografie fizică = ramură a geografiei avînd ca obiect studiul naturii suprafeței terestre și a mediului geografic ca o condiție permanentă și necesară care influențează dezvoltarea societății (și nu ca factor determinant). 3. Care se referă la metodele fizicii, la lumea fenomenelor cu care se ocupă fizica. Experiențe fizice. ▭ Viitorul este în lumea fizică, în aburi și mașini. BOLINTINEANU, O. 258. ◊ Cabinet fizic = încăpere de studiu înzestrată cu aparatele necesare efectuării experiențelor fizice.

FISIC, -Ă adj. v. fizic.

FISICĂ s.f. v. fizică.

FIZIC, -Ă adj. 1. Referitor la corpul omului și la activitatea musculară. 2. Referitor la materie, material; concret. ◊ Geografie fizică = ramură a geografiei care studiază natura suprafeței terestre și a mediului geografic. 3. Referitor la metodele fizicii, la fenomenele pe care le studiază fizica. // s.n. Înfățișare, aspect exterior al (corpului) unei persoane. [Var. fisic, -ă adj. / < fr. physique, lat. physicus, gr. physikos].

FIZIC, -Ă I. adj. 1. referitor la corpul omului și la activitatea musculară. 2. referitor la materie, material, concret. 3. referitor la fizică, la fenomenele pe care le studiază. II. s. n. aspect exterior al (corpului) unui om. III. s. f. știință care studiază structura și proprietățile materiei, cu formele mișcării ei și cu legile generale ale fenomenelor naturii anorganice. ♦ ~ atomică = parte a fizicii care studiază proprietățile fizice ale atomilor; ~ nucleară = ramură a fizicii care studiază proprietățile nucleului atomic. (< fr. physique, lat. physicus, gr. physikos)

FIZIC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de corpul ființelor vii și de activitatea musculară; propriu corpului ființelor vii și activității musculare. Forță ~că. Dezvoltare ~că. 2) Care ține de materie; propriu materiei. ◊ Geografie ~că ramură a geografiei care se ocupă cu studiul naturii suprafeței terestre și mediului geografic. 3) Care ține de fizică; propriu fizicii. /<fr. physique, lat. physicus

fizic a. 1. care se rapoartă la legile naturei: științe fizice; 2. care există materialicește: lume fizică; 3. care se sprijină pe observațiunea simțurilor: certitudine fizică. ║ n. fizionomie, temperament: un fizic plăcut.

*fízic, -ă adj. (vgr. physikós, d. phýsis, natură). Natural, material: lumea fizică. Bazat pe observațiunea simțurilor: certitudine fizică. Relativ la legile naturiĭ și la proprietățile care nu schimbă natura corpurilor: științele fizice. Subst. Persoană care se ocupă de fizică, fizician. S. f. Știința care se ocupă de proprietățile corpurilor și de acțiunea pe care o exercită unele asupra altora fără să-șĭ schimbe natura: Arhimede e unu din creatoriĭ fiziciĭ. Carte care cuprinde această știință. S. n. Fiziognomie, exterior al uneĭ persoane: a avea un fizic plăcut. Adv. În mod fizic.

fizică s. f., g.-d. art. fizicii

fizică s. f., g.-d. art. fizicii

fizică s. f., g.-d. art. fizicii

fizică, gen. fizicii

fizică, -ci.

fizic¹ adj. m., pl. fizici; f. fizică, pl. fizice

fizic¹ adj. m., pl. fizici; f. fizică, pl. fizice

fizic adj. m., pl. fizici; f. sg. fizică, pl. fizice

FIZIC adj., s. 1. adj. v. corporal. 2. adj. v. sexual. 3. adj. v. trupesc. 4. adj. pământesc, trupesc. (O iubire fizică.) 5. s. v. conformație. 6. adj. v. concret. 7. adj. v. mecanic. 8. adj. manual, (înv.) mecanicesc. (Muncă fizică.)

FIZIC adj., s. 1. adj. corporal, trupesc. (Sub aspect ~.) 2. adj. erotic, fiziologic, intim, sexual, trupesc. (Relații ~ între un bărbat și o femeie.) 3. adj. carnal, trupesc, (înv. fig.) spurcat. (Plăceri ~.) 4. adj. pămîntesc, trupesc. (O iubire ~.) 5. s. conformație, constituție, factură, natură, structură, (înv.) temperament. (De un ~ delicat sau robust.) 6. adj. concret, material, palpabil, perceptibil, pipăibil, sesizabil, (rar) pipăit, tangibil, (înv.) pipăicios, pipăitor, pusăitor. (Realitatea ~; un lucru ~.) 7. adj. mecanic. (Acțiunea ~ a vîntului.) 8. adj. manual, (înv.) mecanicesc. (Muncă ~.)

FÍZICĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Știință care studiază materia și energia, precum și interacțiunile dintre acestea. Cuprinde mecanica, acustica, optica, electricitatea, magnetismul, structura atomului, fenomenele nucleare etc. ◊ F. atomică = studiază structura și proprietățile atomilor, precum și interacțiunile lor reciproce. ◊ F. moleculară studiază structura moleculară a corpurilor în diverse stări de agregare, proprietățile moleculelor și interacțiile dintre ele. ◊ F. nucleară studiază structura și proprietățile nucleelor atomice, precum și reacțiile nucleare. ◊ F. plasmei studiază proprietățile mecanice, electrice, magnetice, optice ale plasmei. ◊ F. solidului studiază proprietățile și structura corpurilor solde, folosind metodele f. clasice și mecanicii cuantice. 2. (FILOZ.; din Antic. până la Descartes) Ramură a filozofiei consacrată studiului naturii; opusă metafizicii.