fixitate sf [At: MAIORESCU, D. I, 369 / Pl: ~tăți / E: fr fixité] 1 Imobilitate. 2 Stabilitate.

FIXITATE s. f. Starea, caracterul a tot ceea ce este fix; imobilitate, imuabilitate. Alți pești așteaptă încremeniți, paralizați, deși presimt parcă, în îngrozitoarea lor fixitate, ce are să li se întîmple. BOGZA, C. O. 303. Ochii ei pierdeau cu-ncetul fixitatea lor grozavă. MACEDONSKI, O. I 87.

FIXITATE s.f. Stare, caracter a tot ceea ce este fix; imobilitate, nemișcare, înțepeneală, imuabilitate. [Cf. fr. fixité].

FIXITATE s. f. stare, caracter a ceea ce este fix; imobilitate, nemișcare. (< fr. fixité)

FIXITATE f. Caracter fix; stabilitate. /<fr. fixité

fixitate f. caracterul lucrului fix.

*fixitáte f. (d. fix; fr. fixité). Calitatea de a fi fix: fixitatea priviriĭ. Chim. Proprietatea corpurilor care nu se volatilizează pin mijloacele ordinare. Fig. Starea lucrurilor care nu se schimbă: fixitatea ideilor, opiniunilor.

fixitate s. f., g.-d. art. fixității

fixitate s. f., g.-d. art. fixității

fixitate s. f., g.-d. art. fixității

FIXITATE s. 1. v. imobilitate. 2. imobilitate, neclintire, nemișcare, stabilitate. (~ unor dune.) 3. imobilitate, înțepeneală, rigiditate. (~ privirii.)

FIXITATE s. 1. imobilitate, inerție, neclintire, nemișcare, nemobilitate. (Stare de ~ a unui corp.) 2. imobilitate, neclintire, nemișcare, stabilitate. (~ unor dune.) 3. imobilitate, înțepeneală, rigiditate. (~ privirii.)