fioritură sf [At: DA / P: fi-o~ / Pl: ~ri / E: it fioritura] 1 Ornament muzical constând dintr-o notă sau dintr-un grup de note, indicate de obicei cu semne muzicale mai mici decât cele obținute, care se adaugă la fraza muzicală principală pentru a o înfrumuseța. 2 (Înv; îs) ~ri de stil Ornamente neesențiale ale stilului.

FIORITURĂ, fiorituri, s. f. (Muz.; mai ales la pl.) Ornament muzical constînd dintr-o notă sau un grup de note (indicate de obicei cu semne muzicale mai mici decît cele obișnuite) care se adaugă la fraza muzicală pentru a o înfrumuseța. – Pronunțat: fio-.

FIORITURĂ s.f. (Muz.) Notă sau grup de note care servesc să împodobească melodia, executîndu-se după fantezia interpretului; înfloritură. [Pron. fio-. / < it. fioritura].

FIORITURĂ s. f. (muz.) ornament vocal constând dintr-o notă sau grup de note care servesc să împodobească melodia, executându-se după fantezia interpretului. (< it. fioritura)

FIORITURĂ ~i f. 1) mai ales la pl. Ornament muzical constând din alternarea rapidă (și repetată) a unor sunete de scurtă durată. 2) fig. rar Element care înfrumusețează ceva; înfloritură; ornament. [Sil. fi-o-] /<it. fioritura

*fĭoritúră f., pl. ĭ (it. fioritura). Înfloritură, ornament (în muzică orĭ în altele).

fioritură (desp. fio-) s. f., g.-d. art. fioriturii; pl. fiorituri

fioritură (fio-) s. f., g.-d. art. fioriturii; pl. fiorituri

fioritură s. f. (sil. fio-), g.-d. art. fioriturii; pl. fiorituri