filocalie s. f. Culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși. (< fr. philocalie)

filocalie s. f. (Grecism) Sentiment de dragoste față de bine și frumos. – Din gr. filokalia.

„Filocalie”, colecție de texte care se referă la viața contemplativă și ascetică scrise înainte de sec. 9 de către mari părinți ai spiritualității ortodoxe răsăritene adunate în sec. 18 de Nicodim de la Muntele Athos (1749-1809) și Macarie din Corint (1731-1805) și publicate pentru întâia oară la Veneția în 1872. Traducerea în limba română sub titlul Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, a fost făcută de acad. preot prof. Dumitru Stăniloaie începând cu 1946. Până acum au apărut 12 vol.

FILOCÁLIE ({s} gr. filo-kalos „iubirea de frumos”) s. f. 1. Titlu dat de Sf. Vasile cel Mare și Sf. Grigorie Teologul unei antologii a scrierilor lui Origene, având ca temă „iubirea de frumusețe divină”. 2. Culegere de texte privind viața contemplativă și ascetică redactată de Părinții Bisericii înainte de sec. 9 și reluată după sec. 13; principala sursă a trăirii ortodoxe. Tradusă în limba română de Dumitru Stăniloaie sub titlul „Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii”, în 12 volume (1946-1991).

GRIGORIE DE NAZIANZ, Sf., supranumit TEOLOGUL (c. 330-c. 390), teolog și Părinte al Bisericii răsăritene, originar din Capadocia. „Doctor al Bisericii”, episcop de Constantinopol. S-a opus arianismului, a susținut dubla natură (divină și umană) a lui Hristos și misterul Sf. Treimi, inexplicabil pe cale rațională („Cele cinci cuvântări teologice”, „Filocalia” împreună cu Sf. Vasile cel Mare, cuprinzând o selecție din scrierile lui Origene). Prăznuit la 25 și 30 ianuarie.

NICODEMUS (supranumit Hagioritul) (1748-1809), cleric grec. Călăgăr la Muntele Athos. Adept al isihasmului. Autor al unei cărți de drept religios și al unei filocalii. Sanctificat (1955).

PAISIE (numele laic Petru Velicicovski) (1722-1794), călugăr rus. Stabilit în Moldova; stareț al Mănăstirii Neamț (din 1779). Arhimandrit (din 1790). Îndrumător al vieții monahale din Moldova. Studii la Poltava și Kiev. Între 1746 și 1763 a trăit la Muntele Athos, unde a pus bazele schitului „Sf. Ilie”. A inițiat numeroase traduceri din literatura patristică, postpatristică și ascetică greacă în limba română sau slavă și rusă, realizând el însuși c. 40 („Filocalia”). Creatorul unei importante școli de călugări ucenici, care i-au propovăduit în Moldova, Țara Românească și Rusia învățăturile („mișcarea spirituală paisiană”) și rânduielile. Canonizat (1988).

Stăniloaie, Dumitru (1903-1993), unul dintre cei mai de seamă teologi ortodocși români, n. în com. Vlădeni, jud. Brașov. Studii la Atena, München și Berlin, doctor în teologie la Cernăuți; prof. și rector al Acad. teologice din Sibiu și redactor responsabil al ziarului „Telegraful român” (1924-1946), doctor honoris causa al Univ. din Salonic, al Inst. ortodox Saint-Serge din Paris și al Fac. de teologie din Belgrad. Membru corespondent al Acad. Române în 1990 și titular în 1991. Persecutat de regimul comunist, a fost deținut la Aiud din 1959 până în 1963, când i se acceptă revenirea la activitatea didactică. A cristalizat în sinteze originale și reprezentative experiența Bis. Ortodoxe Române într-o epocă de înnoire culturală și socială. Op. pr.: Ortodoxie și românism (1939), Iisus Hristos, sau restaurarea omului (1943), Uniatismul din Transilvania, încercare de dezmembrare a poporului român (1973), Teologia dogmatică ortodoxă (3 vol., 1978), Filocalia (12 vol., începând din 1946, trad. din lb. greacă) ș.a.