ferfenița v vz ferfeniți

ferfeliță sf vz ferfeniță

ferfeniță [At: MAG. IST. IV, 341/31 / V: (reg) ~eliță, ~eriță / Pl: ~țe / E: ns cf ucr ферфеля] (Pfm) 1 sf Zdreanță. 2 sf (Îlv) A (se) face sau a (se) rupe ~ A (se) rupe complet Si: a (se) distruge, a (se) ferfeniți. 3 av (Numai) în zdrențe. 4 sf (Reg; spc) Pieliță fină care se desprinde de pe o rană. 5 sf (Reg; spc) Pieliță fină care se formează deasupra icrelor. 6 sf (Bot; reg) Crăiță (Tagetes erecta).

ferfeniți vtr [At: SBIERA, P. 143 / V: ~ța / Pzi: ~țesc / E: ferfeniță] 1-2 (Pfm; d. articole vestimentare, materiale texile etc.) A (se) zdrențui.

ferferiță sf vz ferfeniță

FERFELIȚĂ s. f. v. ferfeniță.

FERFENIȚĂ s. f. (De obicei în expr.) A face (sau a rupe) ferfeniță = a rupe tare, a distruge, a face praf. Ferfeniță ai făcut toate înfloriturile și mărgeluțele. REBREANU, I. 45. Ba și el, uneori, sărindu-și din minți, își rupea ciubotele ferfeniță, jucînd împreună cu noi. CREANGĂ, A. 82. ♦ (Adjectival) Rupt, zdrențuit. Și urechile, ferfeniță pe margini, parcă i le crestase cineva cu foarfeca. STANCU, D. 7. Am o găină pestriță Și la coadă ferfeniță (Mătura). GOROVEI, C. 222. – Variante: ferfeliță (GALACTION, O. I 310), ferferiță (RETEGANUL, P. III 41) s. f.

FERFENIȚI, ferfenițesc, vb. IV. Refl. A se sfîșia, a se zdrențui, a se face bucăți-bucăți. Le-a citit și răscitit pînă li s-au ferfenițit foile. REBREANU, I. 53. I s-au ferfenițit hainele. SBIERA, P. 143. – Variantă: ferfenița, ferfenițez (ARDELEANU, D. 205), vb. I.

FERFERIȚĂ s. f. v. ferfeniță.

FERFENIȚĂ f.: A (se) face sau a (se) rupe ~a (se) rupe în multe bucăți. /cf. ucr. ferféliqă

A FERFENIȚI ~esc tranz. A face să se ferfenițească. /Din ferfeniță

A SE FERFENIȚI pers. 3 se ~esc intranz. (despre haine, cărți etc.) A se face ferfeniță; a se rupe în bucăți (prin întrebuințare îndelungată); a se zdrențui. /Din ferfeniță

ferfeniță f. Mold. sdreanță. [Poate în legătură cu ferfăn].

férfeniță f., pl. e (rut. ferféla, -élicĕa, viscol, zăpadă spulberată). Fam. Lucru foarte rupt, sfîșiat: haĭna, cartea s’a făcut ferfeniță. A face pe cineva ferfeniță, a-l bate răŭ. – Și férfeliță și férferiță. V. jarchină.

ferfenițésc v. tr. Fam. Fac ferfeniță, rup, sfîșiĭ. – Și -lițésc și -rițésc. Și -țéz.

+ferfeniță (pop., fam.) adv. (făcut ~)

!ferfeniță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. ferfeniței; pl. ferfenițe

ferfeniți (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ferfenițesc, 3 sg. ferfenițește, imperf. 1 ferfenițeam; conj. prez. 1 sg. să ferfenițesc, 3 să ferfenițească

!ferfeniță (pop., fam.) s. f.

ferfeniți (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ferfenițesc, imperf. 3 sg. ferfenițea; conj. prez. 3 să ferfenițească

ferfeniță s. f., pl. ferfenițe

ferfeniți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ferfenițesc, imperf. 3 sg. ferfenițea; conj. prez. 3 sg. și pl. ferfenițească

ferfeniță, -țe.

FERFENIȚI vb. v. zdrențui.

FERFENIȚI vb. a (se) hărtăni, a (se) rupe, a (se) sfîșia, a (se) zdrențui, (fam.) a (se) vărzui.