fată sf [At: COD. VOR. 26/13 / S și: (înv) feată / Pl: fete / E: ml feta] 1 Persoană de sex feminin, nemăritată. 2 Copil de sex feminin. 3 (Îs) ~ mare (sau ~ de măritat, pop ~ n floare, reg ~ în păr) Fată (1) la vârsta căsătoriei. 4 (Îs) ~ bătrână (sau ~ stătută, reg ~ în păr) Fată trecută de vârsta măritișului și rămasă necăsătorită. 5 (Reg; îs) Fete (de) nune Fete (1) care merg cu mirele după mireasă. 6 (Reg; îs) Fete după masă Fete (1) pe care le cheamă mireasa. 7 (Pop; îs) ~ mare (sau curată, fecioară, înv vărgură) Fecioară (1). 8 (Îrg; îe) A fi ~ Ia cap A-și fi pierdut fecioria. 9 (Îrg; îae) A umbla cu capul descoperit, ca fetele. 10 (Pop; îs) Fetele câmpului (sau codrului, pădurii) Zâne răuvoitoare Cf iele. 11 (Înv; nob; îs) Fete de mare Sirene. 12 (În raport cu părinții) Fiică. 13 (Îe) A-și da ~ta din casă A-și mărita fiica. 14 (Înv; pex) Servitoare. 15 (Îs) ~ în casă Menajeră. 16 (Ast; pop; îs) -ta mare (sau, reg cu cobiliță, mare cu cobiliță cu apă, mare cu cobiliță în spinare, cu donițele) Constelația Orion. 17 (Ent; Buc) Furnică fără aripi. 18 (Pop; la jocul de cărți) Damă. 19 (Înv; îs; mpl) ~ galantă Prostituată. 20 (D. băieți; îe) A merge (sau a se duce) Ia fete A avea prima relație sexuală. 21 (Îae) A merge la bordel.

fată s.f. 1 Persoană tînără de sex feminin, necăsătorită. ◊ Fată în casă = fată tînără, angajată ca femeie de serviciu într-o gospodărie. Fată bătrînă (sau stătută) = fată trecută de vîrsta măritișului și rămasă necăsătorită. (reg.) Fete (de) nune = fete care merg cu mirele după mireasă. Fete după masă = fete pe care le cheamă mireasa. Fată arăcită v. arăcit. Fată nemăritată v. nemăritată. Fată în păr v. păr. Tîrgul de fete v. tîrg. ◊ Compus: fată-mamă = tînără necăsătorită, cu un copil pe care îl crește singură. 2 (și fată mare sau, pop., curată, înv., vărgură) Fecioară (1), virgină. ◊ Fată fecioară v. fecioară. Muiere fată v. muiere. ◊ expr. (înv., reg.) A fi fată la cap = a) (despre tinere) a-și fi pierdut fecioria; b) (despre femei) a umbla cu capul descoperit ca fetele. (Pe) cînd era bunica fată (mare) v. bunică. De (sau pe) cînd era mama fată (mare) v. mamă. A ședea ca o fată mare v. ședea. 3 (în raport cu părinții) Fiică. ◊ Nume de fată v. nume. Fată vitregă v. vitreg. ◊ expr. A-și da fata din casă = a-și căsători fiica. A da o fată după cineva (ori cuiva) v. da. 4 Compus: (astron.; pop.; art.) Fata-Mare (sau reg., -cu-Cobilița) = constelația Orion. 5 (pop.; la pl.) Fetele cîmpului (sau codrului, pădurii) = zîne răuvoitoare. Fata pădurii v. pădure. 6 (pop.; la jocul de cărți) Damă. 7 (arg.; mai ales la pl.) Prostituată. ◊ expr. A merge la fete = a) (despre băieți) a avea prima relație sexuală; b) (despre bărbați) a merge la bordel. • pl. fete. /lat. fēta.

FATĂ, fete, s. f. 1. (În opoziție cu fecior, băiat) Persoană tînără de sex feminin, nemăritată. Florica era fată îndrăzneață, pe cît era și de frumoasă. BUJOR, S. 27. Vin cîntînd în stoluri fete De la grîu. COȘBUC, P. I 47. Peste capul blond al fetei zboară florile ș-o plouă. EMINESCU, O. I 154. ◊ Fată în casă = fată tînără angajată pentru dereticatul camerelor și alte treburi casnice, în afară de cele ale bucătăriei. Jupîneasa Lina de la curte o spus prin sat că tată-tău s-ar fi lăudat că o să te bage și pe tine fătă-n casă la boieriu ceala. BUJOR, S. 63. ◊ (În opoziție cu nevastă și femeie) Frunză verde, foaie lată, Pîn-eram la maica fată, Ori lucram, ori nu lucram, Tot draga maichii eram. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 176. De la noi a treia casă Este-o fată ș-o nevastă. id. ib. 394. ◊ Fată mare = fecioară; fată la vîrsta măritișului. N-am putea duce l-alde biata Bălașa ceva curmeie de viță... zicea mama Arghirița către fata mare ce învîrtea mămăliga între genunchi. DELAVRANCEA, S. 183. De întîlnea pe drum neveste și fete mari, cînta cîntece șăgalnice. CREANGĂ, P. 108. Rîdeam de dînsul că șede ca o fată mare, cu ochii plecați. NEGRUZZI, S. I 63. Fată bătrînă v. bătrîn. ◊ Expr. (Pe) cînd era bunica fată (mare) v. bunică. ◊ Compus: (Astron.) fata-cu-cobilița v. cobiliță. 2. (În raport cu părinții) Fiică. Ileana, fata lui Dumitru Ciulici, se culcase la ușa Nadinei, în odăița dintre dormitor și sufragerie. REBREANU, R. II 113. Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i, Și-avea o fată, – fata lui – Icoană-ntr-un altar s-o pui La închinat. COȘBUC, P. I 53. Să te găsesc sănătos! – Cale bună, fata mea, îi zise tată-său. ISPIRESCU, L. 16. Împăratul-Verde... sare de bucurie că i-a venit nepotul și pe dată îl face cunoscut curții și fetelor sale. CREANGĂ, P. 208. Șede baba supărată Cu fata nemăritată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 447. ◊ Fata mamei = nume dat fetelor alintate. Pentru că era «fata mamei», se alinta cum s-alintă cioara-n laț. CREANGĂ, P. 283.

FATĂ fete f. 1) Persoană de sex feminin de la naștere până la căsătorie; duduie; domnișoară. ◊ ~ mare a) fecioară; b) fată bună de măritat. ~ bătrană (sau trecută, stătută) fată rămasă nemăritată. ~ în casă fată tânără angajată în trecut pentru treburi gospodărești. Părul-fetei plantă de pădure, ce crește prin crăpăturile stâncilor. Rușinea-fetei plantă cu tulpină păroasă, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în umbelă, în centrul căreia se află câte o floricică de culoare roșie-închisă. Fata-cu-cobiliță denumire populară a constelației Orion. 2) pop. Tânără castă. 3) Persoană de sex feminin privită în raport cu părinții săi; fiică. ◊ Fata mamei se spune despre o fată alintată. [G.-D. fetei] /<lat. feta

fată f. 1. copilă, fecioară (în opozițiune cu băiat); 2. fată nemăritată: a rămas fată mare; 3. pop. fiică: fată de împărat; 4. servitoare: fată în casă. [Vechiu-rom. feată = lat. FETA].

fátă f., pl. fete (lat. feta, part. d. fere, fetum. V. făt și fa 1). Fecĭoară. Copilă (în opoz. cu băĭat). Fiĭcă. Fată mare, fată de măritat. Fată batrînă, fată rămasă nemăritată. Modest ca o fată mare, foarte modest. Fată în casă, servitoare la lucrurile din casă. Fata cu donițele, cingătoarea luĭ Orion (o constelațiune).

FATA MORGANA loc. s. f. Fenomen optic frecvent în regiunile calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la (sau dincolo de) orizont apar ca și cum s-ar reflecta într-o apă. ♦ Fig. Apariție înșelătoare, iluzie trecătoare. – Cuv. it.

RUȘINE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală.^[1] ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus. corectat(ă)

fata sf [At: COMAN, GL. / Pl: ~ale / E: nct] (Reg) 1 Beteală (2). 2 Vălul miresei.

fata morgana sfi [At: DEX / E: it fata morgana] 1 Fenomen optic frecvent în regiunile calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la orizont apar ca și cum s-ar reflecta într-o apă. 2 (Fig) Iluzie. 3 (Fig) Apariție înșelătoare.

făta vt [At: DOSOFTEI, PS. 26 / Pzi: 3 fată / E: ml fetare] 1 (D. mamifere) A naște. 2 (Dep; d. oameni) A naște. 3 (Fig; irn) A produce.

morgana afs [At: DEX / E: it (fata) morgana] (Îs) Fata ~ Fenomen optic din regiunile tropicale, care face ca obiectele aflate la orizont sau dincolo de el să apară multiplicate sau răsturnate, ca într-o apă.

fáta morgána s.f. 1 Fenomen optic, frecvent în țările calde, care face ca obiectele aflate la orizont (sau dincolo de el) să apară ca reflectate în apă, cu imaginea răsturnată (simplă sau multiplicată) și care se datorează mișcării sau creșterii rapide a densității aerului în raport cu înălțimea. 2 Fig. Apariție înșelătoare; iluzie trecătoare. / • <it. fata morgana; cf. nm. pr. Morgana, sora regelui Arthur, elevă a vrăjitorului Merlin, personaj în romanele cavalerești din Evul Mediu.

FATA MORGANA s. f. Fenomen optic frecvent în regiunile calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la (sau dincolo de) orizont apar ca și cum s-ar reflecta într-o apă. ♦ Apariție înșelătoare, iluzie trecătoare. – Cuv. it.

RUȘINE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus.

FATA s. f. (Numai în expr.) Fata morgana = fenomen optic frecvent în regiunile calde, formă de miraj, în care imaginile obiectelor aflate la orizont apar răsturnate, ca și cum s-ar reflecta într-o apă; apa morților, v. apă. Ca în fața beduinului călător prin pustiul de nisip, începe să mi se ridice la depărtată zare fata morgana. CARAGIALE, O. II 98.

FĂTA, pers. 3 fată, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut; despre animale mamifere) A naște, a face pui. Sub căruță, fătase, pe-o mînă de paie ude, o cățea cu bot subțiat de foame. CAMILAR, TEM. 51. Oaia finului fătase un miel. ISPIRESCU, L. 208. Am o vacă neagră Și cînd fată, Toți copiii aleargă (Ceaunul). ȘEZ. IV 67. Are tata o oaie laie Și-a fătat doi miei în paie (Cățeaua). GOROVEI, C. 56. ◊ Fig. Cînd a stat să fete [pădurea] Cotoșmana o dihanie ca asta?! GALACTION, O. I 274.

MORGANA adj. f. invar. (Numai în expr.) Fata morgana v. fata.

MORGANA adj. f. invar. Fata morgana = fenomen optic, formă de miraj în care imaginile obiectelor situate dincolo de orizont apar mai aproape și răsturnate, ca reflectate într-o apă. [< it. morgana, cf. Morgana – zînă din romanele cavalerești din evul mediu].

FATA MORGANA s. f. formă de miraj din regiunile călduroase, în care imaginile obiectelor situate dincolo de orizont apar mai aproape și răsturnate, ca reflectate într-o apă. ◊ (fig.) vis înșelător, iluzie; nălucire. (< it. fata morgana)

fată-mamă s. f. Tânără necăsătorită, cu un copil pe care și-l crește singură ◊ „Lena Grove, fata-mamă, traversează cartea cu calmul intemporal al zeităților. Ea pare să poarte cu sine eternitatea, trăind într-un prezent continuu.” R.lit. 29 XII 73 p. 15 (din fată + mamă; cf. fr. fille-mère, it. ragazza madre)

FATA MORGANA f. 1) Fenomen optic caracteristic zonelor calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la orizont apar ca și cum s-ar reflecta într-o apă. 2) fig. Iluzie trecătoare. /Cuv. it.

A FĂTA pers. 3 fată tranz. (despre femelele animalelor mamifere) A face să apară pe lume. /<lat. fetare

MORGANA f. (în regiunile tropicale) Fenomen optic care face ca obiectele aflate la orizont să apară multiple sau răsturnate, ca într-o apă. /<it. [fata] morgana

Fata Morgana f. („Zîna Morgana”), fenomen de resfrângere a stratelor atmosferice care face s’apară în aer imagini de coloane, coline și edificii.

fătà v. 1. a naște pui, vorbind de animale: caprele au fătat; 2. fig. a produce (ironic): a făta niște stihuri schilăvoase NEGR. [Lat. FETARE].

*fáta Morgána saŭ zîna Morgana (lat. fata, zînă, ursitoare, d. fatum, destin și Morgana, numele uneĭ zîne bretone). Fiz. Un fenomen optic care face să se arăte în aer imaginĭ care nu există.

2) făt, a -á v. tr. (lat. fêtare, a oŭa. Tot de aicĭ și fecund, făt 1, fată. – Făt, fețĭ, fată, fătăm; să fete). Nasc, vorbind de mamifere.

*morgána, V. fata morgana.

fată s. f., g.-d. art. fetei, voc. fată / (pop.) fato; pl. fete

fată s. f., g.-d. art. fetei; pl. fete

fată s. f., g.-d. art. fetei; pl. fete

!fata morgana (miraj) (it.) s. f., g.-d. art. fetei morgana

+fată-mare (fecioară) s. f., g.-d. art. fetei-mari; pl. fete-mari

făta (a ~) vb., ind. prez. 3 fată, imperf. 3 pl. fătau; conj. prez. 3 să fete

rușine s. f., g.-d. art. rușinii

rușinea-fetelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. rușinii-fetelor

!fata morgana loc. s. f., g.-d. art. fetei morgana

făta (a ~) vb., ind. prez. 3 fată

morgana v. fata morgana

!rușinea-fetelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. rușinii-fetelor

fata morgana s. f.

făta vb., ind. prez. 3 sg. fată

morgana v. fata morgana

rușinea-fetelor (bot.) s. f.

FATĂ s. 1. copilă, (înv. și reg.) pruncă. (Un grup de ~ete.) 2. v. fecioară. 3. v. fiică.

FATĂ s. 1. copilă, (înv. și reg.) pruncă. (Un grup de ~.) 2. fecioară, virgină, (înv.) vergură. 3. copilă, fiică, (înv. și pop.) fie, (înv. și reg.) pruncă. (Aceea e ~ mea.)

FATA MORGANA s. (GEOGR.) (pop.) apa-morților. (~ este un tip de miraj.)

FĂTA vb. a face, a naște, (prin Transilv.) a pui. (Vaca a ~ un vițel.)

PĂRUL-FETEI s. v. părul-maicii-domnului.

STEAUA-FETEI s. v. steluță.

FATA MORGANA s. (pop.) apa-morților. (~ este un tip de miraj.)

FĂTA vb. a face, a naște, (prin Transilv.) a pui. (Vaca a ~ un vițel.)

părul-fetei s. v. PĂRUL-MAICII-DOMNULUI.

steaua-fetei s. v. STELUȚĂ.

fată (fete), s. f. – 1. Persoană de sex feminin. – 2. Tînără, copilă. – 3. Fecioară. – 4. Fată nemăritată. – 5. Fată în casă, servitoare. – 6. Nume popular al constelației Orion. – 7. (Arg.) Hîrtie de 500 de lei. – Mr. feată, megl. fętă, istr. fętę. Lat. fĕta (Pușcariu 588; Densusianu, GS, II, 314), cf. friul. fede, lomb. feda, piem. fea, dauph. feia, toți cu sensul de „oaie”, sp. jeda „vacă cu vițel” (Gárcia de Diego, Bol. R. Acad. Esp., VII, 261). Sensurile 3, 5 și 6 sînt însoțite de obicei de adj. mare; sensul 6 se explică plecîndu-se de la ideea de „nou, nefolosit”. Este cuvînt general răspîndit (ALR, I, 192). Der. fătoi, s. m. (fată bărbătoasă); fătălău (var. feteleu), s. m. (hermafrodit), cu suf. -lău; fetesc, adj. (de fată; înv., feciorelnic); fetește, adv. (în chip feciorelnic); fetei, s. n. (adunare de fete); feti, vb. (a trăi nemăritată, a fi fată bătrînă); fetie, s. f. (feciorie; virginitate); fetișcană, s. f. (fată bătrînă; bomboană de fată); fetiță, s. f. (copilă).

fată O expresie care aparent nu ridică nici o problemă este fată-n casă. Se poate eventual vedea în ea o copie după fr. femme de chambre. Totuși casă nu este egal cu chambre. Expresia a putut apărea numai la boierii care aveau numeroase slugi în curte (argați, grădinari etc., bucătari, căci bucătăria era tot afară din casă). Prin opoziție cu aceștia, femeia care făcea curat în camere a putut fi numită fată-n casă. Prin urmare TDRG a avut dreptate cînd a inserat expresia la casă, nu la fată.

făta (fătat, fătat), vb. – A făta. – Mr. fitare, fet, megl. fet. Lat. fĕtare (Pușcariu 587; Candrea-Dens., 562; REW 3271; DAR), cf. sard. fedare, sicil. fitari, abruz. fetá, march. fetî, piem. fe (în sicil. și abruz. cu sensul special de „a face ouă”), Santander jedar. Der. fătăciune, s. f. (fătat al oilor; înv., dobăndă luată pentru pămînt; țarc rezervat pentru oi să fete; fătat; organ genital al vacii), cu suf. -ciune, ca mortăciune, spurcăciune (după Candrea-Dens., 563 și REW, direct din lat. fetationem); fătăciunat, s. n. (înv., numărătoare a turmelor); fătat, s. n. (acțiunea de a făta); fătătoare, adj. (care fată); fătătoare, s. f. (care fată; organ genital al vacii).

fată, fete, s.f. – (mit.) Fata Pădurii (Fata Nopții, Fata Dracului, Pădureana, Ileana Pădurii, Vâlfa Pădurii, Crăiasa Pădurii, Zâna Pădurii, Știma Pădurii, Avizuhără, Albița, Aripa Satanei), un geniu rău al pădurilor, o divinitate malefică, nefastă, din mitologia românească. „Uneori, apare ca o femeie tânără, alteori foarte bătrână, cu părul lung până la pământ, bocind neîncetat prin păduri; se poate autometamorfoza la dorință. Întotdeauna când se plimbă, stârnește vuietul codrului, iar adesea, râde în hohote sinistre sau plânge hohotind, alteori chiuie sau croncăne. Umblă la marginea pădurilor, momind pe drumeții rătăciți” (Kernbach, 1989: 409-410). „Este un demon, apare în postura de agresor al bărbaților, îndeosebi al ciobanilor. Metamorfozată în iubita rămasă acasă, ea dă năvală noaptea, peste tânărul aflat singur, departe de sat și îl atacă, îl violează. Atunci când se opune sau descoperă impostura, tânărul este pedepsit: demonul îl ia pe sus și îl aruncă peste stânci sau în prăpăstii, îl îmbolnăvește și, nu de puține ori, îl omoară. Fură sau schimbă copiii nou-născuți sub ochii mamelor” (Eretescu, 2007: 11). Sălășluiește în scorburi de copaci. Stârnește vânturi puternice, furtuni care scot lemne din rădăcini, ploi mari. Pe unde trece ea, rămân oile sterpe, bolnave sau moarte (Bilțiu, 1999: 34). Este o creatură care nu a atins nivelul de civilizare a celor din satul tradițional. Nu cunoaște îmbrăcămintea sau încălțămintea, este incapabilă să mintă sau să-și ascundă intențiile (Eretescu, 2007: 60). „Fata Pădurii din Carpați este stăpâna pădurii și a plantelor de leac din natură. Stăpână deci a unor locuri asemănătoare celor care formează cadrul de viață al vânătorilor și culegătorilor de plante sălbatice din preistorie” (Jean Cuisenier, 2000). ♦ „Se zicea că, odată, la noi în sat umbla Fata Pădurii. Avea copite de cal și umbla pe la vetrele de oi. Păcurarii știau bine unde are ea grădinița și straturile de flori. Și, într-o zi, unul din păcurari s-a dus în grădina ei să vadă și el ce flori are Fata Pădurii în grădină. A vrut omul și el să se-nstruțe. Fata Pădurii repede a și aflat că a fost în grădina ei. Și se pomenește numai că se apropie de el și zice: Măi, Mihai, de n-ai fi foastă, / La stratu’ cu rostopască, / Tătă lume-ar si a noastră. Și atunci Fata Pădurii l-a luat în brațe și l-a sărutat. Numai că Mihai a avut la el usturoi. Și ea a simțit atunci miros de usturoi și l-a aruncat. Ea n-a mai avut putere asupra lui, că cine știe ce făcea cu el. L-ar fi dus undeva. Apoi toți păcurarii s-au strâns și au legat-o cu coajă de tei. De atunci se spune că s-ar fi depărtat Fata Pădurii de către sat” (Maria Bârlea, 42 ani, Giulești, cf. Bilțiu, 1999: 227-228). ♦ Legendele despre Fata Pădurii sunt răspândite în nordul Ardealului, Maramureș, estul Sătmarului și nordul Moldovei, apoi sudul Ucrainei (Transcarpatia – nordul Maramureșului istoric), respectiv Albania și nordul Greciei. Elementele comune dialectale daco-român și aromân sugerează apartenența la un strat autohton, preroman. „Maramureșul este perimetrul în care întâlnim stratul cel mai vechi de narațiune și credințe despre Fata Pădurii...” (Eretescu, 2007: 66). – Lat. feta (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Densusianu, cf. DER; DEX, MDA).

la fete v. mânânțălul.

FATA MARE DIN HORĂ, numele popular al stelei Gemma din constelația Coroana boreală.

Das Glück ist eine leichte Dirne (germ. „Norocul e o fată ușuratică”) – vers celebru al lui Heinrich Heine. E începutul epigrafului la cartea a doua din ciclul de poezii Romancero. lată prima strofă, în traducerea lui lon Frunzetti: „Norocul e o femeiușcă Ce nu stă locului o clipă. Ți-alintă părul, fruntea-n pripă Te pupă, zboară ca din pușcă.” Cu alte cuvinte, să nu ne încredem în noroc, fiindcă e nestatornic și înșelător. Un sfat asemănător ne dă și Friedrich Schiller. În actul I din Demetrius (piesă neterminată) poetul spune: Das Glück ist falsch, unsicher der Erfolg (Norocul e amăgitor, succesul nesigur) – adică incertă e izbînda care se bizuie pe noroc. LIT.

Fata morgana (it. se folosește numai în versiunea originară) – Este vorba de „Zîna Morgana”, din vechile povestiri italienești, căreia i se atribuiau felurite vrăji. Astfel Fata Morgana a ajuns să denumească un miraj atmosferic care se produce din cînd în cînd, la răsăritul soarelui, în văzduhul limpede al Calabriei din sudul Italei. Printr-un interesant fenomen de refracție, în care marea joacă rol de oglindă, se proiectează pe umbra din aer lăsată de munții Messinei: oameni, animale, arbori și alte imagini de pe coastă, în proporții bineînțeles gigantice și aureolate de diverse culori. E un spectacol grandios și impresionant, ușor de explicat din punct de vedere științific, dar pe care poporul calabrez, ce dădea pe vremuri cel mai mare număr de analfabeți, îl saluta uluit și înspăimîntat cu strigătele de „Fata Morgana!”. Cuvintele au trecut în vorbirea comună și în literatură, desemnînd o iluzie trecătoare, o apariție înșelătoare. FOL.

fată, fete s. f. (eufem., înv.) prostituată.

a merge la fete expr. (eufem., înv.) a frecventa bordelurile.

a rămâne fată bătrână expr. (d. fete) a nu se căsători până la o vârstă înaintată.

de când era bunica fată expr. v. de când Adam Babadam.

fată bună expr. (peior.) tânără care poate fi sedusă ușor.

FATĂ MARE belciugată, opritoare, prospătură, trufanda.

la anul, când o făta bostanul expr. (iron.) niciodată.

pe când era bunica fată expr. demult, cu mult timp în urmă, pe vremuri

școala fetelor expr. (adol., glum.) liceu pedagogic.