fascina vt [At: IBRĂILEANU, SP. CR. 261 / Pzi: ~nez / E: fr fasciner, lat fascinare] 1 A domina prin forța privirii Si: (fig) a hipnotiza. 2 A produce cuiva o impresie deosebită prin însușiri (atrăgătoare) ieșite din comun Si: a captiva (2), a seduce.

FASCINA, fascinez, vb. I. Tranz. 1. A supune (pe cineva) cu privirea, a subjuga. Dinu Dănoiu fixa spre el ochii mari negri frumoși, fascinîndu-l parcă prin dorința lor intensă. CAMIL PETRESCU, N. 93. Ochii omului osîndit parcă îl fascinaseră cu privirea lor disprețuitoare de moarte și înfrumusețată de o dragoste uriașă. REBREANU, P. S. 23. M-am oprit fascinat de ochii lui pătrunzători. BASSARABESCU, S. N. 25. ◊ Fig. Fila albă de hîrtie... stă înaintea mea și mă fascinează. ANGHEL, PR. 105. 2. (Folosit și absolut) A cuceri prin unele însușiri, a fermeca, a captiva. V. răpi. Orice mișcare a lui e studiată, mersul, îmbrăcămintea, vorba, totul atrage și fascinează. BART, E. 153. O civilizație superioară fascinează, prin însuși faptul că e superioară. IBRĂILEANU, SP. CR. 261.

FASCINA vb. I. tr. 1. A vrăji, a subjuga, a încînta (pe cineva) în așa fel, încît să nu mai vadă lucrurile așa cum sunt. 2. A fermeca, a seduce, a captiva. [< fr. fasciner, cf. it., lat. fascinare].

FASCINA vb. tr. 1. a vrăji, a subjuga (pe cineva) cu privirea; a încânta. 2. a fermeca, a captiva. (< fr. fasciner, lat. fascinare)

A FASCINA ~ez tranz. 1) A face să fie cuprins de uimire și de admiratie; a încânta; a fermeca; a vrăji; a delecta; a desfăta. 2) A pune stăpanire pe deplin, împiedicând să reacționeze prompt sau să înțeleagă starea reală a lucrurilor. /<fr. fasciner, lat. fascinare

fascinà v. a fermeca.

FASCINĂ, fascine, s. f. Legătură de nuiele sau de ramuri subțiri, legat din loc în loc cu sârmă, uneori umplut cu piatră, moloz sau pământ, folosit la întărirea terasamentelor, la construirea digurilor sau a drumurilor în regiunile mlăștinoase și la alte lucrări făcute în terenurile desfundate; fascie¹. [Var.: fașină s. f.] – Din it. fascina, fr. fascine.

fascină sf [At: ALECSANDRI, P. III, 472 / V: (înv) fași~ / Pl: ~ne / E: it fascina, fr fascine] Mănunchi de nuiele sau de ramuri subțiri, legat din loc în loc cu sârmă, folosit la construirea digurilor și consolidarea terasamentelor și a terenurilor instabile.

fașină sf vz fascină

FASCINĂ, fascine, s. f. Mănunchi de nuiele sau de ramuri subțiri, legat din loc în loc cu sârmă, uneori umplut cu piatră, moloz sau pământ, folosit la întărirea terasamentelor, la construirea digurilor sau a drumurilor în regiunile mlăștinoase și la alte lucrări făcute în terenurile desfundate; fascie¹ [Var.: fașină s. f.] – Din it. fascina, fr. fascine.

FASCINĂ, fascine, s. f. (Mai ales la pl.; și în forma fașină) Legătură de nuiele sau de ramuri, eventual umplută cu piatră, folosită la întărirea terasamentelor, la construirea drumurilor prin regiuni mlăștinoase, la construirea digurilor și în general la unele lucrări în terenurile desfundate. Eu eram așezat sub parapet, pe spate, învălit într-o pătură. Aproape de mine, unii cu spatele de zidul de pămînt alții pe fascine, stăteau cîțiva flăcăi la cislă. SADOVEANU, O. VI 67. Alelei! Doamne, cum zburau Voinicii toți cu mine! Cum ei la șanțuri alergau Cu scări și cu fașine! ALECSANDRI, P. III 442. -Variantă: fașină s. f.

FASCINĂ s.f. Mănunchi de nuiele sau de ramuri folosit la întărirea terasamentului, la construirea drumurilor sau a digurilor, la fortificații etc. [Pl. -ne, var. fașină s.f. / cf. fr. fascine, it. fascina].

FAȘINĂ s.f. v. fascină.

FASCINĂ s. f. mănunchi de nuiele sau de ramuri subțiri, legate între ele, folosit la întărirea terasamentului, la construirea drumurilor sau a digurilor, la fortificații etc. (< it. fascina, fr. fascine)

FASCINĂ ~e f. Mănunchi de nuiele, ramuri, stuf etc., folosit la întărirea terasamentelor sau a drumurilor în regiunile mlăștinoase. [G.-D. fascinei] /<it. fascina, fr. fascine

fașină f. mănunchiu de nuiele cu cari s’astupă șanțuri, se repară drumuri, etc.: cu scări și cu fașine AL. (= fr. fascine).

*fascinéz v. tr. (lat. fáscino, -áre, d. fáscinum, farmec, fărmăcătorie, d. vgr. báskanon, farmec, baskaino și faskaino, deochĭ, invidiez). Farmec, atrag pin privire: se atribue șarpeluĭ facultatea de a-șĭ fascina prada. Farmec, încânt, uĭmesc: acest orator fascinează auditoriu.

*fașínă f., pl. e (it. fascina, de unde și fr. fascine). Legătură de nuĭele, coș de nuĭele cu care se astupă șanțurile ca să treacă o trupă, să escaladezĭ o redută ș. a.

fascina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. fascinez, 3 fascinează; conj. prez. 1 sg. să fascinez, 3 să fascineze

fascina (a ~) vb., ind. prez. 3 fascinează

fascina vb., ind. prez. 1 sg. fascinez, 3 sg. și pl. fascinează

fascina (pr. sci)

fascină s. f., g.-d. art. fascinei; pl. fascine

fascină s. f., g.-d. art. fascinei; pl. fascine

fascină s. f., g.-d. art. fascinei; pl. fascine

fașină

FASCINA vb. v. încânta.

FASCINA vb. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fermeca, a încînta, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.)

FAȘINĂ s. v. fascie.

FAȘINĂ s. fascie. (~ purtată de lictorii romani.)

fascina (fascinez, fascinat), vb. – A atrage irezistibil, a captiva. Fr. fasciner, cu pronunțarea lat. fascinare. – Der. (din fr.) fascinant, adj.; fascinator, adj.

fașină (fașine), s. f. – Mănunchi de nuiele folosit la întărirea terasamentelor. Fr. faacine.