familiarism sf [At: CONTEMP., S. II 1950, nr. 185, 4/5 / P: ~li-a~ / Pl: ~e / E: familiar + -ism] Atitudine de intimitate exagerată între membrii unui colectiv Si: familiaritate (2).

familiarísm s.n. (Atitudine de) îngăduință rău înțeleasă, prietenie, intimitate exagerată, neprincipială între membrii unui colectiv; familiaritate (2). • sil. -li-a-. pl. -e. / familiar + -ist.

FAMILIARISM s. n. Atitudine de nepermisă îngăduință, de intimitate și prietenie neprincipială între membrii unui colectiv, în prejudiciul disciplinei în muncă și împiedicînd folosirea criticii și autocriticii. Principialitatea este dușmanul familiarismului, al fățărniciei, al lingușirii, al favoritismului și al toleranței reciproce, la care se dedau oamenii, uitînd de îndatoririle sociale. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 92, 9/3. ♦ Atitudine familiară, prietenească, îngăduitoare. Numai generalul Dardalat, obișnuit cu familiarismul lui Boierescu, a încercat să întrerupă de două ori și s-a pomenit admonestat foarte fin, dar categoric. REBREANU, R. II 227.

FAMILIARISM s.n. Îngăduință, familiaritate nesănătoasă, prietenie neprincipială între cei care fac parte dintr-un colectiv, între șefi și subalterni. ♦ Atitudine familiară, îngăduitoare. [< familiar + -ism].

FAMILIARISM s. n. îngăduință, familiaritate rău înțeleasă, prietenie neprincipială între membrii aceluiași colectiv. (< familiar + -ism)

FAMILIARISM n. 1) Atitudine de intimitate (exagerată); familiaritate. 2) Acordare de avantaje și privilegii rudelor și prietenilor, folosind în mod abuziv influența personală; nepotism. [Sil. -li-a-] /familiar + suf. ~ism

familiarism (desp. -li-a-) s. n., pl. familiarisme

familiarism (-li-a-) s. n., pl. familiarisme

familiarism s. n. (sil. -li-a-), pl. familiarisme

FAMILIARISM s. familiaritate. (~ul din relațiile lor.)