opțiuni
  • info

2 intrări

13 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FĂLȚUITOR, -OARE, fălțuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor.

fălțuitor, ~oare [At: LTR / Pl: ~i, ~oare / E: fălțui + -(i)tor] 1-4 smf Persoană calificată în operațiile de fălțuire (1-4). 5 sf Cuțit de os sau de lemn cu care se fălțuiesc colile la legătorie. 6 sn Rindea cu care se fălțuiesc (2) scândurile. 7 sn Cuțit pentru fălțuire (1) manuală.

FĂLȚUITOR, -OARE, fălțuitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă (rindea specială, cuțit etc.) cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor.

FĂLȚUITOR 2, -OARE, fălțuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care fălțuiește. – Pronunțat: -țu-i-.

FĂLȚUITOR1, fălțuitoare, s. n. 1. Rindea cu care se fălțuiesc piesele de lemn. 2. Cuțit (de os sau de lemn) cu care se fălțuiesc colile unei tipărituri. – Pronunțat: -țu-i-.

FĂLȚUITOR2 ~i m. Muncitor specializat în operații de fălțuire. [Sil. -țu-i-] /a fălțui + suf. ~tor

FĂLȚUITOR1 ~oare n. 1) Rindea folosită la fălțuirea pieselor de lemn. 2) Instrument cu care se fălțuiesc colile unei tipărituri. [Sil. -țu-i-] /a fălțui + suf. ~tor

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

fălțuitor1 (persoană) (desp. -țu-i-) s. m., pl. fălțuitori

fălțuitor2 (unealtă) (desp. -țu-i-) s. n., pl. fălțuitoare

fălțuitor1 (persoană) (-țu-i-) s. m., pl. fălțuitori

fălțuitor2 (unealtă) (-țu-i-) s. n., pl. fălțuitoare

fălțuitor (persoană) s. m. (sil. -țu-i-), pl. fălțuitori

fălțuitor (unealtă) s. n. (sil. -țu-i-), pl. fălțuitoare

Intrare: fălțuitor (persoană)
  • silabație: făl-țu-i-tor info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fălțuitor
  • fălțuitorul
  • fălțuitoru‑
plural
  • fălțuitori
  • fălțuitorii
genitiv-dativ singular
  • fălțuitor
  • fălțuitorului
plural
  • fălțuitori
  • fălțuitorilor
vocativ singular
  • fălțuitorule
plural
  • fălțuitorilor
Intrare: fălțuitor (unealtă)
fălțuitor2 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: făl-țu-i-tor info
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fălțuitor
  • fălțuitorul
  • fălțuitoru‑
plural
  • fălțuitoare
  • fălțuitoarele
genitiv-dativ singular
  • fălțuitor
  • fălțuitorului
plural
  • fălțuitoare
  • fălțuitoarelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

fălțuitor, fălțuitorisubstantiv masculin
fălțuitoare, fălțuitoaresubstantiv feminin

  • 1. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • Fălțui + sufix -tor. DEX '98 DEX '09

fălțuitor, fălțuitoaresubstantiv neutru

  • 1. Unealtă cu care se fălțuiește. DEX '09
    • 1.1. Rindea cu care se fălțuiesc piesele de lemn. DLRLC
    • 1.2. Cuțit (de os sau de lemn) cu care se fălțuiesc colile unei tipărituri. DLRLC
etimologie:
  • Fălțui + sufix -tor. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.