fâțâit², ~ă smf, a [At: JIPESCU, ap' TDRG / Pl: ~iți, ~e / E: fâțâi] (Pfm) (Persoană) care se mișcă încoace și încolo, fără astâmpăr sau fără rost.

fâțâit¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: fâțâi] Fâțâială.

FÂȚÂI, fâțâi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Pop. și fam.; despre animale, păsări) A mișca repede coada (într-o parte și în alta). 2. Refl. A se mișca încoace și încolo, fără astâmpăr sau fără rost; a se foi². – Fâț + suf. -âi.

fâțăi' v vz fâțâi

fâțâi [At: PANN, P. V. III, 63/15 / V: ~țăi, ~țcăi / Pzi: fâțâi, (pop) ~esc / E: fâț + -ăi] 1 vti (D. animale, păsări) A mișca repede coada. 2 vr A se mișca (încoace și încolo) fără astâmpăr sau fără rost Si: a se foi¹ (6). 3 vr (Fam; mai ales d. femei) A merge mișcând accentuat șoldurile. 4 vr (Pex) A se fandosi (2).

fâțcăi v vz fâțâi

BÎȚÎI (-țîiu) vb. intr. 1 – FÎȚÎI: se apropie de mine bîțîind frumușel din coadă (CAR.) ¶ 2 A mișca repede încoace și încolo: sta pe gînduri, bîțîind din piciorul drept (CAR.).

FÂȚÂI, fâțâi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre animale, păsări) A mișca repede coada (într-o parte și în alta). 2. Refl. A se mișca încoace și încolo, fără astâmpăr sau fără rost; a se foi². – Fâț + suf. -âi.

FÎȚÎI, fîțîi și fîțîiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Despre animale, cu determinarea «coada») A mișca repede; a bîțîi. Fîțîie coada ca vulpea în toate părțile. PANN, P. V. III 63. ◊ Intranz. Stînd ei acolo și plîngînd, iată că vine o coțofană... tot jucînd și fîțîind din coadă zicea... ISPIRESCU, L. 345. 2. Refl. A se mișca încoace și încolo, fără astîmpăr. Bolnavii n-aveau voie să iasă pe coridoare, să se fîțîie... să hoinărească dintr-un salon într-altul. PAS, Z. III 281. ♦ (Rar) A face nazuri, fasoane. Iepurele începu să se fîțîiască că pe nedrept a fost înfruntat. ISPIRESCU, L. 339.

A SE FÂȚÂI mă fâțâi intranz. 1) A umbla fără astâmpăr și fără rost (încolo și încoace); a se foi. 2) A nu avea astâmpăr; a se învârti mereu (într-o parte și în alta); a se suci. 3) A nu se putea hotărî dintr-o dată. /fâț + suf. ~âi

A FÂȚÂI¹ fâțâi tranz. (mai ales coada) A mișca ritmic și repede; a bâțâi. /fâț + suf. ~âi

A FÂȚÂI² fâțâi intranz. A face mișcări scurte și repezi. /fâț + suf. ~âi

fîțîĭ (mă), a -í v. refl. (imit. din fîța-fîța și rudă cu ung. ficcanni, a fi scrîntit, ca bîțîĭ față de ung. biccenni, a șchĭopăta). Fam. Mă tot duc și vin: nu vă maĭ fîțîițĭ pe ușa asta! – Și mă fîrțîĭ (ung. förcsögni, a stropi prin prejur).

fîțîít, -ă adj. Fam. Care se tot fîțîĭe de colo-colo și nu lucrează nimica.

fâțâit (pop., fam.) s. n.

fâțâit (pop., fam.) s. n.

fâțâit s. n.

fâțâi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. fâțâi, 3 fâțâie, imperf. 1 fâțâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să fâțâi, 3 să fâțâie

fâțâi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 fâțâie, imperf. 3 sg. fâțâia; conj. prez. 3 să fâțâie

fâțâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. fâțâie, imperf. 3 sg. fâțâia

fâțâesc, -țâe 3, -țâiam 1 imp.

FÂȚÂIT s. v. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire.

FÂȚÂI vb. v. agita, colcăi, foi, forfoti, frământa, furnica, mișui, mișuna, roi, viermui.

FÂȚÂI vb. a bâțâi, a da. (~ din coadă.)

fîțîi vb. v. AGITA. COLCĂI. FOI. FORFOTI. FRĂMÎNTA. FURNICA. MIȘUI. MIȘUNA. ROI. VIERMUI.

FÎȚÎI vb. a bîțîi, a da. (~ din coadă.)

fîțîit s. v. AGITAȚIE. ANIMAȚIE. COLCĂIALĂ. FOIALĂ. FOIRE. FORFOTĂ. FORFOTEALĂ. FRĂMÎNTARE. FURNICARE. MIȘCARE. MIȘUIALĂ. MIȘUNARE. ROIALĂ. VIERMUIALĂ. VIERMUIRE.

fâțâit, -ă, fâțâiți, -te, adj. – Agitat. – Din fâțâi (DEX, MDA).

fâțâi, fâțâiesc, (fâțăi), vb. refl. – A se agita, a nu avea stare, astâmpăr. – Din fâț „cuvânt care imită o mișcare continuă” (formă onomatopeică) (DEX, MDA).

fâțăi, vb. refl. – A se agita, a nu avea stare, astâmpăr. – Din fâț „cuvânt care imită o mișcare continuă” (formă onomatopeică) + -ăi.